Manakeesh sau Manakish, așa cum mai este numită, este un fel de pizza arăbească, delicioasă și ușor de făcut. La fel ca pizza pe care o știm cu toții, Manakeesh se poate face cu diferite toppinguri, printre care carne tocată, brânză sau zaatar.
Astăzi vă prezentăm rețeta cu brânză, ușoară și delicioasă, pe care o puteți prepara foarte simplu. Aveți nevoie de cel puțin două feluri de brânză, pe care le puteți combina între ele sau folosi separat. Puteți folosi și altfel de brânzeturi care vă plac.
Timp total 45 minute
Ingrediente
- 2 și 1/2 căni făină
- 1 plic drojdie
- 1 linguriță zahăr
- 1/2 linguriță sare
- 1/4 cană apă caldă
- 1/2 cană lapte cald
- 1/3 cană ulei de măsline
- 150 g mozzarella
- 150 g halloumi
- 1 ou
Mod de preparare
Puneți drojdia, zahărul și sarea peste apa călduță și lăsați 10 minute, cât să se formeze o maia.Cerneți făina și turnați peste ea laptele călduț, oul bătut și maiaua. Amestecați bine, după care adăugați uleiul de măsline și frământați un aluat, până când nu se mai lipește de mâini.
Lăsați aluatul la dospit 15 minute, după care împărțiți-l în 4 bucăți egale. Întindeți fiecare bucată de aluat sub formă rotundă, dar să nu fie foarte subțire.
Presărați mozzarella și halloumi date pe răzătoare și dați la cuptor, la 180 de grade, pentru 15 minute sau până când s-a rumenit.
Poftă bună!