Mâncărurile pe bază de legume sunt întotdeauna o alegere inspirată, mai ales în perioadele de post și pentru cei care nu consumă carne, dar nu numai. O tocăniță de legume este sățioasă, sănătoasă și poate fi servită inclusiv alături de o bucată de carne.
Astăzi vă propunem o tocăniță de țelină cu măsline, delicioasă și ușor de făcut. O puteți prepara și în perioadele de post și este foarte hrănitoare.
Timp total 40 minute
Ingrediente
- 1 țelină
- 1 ceapă
- 2 căței de usturoi
- 100 g măsline
- sare
- piper
- foi de dafin
- 3-4 linguri de bulion
- felii de lămâie
- ulei
Mod de preparare
Curățați țelina și tăiați-o cubulețe. Scoateți sâmburii de la măsline, dacă nu sunt curățate deja. Tocați mărunt ceapa și usturoiul.Într-o cratiță pe foc, puneți câteva linguri de ulei, ceapa și usturoiul și căliți pentru câteva minute. Asezonați cu sare, piper, puneți foile de dafin și țelina tăiată. După ce ați călit și țelina pentru câteva minute, puneți o cană de apă și lăsați să fiarbă 10-15 minute.
După ce țelina a fiert pe jumătate, puneți bulionul și mai lăsați să fiarbă fără capac, pentru ca lichidul să scadă. Cu 5 minute înainte de a opri focul, adăugați măslinele și potriviți de sare și de piper.
După ce ați oprit focul, puneți felii de lămâie. Acestea vor da un gust ușor acrișor mâncării.
Poftă bună!