Există atât de multe feluri de a face omletă, încât oricine are o rețetă preferată. Simplă sau cu legume, pufoasă sau crocantă, cu sau fără brânzeturi - fiecare bucătărie internațională are o rețetă consacrată de omletă.
Astăzi vă prezentăm varianta cea mai populară în Italia, o omletă pufoasă, al cărei ingredient-cheie este smântâna lichidă. Puteți prepara varianta simplă sau puteți adăuga legume proaspete, bacon, cașcaval, orice vă place. Imaginația este limita.
Timp total 30 minute
Ingrediente
- 2 ouă
- sare
- piper
- ulei de măsline
- smântână lichidă
- legume proaspete
- bacon
Mod de preparare
Spargeți ouăle într-un bol și preîncălziți cuptorul la 190 de grade.Bateți ouăle cu un tel, cu un praf de sare, puțin ulei de măsline și câteva linguri de smântână lichidă. Amestecați cu telul până când încep să se formeze bule de aer. Acesta este secretul pentru ca omleta să iasă pufoasă și aerată.
Mai departe, o puteți lăsa simplă sau puneți adăuga orice fel de legume vă plac, bacon, cașcaval etc. Pentru a prăji omleta, aveți nevoie de un vas pe care să îl puteți introduce ulterior la cuptor.
Puneți puțin ulei de măsline și puneți amestecul în vas, pe flacăra de la aragaz mai întâi. Când omleta începe să se rumenească pe margini și pe partea de jos, o puteți introduce la cuptor, la foc mare, pentru 6-7 minute.
Omleta se va umfla și va fi pufoasă și aerată. Serviți cu roșii proaspete, pâine prăjită sau în orice altă combinație vă place.
Poftă bună!