Blatul este baza multor torturi și prăjituri și de calitatea lui depinde reușita. Un blat făcut corect este cheia pentru o prăjitură sau un tort reușit și, pe măsură ce îl faceți de mai multe ori, îl veți perfecționa.
Astăzi vă propunem o rețetă de blat simplu, pufos, aerat, potrivit pentru aproape orice fel de prăjitură sau tort. Numai în cazul în care rețeta pe care urmează să o faceți presupune alte ingrediente în plus, cum ar fi nuci, migdale etc, acest blat nu se potrivește.
Dar, pentru toate celelalte deserturi la care aveți nevoie de un simplu blat, acesta este perfect. Îl puteți face și pe ”negru”, înlocuind 3 linguri de făină cu 3 de cacao.
Timp total 45 minute
Ingrediente
- 6 ouă
- 6 linguri de zahăr
- 6 linguri ulei
- 6 linguri făină
- 1 plic zahăr vanilat
- 1 linguriță praf de copt
- un praf de sare
- cacao (opțional)
Mod de preparare
Ouăle trebuie să fie la temperatura camerei. Este foarte important pentru reușită. Separați albușurile de gălbenușuri. Bateți albușurile cu un praf de sare, la viteza maximă a mixerului.Când se formează o spumă, începeți să adăugați zahărul și mixați până când albușurile sunt o spumă tare și lucioasă. Frecați gălbenușurile cu uleiul, până când se omogenizează și se deschid puțin la culoare. Turnați peste spuma de albuș, mixând la viteză mică.
Amestecați făina cu praful de copt. Începeți să încorporați făina cu ajutorul unui tel sau al unei spatule. Dacă faceți blat negru, în loc de ultimele 3 linguri de făină, puneți 3 linguri de cacao.
Puneți compoziția într-o tavă rotundă sau dreptunghiulară, tapetată cu hârtie de copt. Dați în cuptorul încins, la 175 de grade, pentru 35-40 de minute. Faceți testul cu scobitoarea, pentru a fi siguri că blatul este copt.
Scoateți blatul și lăsați-l să se răcească, după care îl puteți tăia în 2 sau 3 straturi.