Gustările simple și rapide vă salvează în orice situație. Atunci când aveți de pregătit o gustare pentru musafiri, un aperitiv cald sau ceva rapid pentru o petrecere de copii. Iar cremvurștii în aluat foietaj sunt întotdeauna o idee bună și la îndemână. 

Americanii le spun Pigs in a blanket și este o rețetă extrem de populară la ei. Puteți folosi cremvurști simpli sau cârnăciori afumați, în funcție de preferințe. Indiferent de caz, veți obține o gustare delicioasă și care vă va face să vă lingeți pe degete. 

Cremvurști în aluat foietaj (Pigs in a blanket)
Timp total 30 minute

Ingrediente

  • 1 pachet aluat foietaj
  • 6 cremvurști
  • 6 felii de brânză cheddar

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 200 de grade.

Tăiați aluatul foietaj în 6 bucăți care să aibă lungimea egală cu a cremvurștilor. Puneți o felie de cheedar peste bucata de aluat, apoi câte un cremvurști la capăt. Rulați cât de strâns puteți și sigilați capătul.

Tăiați bucata în 2 sau 3 bucățele mai mici. Repetați și cu restul ingredientelor. Puneți bucățelele de cremvurști învelite în aluat pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Lăsați un spațiu de câțiva centimetri între bucăți.

Dați tava la cuptor pentru 15 minute sau până când s-au rumenit frumos. Opțional, puteți unge bucățile de aluat la suprafață cu ou bătut.

Serviți gustările calde sau reci, alături de un pahar de bere.

Poftă bună!