Nimeni nu poate rezista în fața unui tort de ciocolată apetisant și cremos. Și nu vorbim numai de torturile de ciocolată din cofetării, ci și despre cele făcute în casă. Chiar dacă pare un desert elaborat și care necesită multă îndemânare, nu este deloc așa. Sigur că există rețete și rețete, unele mai elaborate, altele foarte simple.

O rețetă simplă de tort de ciocolată vă propunem și noi astăzi. Nu trebuie să fiți as în deserturi ca să obțineți un tort delicios. Cu puțină îndemânare, grijă și răbdare, vă poate ieși un tort delicios, din prima. Îl puteți pregăti pentru o aniversare, atunci când aveți musafiri sau pur și simplu, când aveți poftă de ceva dulce și bun.

Tort de ciocolată - cea mai simplă rețetă
Timp total 1 oră și 30 minute

Ingrediente

  • Blat:
  • 200 g zahăr
  • 200 g unt
  • 4 ouă
  • 200 g făină
  • 2 linguri cacao
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 2 linguri lapte
  • Cremă:
  • 100 g ciocolată
  • 200 g unt
  • 400 g zahăr pudră
  • 5 lingurițe cacao
  • 2 lingurițe lapte
  • Glazură (opțional):
  • 50 g ciocolată neagră
  • 25 g ciocolată cu lapte
  • 25 g ciocolată albă

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 180 de grade. Pregătiți o tavă rotundă pentru blat, pe care o tapetați cu hârtie de copt sau cu unt și făină.

Într-un bol, amestecați cu mixerul untul la temperatura camerei și zahărul. Adăugați ouăle, unul câte unul, când zahărul s-a topit. Încorporați apoi ingredientele uscate, amestecând cu un tel.

Încorporați făina și praful de copt, după care cacaoa și zahărul vanilat. La final, adăugați cele două linguri de lapte. Puneți jumătate din compoziție în tavă și dați la cuptor pentru 20-25 de minute. Puteți coace și tot blatul odată, dar în acest caz va trebui să îl tăiați pe jumătate după ce se răcește. După ce primul blat s-a copt, procedați la fel și cu a doua jumătate.

Lăsați cele două blaturi să se răcească, timp în care vă veți ocupa de cremă. Topiți ciocolata la bain marie și lăsați-o deoparte câteva minute. Amestecați untul cu zahărul pudră, cu ajutorul unui mixer. Încorporați cacaoa și ciocolata topită, un praf de sare, iar la final laptele. Sarea ajută ciocolata să aibă un gust și mai intens și nu trebuie să lipsească din niciun desert.

Pentru glazură, topiți cele trei tipuri de ciocolată, împreună sau separat. Dacă vreți să aveți trei culori de glazură, topiți ciocolata separat.

Pentru a asambla tortul, puneți jumătate din cremă peste un blat complet răcit. Întindeți și puneți și cealaltă parte de blat. Apăsați ușor. Întindeți deasupra crema rămasă. Decorați cu glazura sau cu fulgi de ciocolată. Dați tortul la frigider pentru cel puțin două ore înainte de a-l tăia. Blatul trebuie să se înmoaie și să se combine cu crema.

Serviți tortul după ce a stat la rece. Poftă bună!