Atunci când vine vorba despre street food, este imposibil să nu fi văzut măcar, dacă nu să fi gustat, celebrele spirale de cartofi. Crocante, aromate, delicioase și spectaculoase, aceste gustări se pot face foarte simplu și acasă. Aveți nevoie de niște cartofi lunguieți și puțină îndemânare pentru a-i tăia cât mai subțire.

Spirale de cartofi cu chilli și brânză
Timp total 1 oră

Ingrediente

  • 3-4 cartofi
  • 3 lingurițe unt
  • sare
  • piper
  • pudră de usturoi
  • chilli
  • chimion
  • brânză rasă
  • sos iute pentru servit

Mod de preparare

Spălați bine cartofii și introduceți un băț de frigărui sau un băț metalic dintr-un capăt în altul al cartofului. Cu ajutorul unui cuțit mic, tăiați cartofii în spirală, până la băț, cât de subțire puteți. Tăiați de jur împrejur, până când ajungeți în celălalt capăt.

Trageți ușor de capete, astfel încât straturile să se întindă pe cât mai mult din lungimea bățului. Amestecați untul topit cu sarea, piperul și condimentele și, cu o pensulă, ungeți bine cartofii pe toate părțile, având grijă să intre și printre straturi.

Puneți pe o tavă tapetată cu hârtie și dați la cuptor pentru 45 de minute sau mai mult, în funcție de grosimea spiralelor de cartofi. Când sunt gata, presărați brânză rasă sau cașcaval ras peste ei și serviți cu sos iute sau cu orice sos vă place.

Poftă bună!