Creveții Saganaki sunt originari din Grecia, unde sunt incluși, de altfel, în meniul multor taverne. Un fel de mâncare ușor și rapid, așa cum îi prepară grecii.
Creveții Saganaki pot fi serviți ca aperitiv sau ca fel de mâncare principal și se pregătesc extrem de ușor, în mai puțin de o jumătate de oră. Gustul este pur și simplu irezistibil și poate oferi senzația de bine specifică zilelor de vacanță chiar și în cele mai aglomerate și anoste săptămâni de muncă.
Ce sunt, de fapt, creveții Saganaki
În bucătăria grecească, Saganaki se referă la o varietate de feluri de mâncare ce sunt gătite într-o tigaie mică cu două mânere. De altfel, cuvântul „saganaki” provine de la cuvântul „sagani”, ce este un tip de tigaie cu două mânere. Într-un astfel de recipient se servesc și creveții Saganaki în tavernele din Grecia.
Saganaki grecesc cu creveți este un fel de mâncare tradițional pentru care este nevoie de creveți medii sau chiar mari, dar și de băutură grecească Ouzo, pentru un plus de savoare grecească autentică.
Cel mai cunoscut tip de Saganaki este pregătit în Grecia cu brânză prăjită. Brânza este de obicei una de tip feta sau halloumi. Aceasta este gătită într-o tigaie mică până când se topește și formează bule la suprafață. La final, se adaugă suc proaspăt de lămâie. Preparatul se servește cu pâine alături, ce poate fi înmuiată în sos.
De ce aveți nevoie neapărat pentru creveții Saganaki autentici
La fel ca în cazul celor mai multor mâncărurilor grecești, creveții Saganaki sunt un fel de mâncare foarte simplu de preparat. În afară de ingredientele de bază cum sunt legumele și condimentele, există trei ingrediente ce fac diferența și nu pot lipsi pentru ca rezultatul să fie unul autentic. Este vorba despre brânza feta picantă, roșiile suculente și coapte și de tradiționalul Ouzo.
Brânza feta este cel mai important ingredient al unui Saganaki tradițional grecesc. Acest ingredient îi dă o aromă delicioasă și picantă, caracteristică pentru numeroase feluri de mâncare grecești.
Roșiile folosite în această rețetă trebuie să fie coapte și suculente. Însă, dacă ele nu sunt de găsit, puteți folosi roșii întregi la conservă, dar bine strecurate înainte. Dacă gustul lor pare puțin prea intens sau acru, puteți adăuga un vârf de cuțit de zahăr.
În cele din urmă, pentru un gust autentic al acestui preparat, veți avea nevoie de băutura grecească Ouzo. De altfel, această băutură este grozavă alături de orice preparat cu specific grecesc. Însă, dacă nu o găsiți, nu este nicio problemă. O puteți înlocui cu puțin vin alb sec. Consultați mai jos lista completă cu ingrediente necesare și cantitățile de care este nevoie din fiecare dintre ele.
Cum se prepară creveți saganaki
Ingrediente
- 25 de creveți medii
- 4 roșii coapte și zemoase, tăiate mărunt
- ceapă roșie, tăiată mărunt
- Puțin ardei iute, după gust
- 2 căței de usturoi, tocați mărunt
- 60 ml de Ouzo sau vin alb sec
- 2 lingurițe de mărar sau pătrunjel proaspăt, tocat mărunt
- 200 sau 250 g de brânză feta, fărâmițată sau tăiată în cuburi, după gust
- Ulei de măsline
- Sare și piper proaspăt măcinat
- 2 cepe verzi, tăiate rondele (opțional)
- Un vârf de cuțit de boia dulce (opțional)
Mod de preparare
Primul pas al acestei rețete este curățarea și decojirea creveților, lăsându-le capetele și cozile, pentru ca preparatul să capete mai mult gust. Atenție! Este foarte important să curățați bine interiorul creveților și să le scoateți vena din spate.
Modul de lucru este ușor: Începeți prin a tăia ușor partea din spate a creveților decojiți cu un cuțit și îndepărtați vena întunecată cu o scobitoare sau cu vârful cuțitului. Această venă nu are deloc o textură plăcută și poate strica întregul preparat.
Apoi, vine rândul pregătirii sosului. Tăiați roșiile proaspete în cubulețe mici și lăsați-le să se scurgă într-o strecurătoare. După aceea, încingeți uleiul de măsline la foc mediu-mare, adăugați ceapa tocată și sotați-o timp de un minut.
Adăugați usturoiul tocat, ardeiul iute și asezonați cu sare și cu piper. Rumeniți toate ingredientele timp de încă un minut. Adăugați roșiile tăiate cubulețe și bine scurse și acoperiți cratița cu un capac, aduceți la punctul de fierbere și lăsați la fiert timp de aproximativ cinci minute, până când sosul se îngroașă puțin.
Cum se sotează creveții pentru saganaki
Între timp, trebuie să sotați creveții. Pentru acest lucru, mai întâi, trebuie să-i condimentați cu sare și piper, pe ambele părți. Încingeți o cratiță mare la foc mediu și adăugați trei sau patru linguri de ulei de măsline. Adăugați creveții, sotați-i timp de un minut și adăugați băutura grecească Ouzo.
Apoi, turnați sosul în cratiță peste creveți și amestecați. Puneți brânza feta fărâmițată sau tăiată în cuburi, acoperiți cratița cu capacul și gătiți timp de încă două minute, până când feta se topește ușor.
În final, se poate pune deasupra pătrunjel sau mărar tocat. Este recomandat să serviți creveții Saganaki cât timp este sunt încă fierbinți și să savurați această rețetă tradițională grecească cu un pahar rece de Ouzo.
Cum se mănâncă Saganaki cu creveți
Acest fel de mâncare este atât de versatil, încât îl puteți servi ca aperitiv sau ca mâncare principală. Dacă îl serviți ca aperitiv, aveți nevoie doar de o felie de pâine prăjită pentru a savura preparatul.
Însă, dacă vreți să serviți creveții Saganaki drept mâncare principală, îi puteți pune pe un pat de paste. De asemenea, îi puteți servi pe un pat de orez fiert. Nu uitați că acest preparat se potrivește de minune cu un pahar de ouzo sau de vin alb.
Ponturi pentru cei mai buni creveți saganaki
Creveții Saganaki sunt un fel de mâncare foarte simplu de pregătit. Însă, este bine să țineți cont de câteva ponturi, pentru a vă asigura că obțineți cel mai bun rezultat, astfel încât să vă simțiți acasă ca într-o tavernă din Grecia.
- Alegerea creveților. Pentru a prepara această rețetă tradițională grecească de creveți Saganaki veți avea nevoie de niște creveți proaspeți de mărime medie sau, chiar mai bine, de dimensiuni mari, dacă puteți face rost de ei.
- Gătiți creveții la foc mic. Pentru ca aceștia să rămână suculenți și fragezi, aveți grijă să nu-i gătiți prea mult. Este suficient să fie ținuți pe foc timp de un minut sau două ca să fie gătiți perfect.
Calorii și valori nutriționale
Această rețetă are aproximativ 6 porții. O porție de creveți saganaki are 260 calorii.
-
Calorii
260kcal
-
Zaharuri
5g
-
Grăsimi
11g
-
Sodiu
840mg
Informațiile nutriționale sunt estimative și variază in funcție de metoda de gătit și de tipurile (mărcile) de ingrediente folosite.