Rețeta de pui Marengo este una foarte veche și datează aproximativ de la 1800. Se spune că a fost inventată de bucătarul lui Napoleon, după o bătălie. Conducătorului îi era foame și bucătarul a trebuit să inventeze rapid ceva, cu ingredientele pe care le avea la îndemână. 

Rețeta a avut atât de mult succes încât a devenit celebră în Franța și mai apoi în toată lumea. Se face foarte ușor și este o idee excelentă pentru prânz sau cină.

Pui Marengo
Timp total 1 oră

Ingrediente

  • 1 piept de pui sau pulpe
  • ulei de măsline
  • unt
  • 3 linguri pastă de roșii
  • 2 roșii tăiate cubulețe
  • 250 g ciuperci
  • 1/2 pahar vin alb
  • 50 g făină
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • pătrunjel

Mod de preparare

Puneți uleiul și untul într-un vas pe foc. Când s-au încins, adăugați ceapa și usturoiul tocate mărunt.

Între timp, treceți bucățile de pui prin făină și, după ce s-au călit ceapa și usturoiul, puneți-le și pe ele în tigaie. Amestecați bine și lăsați până când carnea de pui a căpătat o crustă.

Turnați vinul, asezonați cu sare, piper și cimbru după gust, puneți pasta de roșii și roșiile tăiate cubulețe și acoperiți cu un capac. Lăsați să fiarbă cel puțin 30 de minute, în funcție de cât de mari sunt bucățile de pui. Adăugați un pahar de apă dacă este nevoie.

Când carnea este gătită, puneți ciupercile tăiate felii și mai lăsați pe foc 10 minute. Sosul trebuie să scadă și să se îngroașe.

Opriți focul și adăugați pătrunjel proaspăt. Serviți ca atare sau cu garnitura preferată.

Poftă bună!