Ciorba de miel, acrișoară, cu smântână și leuștean. Cu o savoare aparte, ciorba de miel este foarte bună dacă la final o acriți puțin, cu borș, lămâie sau cu zeamă de varză.

Ciorbă de miel - rețeta tradițională cu borș și leuștean

Ciorba de miel este mâncarea care deschide meniul de Paște. Nimic nu se compară cu o ciorbă acrișoară, cu smântână și leuștean, din carne de miel. Este foarte gustoasă, are puține calorii și, dacă nu vă place gustul de carne de miel, este o alternativă foarte bună, pentru că aroma nu este așa pregnantă ca în cazul fripturii sau stufatului.

Ciorba de miel se face ușor și este foarte bună dacă la final o acriți puțin, cu borș sau cu zeamă de varză. În acest fel, eliminați și mai mult gustul de carne de miel, care nu este pe gustul tuturor.

Atunci când se apropie sărbătorile pascale, ne gândim la ouă roșii, cozonac, pască, drob friptură și… normal, ciorbă de miel. Dar după perioada în care s-a ținut post, este important să fim atenți la ceea ce mâncăm și mai ales să fim cumpătați și să reușim să păstrăm un echilibru pentru ca mai apoi digestia noastră să nu aibă de suferit.

Și da, ciorba de miel are un rol foarte important și dacă este gătită corect ne va ajuta să avem sărbători liniștite.

Ce se pune la ciorba de miel

Pentru o ciorbă de miel ca la carte, avem nevoie de:

  • carne de miel (șiră, coaste, și/sau măruntaie),
  • ceapa
  • morcovi
  • țelină verde (sau păstârnac)
  • rădăcină de pătrunjel
  • usturoi
  • ceapă verde
  • foi de dafin
  • verdețuri (pătrunjel verde, leuștean, tarhon)
  • bulion
  • borș
  • lămâie (a la grec) sau oțet
  • sare și piper negru, după gust

Iar în funcție de preferințe, se mai pot adăuga orez, smântână (sau iaurt) cu gălbenuș de ou.

Ciorba de miel – trucuri de la gospodine

Cine gătește ciorba de miel știe foarte bine că sunt câteva chestii importante de care trebuie să se țină cont, pentru ca acest fel de mâncare să fie unul de-a dreptul reușit.

Primul aspect este ca mielul, mai exact carnea de miel să fie proaspătă. Să aibă o culoare rozalie, să nu fie umedă și nici lipicioasă (semn că a fost congelată și dezghețată).

Iar dacă vreți ca invitații să vă aprecieze munca, atunci alegeți carne fragedă. Și veți ști că a fost un miel tânăr dacă veți încerca o bucată și va fi elastică.

De asemenea, țineți cont de faptul că și organele au un rol important și vor da un gust aparte, așa că nu vă feriți să le folosiți. Le puteți curăța, lăsa în apă cu oțet pentru a scăpa de mirosul pregnant și apoi să le adăugați în ciorbă. Va ieși un deliciu!

Ingredientul care face ciorba de miel gustoasă

Iar unul dintre cele mai importante secrete oferite de către gospodine în ceea ce privește ciorba de miel este acela că verdeața nu trebuie să lipsească, ci să fie adăugată din abundență. În vârful clasamentului este bineînțeles leușteanul, care va oferi o savoare specială acestui preparat.

Și pe final, dacă alegeți să faceți ciorba din capul de miel (care este plin de grăsimi), să știți că nu aduce prea multe beneficii pentru sănătate, ba dincontră, poate provoca indigestie.

Rețeta tradițională de ciorbă de miel cu borș și leuștean

Timp total 1 oră și 45 minute

Ingrediente

  • 750 g carne de miel cu os (gât, spate, cap)
  • 2 cepe
  • 1 morcov
  • 1/2 țelină
  • 1 ardei gras
  • 1 păstârnac
  • 500 ml borș/ zeamă de varză
  • sare
  • piper
  • foi de dafin
  • 1 legătură leuștean
  • 200 ml sos de roșii
  • 80 g orez
  • smântână (opțional)

Mod de preparare

Spălați bine carnea de miel în apă rece și curățați-o. Puneți carnea la fiert într-o oală cu apă, la foc mic. Adunați spuma care se formează deasupra. Când carnea este pe jumătate fiartă, adăugați păstârnacul și țelina întregi, curățate de coajă. Ele vor fi scoase ulterior. Puneți puțină sare și piper, foile de dafin și lăsați să fiarbă la foc mic.

Între timp, curățați și celelalte legume și tocați-le mărunt. Puneți-le în ciorbă și lăsați să fiarbă totul împreună, la foc mic. Mai completați cu apă, dacă mai este nevoie.

Adăugați orezul și sucul de roșii și mai lăsați să fiarbă 10 minute, timp în care, într-un vas separat, dați într-un clocot borșul sau zeama de varză. Puneți și borșul peste ciorbă, dar nu pe tot odată. S-ar putea să nu fie nevoie de tot, dacă vă place gustul puțin acru, nu intens. Mai adăugați la final dacă mai este nevoie și opriți focul.

Serviți cu leuștean proaspăt tocat, din belșug, și cu smântână.

Poftă bună!

Beneficiile consumului de carne de miel

Cei mai mulți oameni susțin că nu consumă carnea de miel cu regularitate, însă poate ar trebui să vă gândiți de două ori deoarece aceasta reprezintă o sursă bogată de minerale, inclusiv fier, zinc, calciu, seleniu, potasiu, cupru și magneziu, precum și de vitaminele B.

Mai exact, 100 de grame de carne de miel conțin 28 de grame de proteine și oferă aproape 2/3 din aportul de grăsimi saturate, așa că ar fi indicat să fie consumată cu moderație.

Totodată, o porție de carne de miel (100g) conține mai mult de 330 de calorii și pe lângă grăsimile saturate și unele monosaturate.

Riscurile consumului de carne de miel

Din păcate, carnea de miel nu are doar avantaje pentru sănătate, ci și unele riscuri dacă este consumată în exces:

  • diabet
  • colesterol ridicat
  • probleme cardiovasculare
  • risc de hipertensiune

Este un tip de carne roșie cu un conținut ridicat de grăsimi saturate, așadar, consumată în mod exagerat va determina creșterea nivelului general al colesterolului seric.Asta înseamnă risc de boli de inimă, diabet și hipertesiune arterială.

Tototadă, excesul de carne de miel crește nivelul de purină și astfel se pot forma calculii renali.

De la masa de Paște nu trebuie să lipsească preparatele tradiționale: drob de miel, friptura de miel, pască.