Dacă ați mers în zona Dobrogei și nu ați mâncat măcar o dată șuberek, ați mers degeaba. Cea mai bună plăcintă cu brânză, așa cum numai dobrogenii știu să o facă, este delicioasă și foarte ușor de făcut. 

Șuberekul se regăsește și în bucătăria turcească, de acolo venind inspirația pentru rețeta dobrogeană. Copt sau prăjit, cu brânză sau cu carne - șuberek este o plăcintă delicioasă în orice variantă și pentru orice ocazie.

Șuberek cu brânză, ca în Dobrogea
Timp total 45 minute

Ingrediente

  • un pachet foi de plăcintă
  • 2 ouă + un gălbenuș
  • 100 g cașcaval
  • 350 g brânză feta sau telemea
  • 1 legătură pătrunjel
  • unt topit
  • lapte
  • piper

Mod de preparare

Dați pe răzătoare cașcavalul și fărâmițați brânza. Puneți-le într-un bol și adăugați pătrunjelul tocat fin, puțin piper și ouăle bătute.

Decupați porțiuni rotunde din foi și ungeți-le cu unt topit. Puneți 3 bucăți de foaie de plăcintă una peste alta, având grijă să le ungeți cu unt între ele.

Puneți din umplutura de brânză o lingură în mijloc și sigilați marginile, astfel încât să nu curgă. Presați marginile cu o furculiță.

Așezați plăcintele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și ungeți fiecare șuberek cu gălbenuș amestecat cu puțin lapte.

Dați tava la cuptor, în cuptorul preîncălzit, pentru 15-20 de minute sau până când plăcintele sunt rumenite.

Poftă bună!