”Pentru unii clătitele sunt doar un desert. Pentru noi sunt pură fantezie”. Așa spun cei de la Maison Des Crepes despre ei și chiar așa este. Dacă iubești clătitele, acesta este unul dintre locurile din București pe care nu ai voie să le ratezi.
Ce este Maison Des Crepes?
În zona Aviatorilor, s-a deschis de curând un local boem, intim, care face din clătite cel mai bun și complex desert pe care l-ai gustat în ultima vreme. Fie că îți plac cele pe stil franțuzesc (crepes) sau le preferi pe cele americane (pancakes), ai de unde alege: o mulține de combinații de gusturi, arome și texturi pentru toate gusturile.
Dulce sau sărat?
Sărate sau dulci, ca mic dejun sau desert, cu fructe, înghețată, ciocolată sau brânză sărată, e imposibil să nu găsești în meniu ceva care sa-ți facă cu ochiul. Toate preparatele au nume feminine, de inspirație franțuzească sau americană: Kylie, Chloe, Josephine, Amelie etc.
Odată ajuns la Maison Des Crepes, vei avea o singură problemă: nu vei ști ce să alegi din meniu. Și pe bună dreptate, pentru că odată ce ai gustat dintr-un sortiment, vei vrea să te întorci de atâtea ori, până le încerci pe toate din meniu. Dacă știi clar că vrei clătite cu ciocolată, de exemplu, sau cu fructe de pădure, va fi mult mai simplu, pentru că reduci lista la doar câteva opțiuni.
Dacă ești ca noi, și ai văzut deja pe rețelele de socializare o mulțime de poze care mai de care mai ademenitoare, vei merge la sigur și vei comanda preparatul din fotografia care te-a făcut să te duci acolo.
4 preferate
Dacă totuși nu ai idee ce să comanzi, avem noi câteva sugestii:
Josephine
Josephine. Pancakes, Nutella și căpșune. Clasic și delicios în același timp. Costă 20 de lei și merge perfect alături de o limonadă sau un pahar de prosecco.
Suzzette
Clasic și fin, în același timp. Clătite flambate, servite cu sirop de portocală. O explozie de arome pe care nu știi cu ce să le identifici prima dată. Gustul puternic de portocală este cel mai evident, iar aroma de coniac în care este flambată clătita îi dă o notă amăruie, plăcută și subtilă.
Dacă nu ești adeptul deserturilor extrem de dulci, acesta este alegerea ideală.
Adaline
Crepes (clătite obișnuite), cremă de lămâie, lavandă. Dacă vrei ceva mai răcoritor, clătitele cu cremă de lămâie sunt alegerea perfectă. Lavanda îi dă un parfum deosebit și vei rămâne cu un gust pe care nu ai cum să-l uiți. Costă tot 20 de lei.
Laurette
Crepes din făină integrală, ouă, bacon, mix de salată, cremă de brânză. Dacă ești adeptul clătitelor în variantă sărată sau vrei mai degrabă o masă în sine decât un desert, aceasta este pentru tine. Costă 23 de lei.
Locație
Există o singură locație Maison Des Crepes: pe strada Emanoil Porumbaru nr. 81, foarte aproape de stația de metrou Aviatorilor. Faptul că este central este un plus, dar spațiul în sine este redus, iar acesta ar fi un minus.
Sunt câteva mese înăuntru și câteva afară, în curte, iar dacă vrei să mergi în weekend și nu ai făcut rezervare, nu prea ai șanse să găsești o masă liberă. Dacă te hotărăști să mergi, fă o rezervare înainte, să nu ai surprize!
Prețuri: între 14 și 28 de lei, în funcție de topping-uri. Poftă bună!