Dieta disociată - slăbești 10 kg în două săptămâni, mâncând cât vrei

Dieta disociată este una dintre cele mai populare, pentru că poți slăbi mâncând cât vrei, atât timp cât respecți regulile ei. Există mai multe tipuri de diete disociate și, în funcție de cea pe care o alegi și de greutatea de la care pornești, poți slăbi până la cinci kilograme pe săptămână.

Ce este dieta disociată?

Dieta disociată este bazată pe teoria lui Dr. Hay, conform căreia combinația anumitor tipuri de alimente încetinește procesul digestiv.

Dieta disociată are beneficii asupra sistemului digestiv, te scapă de balonare, te ajută să elimini toxinele și să pierzi în greutate și nu este atât de strictă ca alte regimuri.

Dieta disociată nu este recomandată celor care suferă de diabet sau celor care vor să scape de celulită. Carbohidrații concentrați în unele mese cresc glicemia. Evident, nu este recomandată minorilor, pentru că afectează dezvoltarea armonioasă.

Cum funcționează dieta disociată

Conceptul dietei disociate se bazează pe presupunerea că nu alimentele pe care le consumi te îngrașă, ci mai degrabă combinația de alimente.

Consumul alimentelor din diferite categorii la o singură masă duce la conversia în grăsime, deoarece sistemul digestiv nu va putea asimila nutrienţii din diferite grupe de alimente. Tocmai de aceea este recomandat ca acestea să fie consumate separat pentru a obţine rezultate vizibile întu-un timp cât mai scurt.

Într-adevăr, s-a dovedit că tractul digestiv uman nu poate asimila proteinele și carbohidrații în același timp, deoarece nu poate atinge nivelurile de alcalinitate și aciditate necesare digestiei în același timp. Fiziologic, ingerarea alimentelor din cele două grupe împreună perturbă sistemul digestiv.

Ca urmare, reziduurile de carbohidrați nedigerați rămân în intestine, fermentează și produc gaze, astfel încât devine mai ușor pentru organism să depoziteze grăsimea decât să o metabolizeze.

Principiile dietei disociate

Cele cinci principii ale dietei disociate sunt:

  1. Nu consuma carbohidrați cu proteine ​​sau fructe la aceeași masă.
  2. Fă din fructe, legume și cereale integrale sursa principală de hrană.
  3. Mănâncă proteine, amidon și grăsimi în cantități limitate.
  4. Evită alimentele rafinate și procesate.
  5. Așteaptă patru ore între mese.

Reguli de bază ale dietei disociate

Dieta disociată are 12 reguli fundamentale care te vor ajuta să slăbești.

Bineînțeles că pentru a le pune în practică ai nevoie de o decizie fermă, iar disciplina și perseverența vor fi esențiale pentru obținerea succesului.

Iată cele 12 reguli ale dietei disociate:

  1. Nu consuma carbohidrați sau proteine ​​din carne după ora 19:00. Dă-i timp organismului pentru digestie lăsând minim trei ore între mese.
  2. Nu consuma lactate după masă, cu excepția iaurturilor degresate sau bio. Poți bea și ceaiuri din plante sau o ceașcă de cafea.
  3. Evită băuturile carbogazoase și sucurile în timpul meselor și digestiei. Cel mai bine este să bei apă sau un pahar de vin.
  4. Dacă optezi pentru prăjeli, ideal este să le pregătești în ulei foarte încins și să le scurgi bine pe șervețele de hârtie înainte de a le servi.
  5. Când mănânci înghețată, alege o singură aromă, fără sirop sau cookies.
  6. Atunci când pregătești un preparat cu mai multe alimente, ar trebui să le consumi doar pe cele compatibile. De exemplu, la o supă de carne de vită cu legume poți consuma supa și legumele, dar ar trebui să lași carnea sau să consumi supa și carnea și să lași legumele.
  7. Grișul cu legume este compatibil cu toate alimentele, poate fi inclus în orice masă.
  8. Folosite cu moderație, condimentele sunt compatibile cu orice.
  9. Dimineața, la prima oră bea o limonadă naturală îndulcită cu miere.
  10. Băuturile alcoolice sunt interzise deoarece îngrașă.
  11. Cea mai ușoară cina constă în pește sau crustacee.

Avantajele unei diete disociate

Cel mai mare avantaj al dietelor disociate este că pot duce la o scădere substanțială în greutate fără a provoca problemele de sănătate asociate cu majoritatea regimurilor de slăbire. Conceptul din spatele lor este simplu, ușor de urmat, eficient și satisfăcător.

  • Dieta disociată îmbunătățește metabolismul.
  • Nu trebuie să consumi alte alimente în afară de cele pe care le consumi de obicei; asta înseamnă că nu vei cheltui mai mulți bani pentru a urma dieta.
  • Poți să mănânci până la sațietate și să slăbești în continuare. Atâta timp cât respectați combinațiile alimentare, nu va trebui să te simți înfometat pentru a obține rezultate.
  • Dieta disociată elimină majoritatea simptomelor de balonare pe care le experimentează cei mai mulți dintre oameni, deoarece vei combina alimente care pot fi digerate mai ușor.

Ce poți să mănânci în dieta disociată?

Regula principală a dietei disociate este să mănânci doar o grupă de alimente. Poți urma această regulă în mai multe moduri:

  • Mănânci o singură grupă de alimente la o masă
  • Mănânci o singură grupă de alimente pe zi
  • Mănânci doar o grupă de alimente într-un moment al zilei (împarți ziua în bucăți și consumi câte un grup de alimente în fiecare parte a zilei)

Dieta disociată împarte alimentele în trei grupe: proteine, amidon și alimente neutre.

Poți combina proteinele cu alimentele neutre și amidonul cu alimente neutre, dar trebuie să eviți combinarea proteinelor și a amidonului.

Alimente permise în dieta disociată

  • Pui, curcan sau peşte. Se gătesc la abur, la cuptor sau la grătar, nu se adăugă condimente.
  • Legume de orice fel. Se consumă crude, gătite la abur sau la cuptor, fără ulei şi condimente.
  • Lactate, de preferat slabe în grăsimi – iaurt, lapte, brânză de vaci, telemea, specialităţi din brânză.
  • Toate fructele sunt permise, mai puțin citricele, deoarece pot cauza hiperaciditate şi balonare
  • Fructele trebuie consumate crude, nu ai voie să adaugi zahăr sau siropuri.
  • Cereale. Utile pentru tranzitul intestinal datorită aportului de fibre.
  • Paste integrale
  • Orez integral, tărâţe de ovăz etc.
  • Ouă fierte tari.

Ce alimente nu se pot combina în dieta disociată?

Familiarizarea cu acest regim este poate cea mai dificilă parte a dietei și, deși a fost deja menționat anterior,

Iată din nou cele mai importante îndrumări despre cum să combini alimentele.

  • Alimentele bogate în proteine ​​(carne albă și roșie, pește, ouă și lactate) nu trebuie amestecate cu carbohidrați (cereale și făină, pâine, paste, orez sau leguminoase).
  • Grăsimile (uleiuri, nuci, unt) nu se amestecă cu alimente bogate în proteine. În plus, alimentele prăjite trebuie evitate.
  • Diferite tipuri de carbohidrați nu trebuie combinate (de exemplu legume cu cartofi sau paste cu orez).
  • Legumele pot fi amestecate cu orice, cu excepția fructelor.
  • Fructele nu sunt amestecate cu niciun alt aliment sau cu alte fructe.
  • Nucile nu trebuie amestecate cu niciun alt aliment, în special cu cele bogate în proteine.
  • Zahărul este interzis; el poate fi înlocuit cu un îndulcitor.
  • Băuturile răcoritoare și alcoolul sunt în afara listei alimentelor permise.

Variante ale diete disociate

Există trei variante ale dietei disociate:

Dieta Antoine

Acest regim alimentar se bazează pe disocierea alimentelor cu conținut scăzut de lipide și a carbohidraților. Presupune consumul exclusiv de alimente dintr-o singura categorie zilnic.

De exemplu: carbohidrați luni, proteine marți, grăsimi miercuri și așa mai departe. Ceea înseamnă că vei avea o dietă echilibrată pe tot parcursul săptămânii, limitând în același timp aportul de calorii la aproximativ 1500 în fiecare zi.

Dieta Shelton

Acest regim se bazează pe separarea alimentelor consumate într-o singură zi. Fiecare masă implică alimente dintr-o singură categorie, dar în cantități nelimitate. Nu uita că fructele și laptele trebuie consumate singure.

Dieta Montignac

Se bazează pe principiul excluderii alimentelor cu un indice glicemic ridicat, interzicând în același timp combinarea mai multor tipuri de alimente la aceeași masă.

Duo-ul carbohidrați-lipide formează o asociere care trebuie evitată în timpul aceleiași mese. De asemenea, încurajează combinația de leguminoase și proteine ​​animale.

Tipuri de diete disociate

Există mai multe tipuri de diete disociate, printre care: dieta disociată pe 7 zile/ 5 zile/ 4 zile sau 3 zile, dieta disociată pe culori, dieta disociată pe mese sau dieta disociată pe alimente.

Cea mai populară și cea mai recomandată de către specialiști este dieta disociată pe 7 zile. În cadrul acestei diete veți consuma în jur de 1000 de calorii pe zi.

Iată un exemplu de meniu disociat pe o săptămână:

Mic dejun:

Prânz: andive sparanghel conopidă

Gustare: kiwi grapefruit

Cină:

Pe toată durata dietei aveți voie să beți doar apă și o cafea neîndulcită, dimineața.

Există versiuni ale acestei diete adaptate și pentru vegetarieni sau vegani. Carnea și peștele pot fi înlocuite cu proteine vegetale, soia sau tofu.

Dieta disociată pe alimente

Ziua 1 - Se consumă doar carne

Poate fi roșie sau albă, dar evitați carnea grasă și mezelurile. Carnea poate fi preparată pe grătar, prin fierbere sau la cuptor, dar nu prăjită!

Ziua 2 - Legume

Pot fi consumate în stare crudă, fierte, coapte, la abur sau salată. Nu folosiți ulei sau alt tip de grăsime. Evitați legumele cu indice glicemic mare, cum ar fi cartoful sau fasolea.

Ziua 3 - Lactate

Puteți mânca brânză dietetică, iaurt, sana, lapte, kefir etc.

Ziua 4 - Pește

Puteți mânca orice fel de pește doriți. Este indicat să-l preparați la abur, pe grătar sau grill, fără ulei.

Ziua 5 - Fructe

Puteți mânca orice fel de fructe doriți, proaspete sau din compot, dar fără adaosuri. Evitați fructele confiate și încercați să limitați consumul de struguri și banane, pentru că au indice glicemic mare.

Ziua 6 - Sucuri naturale

Pot fi smoothie-uri de fructe sau legume sau combinate. Nu exagerați cu fructele acide (citricele) și aveți grijă să fie sucuri fresh, preparate în casă, fără zahăr adăugat.

Ziua 7

Puteți consuma cantități mici din toate categoriile din zilele precedente, respectând regulile de combinare a alimentelor.

Dieta disociată cu zile diferite

În această variantă a dietei, vei urma un program special de luni până vineri, pe care îl vei repeta în fiecare săptămână. Poți alege dintre două programe, însă cel pe care o alegi va rămâne valabil atât timp cât vrei să ții dieta.

Varianta 1

  • Luni: carne slabă de pui sau curcan
  • Marți: legume
  • Miercuri: lactate
  • Joi: fructe
  • Vineri: pește
  • Sâmbătă: cereale
  • Duminică: ouă

Varianta 2

  • Luni: legume
  • Marți: carne de pui sau curcan
  • Miercuri: ouă
  • Joi: lactate
  • Vineri: pește
  • Sâmbătă: fructe
  • Duminică: o masă din cereale, celelalte două mese cu orice vrei tu

Cum să te pregatești pentru dieta disociată

E important să așteptați cel puțin patru ore înainte de a mânca o masă „incompatibilă” cu cea consumată anterior.

De exemplu, dacă mănânci o salată de fructe acide, ar trebui să aștepți cel puțin patru ore înainte de a mânca o masă de pui și legume fără amidon la abur. În afară de această regulă, poți servi mesele la ce oră vrei.

Dar, din cauza acestei perioade de așteptare recomandate, mulți oameni limitează consumul alimentar al întregii zile la un singur grup de alimente.

De exemplu, ai putea alege să mănânci doar fructe o zi, proteine ​​și legume fără amidon a doua zi și legume cu amidon și carbohidrați în ziua următoare.

Poate cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a ușura dieta disociată este să planifici mesele. Pentru a avea succes cu această dietă, va trebui să știi ce și când să mănânci.

Planificarea meselor și pregătirea alimentelor pentru o săptămână întreagă te pot ajuta să respecți regulile dietei cu mai puțin efort.

Dacă ești interesat de dieta disociată, dar crezi că sună puțin prea confuz și restrictiv, poți încerca o introducere mai blândă în combinarea alimentelor.

De exemplu, dieta disociată prevede că nu poți combina carbohidrații și amidonul cu fructele. Dar un castron de fulgi de ovăz cu felii de banane și fructe de pădure reprezintă o masă copioasă și sănătoasă și nu este nimic rău în a combina aceste alimente într-un mic dejun delicios.

În esență, poți plasa alimentele în categorii mai puțin restrictive, poate ceva precum „amidon, fructe și cereale” și „proteine, lactate și legume”. A avea doar două grupuri la care să te gândești poate face dieta disociată mai puțin restrictivă și mai ușor de respectat.

Nimic nu este interzis din punct de vedere tehnic, dar dieta te încurajează să eviți alimentele prea procesate și pe cele bogate în zahăr.

Dezavantajele dietei disociate

  • Dacă nu alegi alimentele cu atenție, ai putea ajunge la o alimentație dezechilibrată, lucru ce conduce la deficiențe nutriționale.
  • Mușchii s-ar putea slăbi în zilele în care trebuie să consumi fructe și legume din cauza lipsei de proteine.
  • Copiii sau persoanele active nu vor avea beneficii în urma dietei, deoarece au nevoie de un aport caloric ridicat în fiecare zi și la fiecare masă.

Contraindicații

  • Nu este recomandat să țineți dieta mai mult de o săptămână. O puteți relua după alte două săptămâni de alimentație normală.
  • Nu este recomandată diabeticilor și celor care suferă de boli cronice. Nici dacă sunteți la menopauză sau aveți probleme hormonale nu este indicat să țineți o dietă disociată.

Dieta disociată și sportul

Dieta disociată este adoptată de multe ori de sportivi, mai ales cei care participă la maratoane sau practică sporturi de anduranță. Acest regim disociat oferă energie și rezistență musculară.

Este dieta disociată o dietă sigură?

Reducerea consumului de junk-food și de carbohidrați rafinați este o idee grozavă pentru oricine – dar a face acest lucru într-un mod care să îți permită să mănânci doar un grup de alimente la un moment dat nu este atât de fiabil pe termen lung.

Cine vrea să mănânce un bol de orez fără legume sau proteine? Sau o farfurie cu ouă fără legume sote sau pâine prăjită? Mesele ar fi super plictisitoare și contează foarte mult să te bucuri de mâncare.

Nu numai că dieta disociată este nesustenabilă (este mult mai probabil să te îngrași imediat după un regim atât de restrictiv), dar dacă urmezi versiunea dietei disociate care presupune consumul unui singur tip de aliment pe zi, sunt unele motive de îngrijorare.

Da, fructele sunt sănătoase, dar sunt și bogate în zahăr. Dacă nu mănânci decât fructe pentru o zi, înseamnă că nu primești proteine ​​sau grăsimi care să ajute la încetinirea eliberării zahărului în sânge, astfel încât nivelul glicemiei ar putea scăpa de sub control.

Fructele și legumele sunt, de asemenea, pline de nutrienți solubili în grăsimi pe care corpul tău nu va fi capabil să îi absoarbă fără puțină grăsime în timpul zilei, iar lipsa de proteine ​​înseamnă că este posibil să pierzi masa musculară.

În zilele în care nu mănânci decât proteine, vei avea lipsă de vitamine și minerale esențiale care se găsesc în fructe și legume, iar nivelul energiei tale ar putea suferi o scădere gravă fără carbohidrați.

În mod inevitabil, vei pierde nutrienți cheie în fiecare zi a săptămânii - indiferent de grupa de alimente pe care o săriți.