Ciupercile sunt o legumă foarte versatilă, delicioasă și o sursă excelentă de proteine. Le puteți include în tot felul de rețete cu sau fără carne, le puteți servi pe post de garnitură, în salate, cu paste sau pe pizza. Astăzi vă propunem o rețetă de ciuperci cu sos cremos de brânză și parmezan, aromat cu puțin usturoi și pătrunjel proaspăt. 

Ciuperci cu sos de smântână și parmezan
Timp total 30 minute

Ingrediente

  • 2 lingurițe unt
  • 1 linguriță ulei de măsline
  • 250 g ciuperci proaspete
  • 2 căței de usturoi
  • 1/2 cană smântână pentru gătit
  • 60 g parmezan ras
  • 50 g cremă de brânză
  • sare
  • piper
  • pătrunjel pentru servit

Mod de preparare

Spălați și curățați ciupercile. Tăiați ciupercile felii sau cubulețe. Puneți untul și uleiul într-o tigaie pe foc. Adăugați ciupercile și usturoiul și căliți până când acestea s-au înmuiat.

Asezonați cu sare și piper, după care adăugați smântâna și crema de brânză. Amestecați până când s-a omogenizat totul. Când sosul începe să fiarbă, puteți opri focul. Adăugați parmezanul ras și amestecați bine.

Serviți cu pătrunjel proaspăt tocat. Poftă bună!