Descoperiți magia prăjiturii răsturnate cu mere, o delicatesă dulce-acrișoară apreciată de toți cei care au gustat-o.

Prăjitură răsturnată cu mere

Deși pare complicată la prima vedere, prăjitura răsturnată cu mere este de fapt surprinzător de ușor de făcut, cu câteva ingrediente simple și o tehnică care, odată învățată, vă va permite să încântați gusturile celor dragi.

Prăjitură răsturnată cu mere se numără printre cele mai simple, savuroase și reconfortante deserturi pe care le-ați putea face. Merele dulci și acrișoare combinate cu un blat umed și aromat cu scorțișoară vă vor face papilele gustative să danseze de încântare.

Desertul se potrivește atât în zilele obișnuite în care aveți poftă de ceva dulce și bun, dar ușor de făcut, cât și la ocazii, cum ar fi zile de naștere, când îl puteți orna cu frișcă sau cu glazură de ciocolată, după preferință.

Ingredientele necesare sunt accesibile și este posibil ca pe multe dintre acestea, dacă nu chiar pe toate, să le aveți deja în casă, astfel că vă puteți apuca de treabă numaidecât, fără să fie necesar să mergeți la cumpărături.

Rețeta de prăjitură răsturnată cu mere

Preparare 20 minute
Gătire 55 minute
Timp total 1 oră și 15 minute

Ingrediente

Pentru blat

  • 4 mere, decojite și tăiate în felii groase de câte 6 milimetri fiecare
  • 170 de grame de unt, înmuiat
  • 300 de grame de zahăr
  • 3 ouă
  • O linguriță de esență de vanilie
  • 120 de mililitri de lapte
  • 190 de grame de făină  
  • O linguriță de praf de copt
  • Un sfert de linguriță de sare
  • O lingură de scorțișoară măcinată

Pentru sirop

  • 230 de grame de unt, topit
  • 220 de grame de zahăr brun sau alb

Mod de preparare

Înainte de a începe să faceți orice altceva, asigurați-vă că preîncălziți cuptorul la 180 de grade și ungeți cu unt o tavă de prăjitură de 23 de centimetri sau, dacă preferați, acoperiți-o cu hârtie de copt. Atenție! Este de preferat să nu folosiți o tavă cu fund detașabil, pentru că se va scurge sosul în cuptor.

După aceea, într-un castron încăpător, mixați cele 170 de grame de unt înmuiat și cele 300 de grame de zahăr. Apoi, adăugați ouăle, esența de vanilie și laptele și continuați să mixați până când toate ingredientele se încorporează complet.

Ulterior, adăugați făina, praful de copt, sarea și scorțișoara măcinată. Mixați bine până când se combină toate aceste ingrediente și obțineți o compoziție omogenă.

Pentru sos, topiți untul într-o cratiță la foc mediu și adăugați zahărul brun. Aduceți la punctul de fierbere și amestecați timp de 30 de secunde sau până când începe să bolborosească.

După aceea, turnați sosul în tava de tort unsă. Aranjați merele deasupra sosului, într-un model circular. Turnați aluatul peste mere și neteziți partea superioară.

Coaceți la cuptor timp de 45 - 55 de minute sau până când este gata, în funcție de cuptorul pe care îl folosiți. Cel mai bun indiciu că aluatul este copt este faptul că acesta revine la forma inițială atunci când îl presați cu un deget.

Lăsați prăjitura de mere să se răcească timp de 10 minute sau un sfert de oră, după care desprindeți din tavă trecând un cuțit pe margine.

Așezați o farfurie suficient de mare cu susul în jos deasupra tăvii în care ați copt prăjitura și faceți o mișcare bruscă, cu atenție, pentru a o răsturna pe farfurie.

În cele din urmă, puteți orna feliile de prăjitură răsturnată de mere cu înghețată de vanilie, frișcă sau chiar sos de ciocolată, dacă doriți. Însă, acest desert este suficient de dulce, gustos și apectuos ca atare, astfel că îl puteți servi și simplu sau pudrat cu zahăr pudră, dacă doriți.