Pentru iubitorii de brânză, nu există ceva mai bun decât pizza sau pastele quatro formaggi. Adică preparate cu patru tipuri diferite de brânză. Veți obține o masă delicioasă, o explozie de arome și texturi care vă vor răsfăța papipele gustative. 

Pentru pizza quatro formaggi puteți alege orice combinație de brânzeturi vă place, dar este ideal să aveți mozzarella și o brânză cremoasă, cu mucegai, de tip gorgonzola. Puteți adăuga și brânză feta, gouda sau cheddar, în funcție de preferințe. 

Rețeta de pizza pe care v-o propunem astăzi este una extrem de simplă, gustoasă și pe care o veți face de câte ori veți avea ocazia. 

Rețeta pentru blatul de pizza o gășiți AICI.

Pizza quatro formaggi
Timp total 30 minute

Ingrediente

  • 250 g aluat pentru pizza
  • 120 g mozzarella
  • 80 g gorgonzola
  • 100 g brânză pecorino
  • 100 g parmezan
  • busuioc (opțional)

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 200 de grade sau la setarea pentru pizza.

Dați pe răzătoare parmezanul și brânza pecorino. Tăiați mozzarella felii subțiri.

Întindeți blatul de pizza folosind un sucitor. Blatul poate fi subțire sau pufos, în funcție de preferințe. Puneți feliile de mozzarella peste blat. Adăugați brânza gorgonzola tăiată cubulețe.

La final, presărați pecorino și parmezan deasupra și dați pizza la cuptor, la foc mare, pentru 10-12 minute sau până când blatul s-a rumenit și brânzeturile s-au topit frumos.

Serviți după ce s-a răcit puțin, cu busuioc proaspăt.

Poftă bună!