Piețele sunt pline de fructe proaspete, așa că o rețetă de prăjitură cu fructe este mai binevenită ca oricând. Dintre toate aceste prăjiturile, combinațiile de gust dulce cu gust acrișor sunt preferatele noastre.
Echilibrul de arome vă învăluie simțurile, iar această prăjitură cu ciocolată și vișine exact asta face. Este un desert nu foarte dulce, dar extraordinar de gustos, pe care îl puteți prepara pentru orice ocazie.
Timp total 1 oră
Ingrediente
- 200 g zahăr
- 6 ouă
- 55 g ciocolată neagră
- 50 g unt
- 25 g cacao
- 80 g făină
- 1 linguriță esență de vanilie
- 1 linguriță praf de copt
- 300 g vișine fără sâmburi
Mod de preparare
Preîncălziți cuptorul la 170 de grade.Topiți untul împreună cu ciocolata la bain marie și lăsați să se răcească.
Bateți albușurile spumă cu un praf de sare și cu jumătate din cantitatea de zahăr, până când obțineți o spumă tare.
Separat, bateți gălbenușurile cu restul de zahăr și cu vanilia, până când veți obține o cremă deschisă la culoare și zahărul va fi topit.
Amestecați ingredientele uscate, adică făina, cacaoa și praful de copt și cerneți-le.
Turnați ciocolata peste spuma de albuș și încorporați-o. Adăugați și gălbenușurile și amestecați bine. Opriți mixerul și încorporați ingredientele uscate adăugând câte o lingură pe rând și amestecând cu o spatulă sau un tel.
Când blatul este gata, îl puteți turna într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Puneți vișinele peste blat, fără să le împingeți în compoziție.
Dați la cuptor, la 170 de grade, pentru 40-45 de minute. Reduceți focul la 150 după primele 20 de minute.
După ce s-a răcit, puteți tăia și servi prăjitura simplă sau cu zahăr pudră.
Poftă bună!