Preparatele culinare pe bază de ouă sunt foarte versatile. Sunt sățioase, hrănitoare și le puteți servi atât ca mic dejun cât și pe post de cină. Este și cazul rețetei pe care v-o propunem astăzi, foarte simplă și gustoasă.
Rețeta de ouă coapte în pâine este atât de simplă, încât și un copil o poate reproduce. Nu trebuie să aveți experiență sau îndemânare în bucătărie, pentru că oricum nu aveți cum să dați greș. Pornind de la această rețetă, puteți improviza și adăuga și alte ingrediente care vă plac, cum ar fi bacon.
Timp total 30 minute
Ingrediente
- 3-4 chifle
- 3-4 ouă
- sare
- piper
- chilli
- verdeață proaspătă: pătrunjel, chives
- parmezan
Mod de preparare
Tăiați ”capacul” de la fiecare chiflă, astfel încât să puteți scobi miezul. Scoateți miezul și puneți oul spart înăuntru.Asezonați cu sare, piper, chilli și presărați verdețurile proaspăt tocate deasupra. Puneți chiflele pe o tavă acoperită cu hârtie de copt și dați la cuptor, la 175 de grade, pentru 20-25 de minute.
Scoateți din cuptor și presărați parmezan ras. Serviți preparatul cald.
Poftă bună!