Cea mai bună modalitate de a găti sparanghel la cuptor. Este gata în mai puțin de 20 de minute și se realizează cu doar câteva ingrediente de bază.
Sparanghelul este foarte apreciat pentru beneficiile sale nutriționale iar aroma puternică, pământoasă a legumei este numai unul dintre motivele pentru care ar trebui să-l includeți în meniu.
Această rețetă de sparanghel copt la cuptor este gata în mai puțin de 20 de minute și se realizează doar cu câteva ingrediente de bază. Mai mult, este cea mai bună modalitate de a găti sparanghelul la cuptor. Altfel spus, este pe cât de simplă, pe atât de super-delicioasă!
Sparanghelul gătit la cuptor reprezintă garnitura perfectă de primăvară, fie ca o gustare, fie pentru cină. Ca bonus, este simplu de făcut în timp ce felul dumneavoastră principal se gătește pe aragaz.
Acesta este unul dintre cele mai bune moduri de a pregăti sparanghelul, deoarece metoda de gătit este foarte ușoară, iar condimentele sunt unele simple, astfel încât să se potrivească cu aproape orice.
Sparanghelul la cuptor este o garnitură de legume grozavă pentru rețetele de pui cu conținut scăzut de carbohidrați, friptură la grătar, pește și este deosebit de gustoasă ca o garnitură cu ouă pentru o gustare de primăvară.
Cum se prepară sparanghelul la cuptor
Pur și simplu aranjați sparanghelul pe o foaie de copt, stropiți cu puțin ulei de măsline și presărați sare, piper și usturoi praf dacă doriți.
Îl așezați în tavă astfel încât să vă asigurați că fiecare bucată atinge foaia de copt. Apoi, lăsați sparanghelul în cuptor până când devine crocant.
Cât timp trebuie ținut sparanghelul la cuptor
Timpul de gătire a sparanghelului în cuptor variază în funcție de temperatură și de mărimea sa, dar regula de bază este ca tulpinile de dimensiuni medii să fie moi, iar asta se va întâmpla în aproximativ 12-15 minute într-un cuptor la 200 de grade Celsius. Dar trebuie să vă adaptați în funcție decât de mic sau mare este sparanghelul!
Pentru a determina timpul de gătire a sparanghelului în cuptor, trebuie să luați în considerare dimensiunea tulpinii, deoarece durata va varia în funcție de grosimea sa.
Dacă aveți tulpini foarte subțiri, verificați-le după 7-8 minute, iar dacă sunt tulpini mai late, ar trebui să fie gata cam în 14-15 minute.
Trebuie curățat sparanghelul înainte de fi gătit?
Într-adevăr, unele rețete necesită curățarea sparanghelului. Asta, în cazul în care va fi adăugat într-o salată sau este folosit ca topping pentru pizza. Dar nu și acum.
În schimb, dacă doriți, puteți tăia capătul tulpinii de sparanghel, deoarece este foarte dur, lemnos și necomestibil.
Încercați fie să-l rupeți cu mâinile, să-l tăiați cu un cuțit de bucătărie sau să-l decojiți cu un curățător de legume. Oricare dintre aceste opțiuni funcționează, însă utilizarea unui cuțit este probabil cea mai rapidă metodă.
Un sfat util pentru această rețetă: Dacă îndoiți ușor sparanghelul, partea de tăiat este chiar partea ce este atât de tare încât se rupe atunci când este îndoită.
Cum se păstrează sparanghelul crud
Cea mai bună recomandare în acest caz este să puneți sparanghelul într-un borcan cu fundul gros sau într-un pahar de băut când ajungeți acasă și adăugați câțiva centimetri de apă. Puteți pune o pungă de plastic deasupra pentru a-și păstra prospețimea.
Apoi, depozitați sparanghelul în frigider. În acest fel, va rămâne proaspăt pentru câteva zile!
Rețeta de sparanghel la cuptor
Ingrediente
- 500 grame sparanghel cu capetele lemnoase tăiate
- 2 linguri ulei de măsline, plus încă puțin pentru unge tava
- 1/2 linguriță pudră de usturoi (opțional)
- 1/4 linguriță sare de mare
- 1/4 linguriță piper negru
Mod de preparare
Preîncălziți cuptorul la 200 de grade Celsius. Tapetați o tavă cu hârtie de copt.
Aranjați sparanghelul într-un singur strat pe foaia de copt, pentru ca la final tulpinile să fie paralele.
Stropiți sparanghelul cu ulei de măsline. Apoi, presărați sare de mare, piper negru și pudră de usturoi, dacă folosiți și dacă vă place.
Folosiți-vă mâinile pentru a aranja și pentru a întoarce bucățile, astfel încât să fie acoperite uniform cu ulei și condimente.
Este important să rearanjați într-un singur strat pentru a se găti uniform. Se ține sparanghelul la cuptor timp de 12 până la 20 de minute, până când se frăgezește și devine crocant. (Timpul va depinde de grosimea sparanghelului). Este chiar foarte simplu!
Și… poftă bună!
Cum se păstrează sparanghelul gătit la cuptor
Dacă faceți sparanghelul la cuptor din timp, păstrați-l apoi într-un recipient ermetic la frigider.
Îl puteți mânca direct de la frigider, îl puteți lăsa să se încălzească la temperatura camerei sau să îl încălziți rapid în cuptorul cu microunde sau într-o tigaie încinsă. Orice metodă veți alege, va rămâne la fel de gustos!
Nu este recomandat să congelați sparanghelul făcut la cuptor pentru că devine oarecum moale și nu va mai fi așa plăcut, nici ca textură și nici ca gust.
Beneficiile sparanghelului
Dacă aveți nevoie de mai multe motive pentru a mânca sparanghel (altele decât gustul fantastic), iată câteva informații care să vă convingă:
- numar scăzut de calorii și carbohidrați
- bogat în vitaminele A, K și acid folic
- cantități moderate de vitamina C, E, tiamină, fibre și proteine