O porție de conopidă prăjită este perfectă pentru zilele de post, precum și pentru persoanele vegetariene care au poftă de un răsfăț culinar.
Acest preparat se gătește extrem de ușor, din doar câteva ingrediente ce sunt foarte ieftine și se găsesc în aproape orice magazin alimentar.
În cazul în care vă place conopida, această rețetă este perfectă, pentru că aroma acesteia iese cu adevărat în evidență. Motivul este faptul că aluatul cu care se acoperă conopida nu este unul foarte gros. Se folosește doar un strat subțire și crocant de făină.
Fie că aveți sau nu o dietă vegetariană, veți adora această rețetă de conopidă pane ce aduce aminte de nuggets de pui. Ușor crocantă la exterior și perfect fragedă în interior, conopida pane pregătită conform acestei rețete oferă aceeași satisfacție dată de o porție de nuggets din carne de pui.
Rețeta de conopidă prăjită
Ingrediente
Pentru conopida prăjită
- O căpățână mare de conopidă, tăiată în felii de doi centimetri grosime
- 200 de grame de făină
- 3 ouă mari
- O linguriță de usturoi granulat
- O jumătate de linguriță de boia de ardei
- Sare, după gust
- Ulei pentru prăjit
Pentru sosul de miere
- 50 de mililitri de miere de albine
- O linguriță de sos picant
Mod de preparare
Mai întâi, spălați conopida și tăiați-o în felii. Apoi, într-o tigaie mare și adâncă, puneți conopida și turnați apă cât să o acopere. Aduceți la punctul de fierbere, la foc mediu, după care acoperiți tigaia cu un capac și lăsați conopida la înăbușit, timp de patru până la cinci minute, până când se înmoaie. Scurgeți-o bine și lăsați-o să se răcească complet.
Cât timp se răcește conopida, luați un castron adânc și puneți în acesta făina, usturoiul granulat și boiaua de ardei. Asezonați cu sare, după gust. Separat, într-un castron mai mic, bateți ușor cele trei ouă mari.
După aceea, treceți feliile reci de conopidă prin amestecul de făină, apoi prin ouă și apoi din nou prin amestecul de făină, la fel cum se procedează cu șnițelele din carne.
Într-o tigaie mare, la foc mediu-mare, încingeți uleiul. Adăugați cu grijă conopida și prăjiți-o până când devine profund aurie, timp de câte două minute pe fiecare parte. Așezați conopida prăjită pe o farfurie acoperită cu prosoape de hârtie.
În cele din urmă, puteți pregăti un sos de miere de albine. Trebuie doar să amestecați mierea cu sosul picant, într-un bol mic. Conopida pane merge de minune cu acest sos.
Deși nu este cel mai sănătos preparat, conopida pane ce se aseamănă cu nuggets de pui este atât de gustoasă încât nu ar trebui ratată atunci când vă propuneți să vă îngăduiți un răsfăț culinar.
Beneficiile consumului de conopidă
Conopida a redevenit populară în ultimii ani, ajungând să fie preferată de numeroși bucătari celebri. Folosirea conopidei ca aliment cu conținut scăzut de carbohidrați, o alternativă excelentă la cartofi sau orez și un ingredient cheie pentru vegetarieni, i-a adus acestei legume crucifere statutul de superaliment. Faptul că aceasta este, de asemenea, incredibil de versatilă, a făcut-o un ingredient folosit în multe rețete.