Fursecurile simple cu unt sunt greu de egalat de alte preparate, atât în perioada Sărbătorilor, cât și în orice perioadă a anului.
Textura lor plăcută și gustul potrivit de dulce le face să fie o gustare elegantă și un alint pentru papilele gustative.
Cel mai mare avantaj al acestei rețete este că puteți pregăti aluatul cu câteva luni înainte, să îl puneți în congelator și să coaceți fursecurile atunci când doriți. Puteți întinde o foaie de aluat pe care să o decupați cum doriți sau puteți rula aluatul în forma unui buștean, puteți forma bile din el pe care apoi să le aplatizați sau îl puteți tăia în felii, după ce îl lăsați puțin la frigider, să se întărească.
Indiferent de cum alegeți să formați fursecurile, acestea vor ieși foarte fragede, cu o aromă bogată de unt. Zahărul se caramelizează deasupra, rezultând o textură crocantă minunată.
Fursecurile cu unt sunt chiar mai bune decât fursecurile tradiționale scoțiene „shortbread” Principala diferență între cele două este cantitatea de zahăr și temperatura de coacere. Primele au mai mult zahăr și se coc la o temperatură mai mare decât cele din urmă. Nu se sfărâmă și aluatul este extrem de versatil.
Ponturi pentru prepararea fursecurilor simple cu unt
Unul dintre ponturile importante de care ar trebui să țineți cont în prepararea fursecurilor simple cu unt este să vă asigurați că măsurați corect făina. Folosirea unei cantități prea mari de făină va avea un efect negativ asupra texturii fursecurilor.
De asemenea, este recomandat să folosiți un unt de înaltă calitate. Aroma de unt este vedeta în această rețetă. Prin urmare, cu cât este mai bun untul, cu atât mai bună este aroma. În plus, este important să folosiți vanilie de înaltă calitate.
Un alt pont de care este bine să țineți cont este să folosiți unt nesărat, astfel încât să puteți controla personal cantitatea de sare ce ajunge în fursecuri.
Mai este bine să știți că răcirea aluatului intensifică aromele și îl deshidratează, oferindu-vă fursecuri mai aromate ce își vor păstra mai bine forma în cuptor. Fursecurile se întind mai puțin, deoarece grăsimile sunt întărite și durează mai mult să se topească în cuptor.
Dacă vă doriți ca fursecurile să fie crocante, după încheierea timpului de coacere mai lăsați-le puțin în cuptor, cu flacăra oprită și ușa întredeschisă.
Rețeta de fursecuri simple cu unt
Ingrediente
- 230 de grame de unt nesărat, la temperatura camerei
- 180 de grame de zahăr tos
- Un sfert de linguriță de sare
- lingură de esență de vanilie
- Un gălbenuș de ou mare, la temperatura camerei
- 300 de grame de făină
- Două linguri de zahăr pudră
Mod de preparare
Începeți prin a bate untul cu zahărul tos, până când obțineți un amestec cremos. Adăugați sarea și esența de vanilie, după care și gălbenușul de ou. Opriți-vă ca să răzuiți pereții bolului, când este necesar. Adăugați făina și amestecați încet, doar până când aceasta se încorporează.
După aceea, împărțiți aluatul în două și formați un disc din fiecare jumătate de aluat. Ulterior, înfășurați bine fiecare jumătate de aluat în folie de plastic și dați-o la frigider timp de una până la două ore, până când se întărește.
Preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius și acoperiți o tavă cu hârtie de copt. Apoi, între două foi de hârtie de copt, întindeți o bucată de aluat până când aceasta ajunge la o grosime de 0,3 milimetri.
Dați prin făină un tăietor de biscuiți sau fursecuri de 5 până la 7 centimetri și începeți să tăiați aluatul, astfel încât să obțineți cât mai multe fursecuri. Puneți resturile de aluat în folie alimentară și dați-le la frigider.
Așezați fursecurile la o distanță de trei centimetri între ele pe foaia de copt pregătită. Presărați fiecare fursec cu zahăr pudră. Dați tava la cuptor pentru 10 – 12 minute, până când acestea încep să devină aurii pe margini.
În cele din urmă, lăsați fursecurile la răcit pe tavă timp de cinci minute. După aceea, transferați-le pe un grătar și lăsați-le să se răcească complet.