Prăjiturile care se fac rapid și ușor sunt preferatele oricui atunci când vine vorba despre deserturi. Nimic nu poate concura cu o prăjitură gata în câteva minute, nu-i așa? Și dacă îți mai spunem și că poate fi făcută în cuptorul cu microunde...

Desertul pe care vi-l propunem astăzi este o prăjitură cu cacao și morcov, delicioasă, hrănitoare, și care nu conține mult zahăr. Morcovul dă consistență prăjiturii și dulceața lui naturală contribuie la gustul prăjiturii. 

Prăjitură cu cacao și morcov, la microunde
Timp total 10 minute

Ingrediente

  • 120 g unt
  • 120 ml lapte condensat
  • 2 lingurițe miere
  • 2 lingurițe zahăr
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • 3/4 cană făină
  • 2 lingurițe cacao
  • 3/4 cană morcov ras
  • 2 lingurițe alune sau nuci

Mod de preparare

Pregătiți un vas pentru cuptorul cu microunde, pe care îl veți unge cu unt și făină. Lăsați vasul deoparte.

Puneți untul topit și laptele condensat într-un bol. Amestecați cu un tel și începeți să încorporați și restul ingredientelor, pe rând, amestecând cu grijă să nu se facă cocoloașe.

La final, adăugați cacaoa și morcovul dat pe răzătoare și nucile sau alunele tocate mărunt. Amestecați bine și turnați compoziția în tavă.

Dați la cuptorul cu microunde, la treapta cea mai înaltă, pentru 2 minute. Lăsați prăjitura să se răcorească și apoi o puteți tăia.

Poftă bună!