Retete cu Oregano

Salată grecească. Rețeta originală, ca în insulele grecești

Rețeta originală de salată grecească cu brânză feta, simplă și de efect, cu care nu aveți cum să dați greș. Respectați proporțiile și nu aveți cum să nu obțineți o salată perfectă.

Tocăniță de pui cu cartofi și măsline

Tocănița de pui cu cartofi și măsline este un preparat gustos, cu pui fraged și cartofi tăiați gros, în sos de roșii cu măsline și condimente grecești parfumate.

Friptură de miel la cuptor, cu usturoi și ierburi aromate

O friptură de miel la cuptor cu usturoi și ierburi aromate cu care nu aveți cum să dați greș. Condimentată în stil mediteranean, vă va garanta cea mai bună friptură de miel de fiecare dată.

Supă cremă de ardei copți

Supa cremă de ardei copți este ideală mai ales în sezonul rece. Este plină de vitamine, se face extrem de simplu și are un gust bogat și cremos care vă va cuceri instantaneu.

Vinete pane de post, la cuptor

Vinetele pot fi incluse într-o mulțime de rețete și feluri de mâncare, care mai de care mai gustoase. Astăzi vă propunem o rețetă simplă, rapidă, economică și de post de vinete pane. În plus, sunt făcute la cuptor, cu foarte puțin ulei, așa că nu trebuie să vă faceți griji pentru siluetă, ca în cazul prăjelilor. Le puteți servi cu salată, cu sosul preferat sau în orice combinație vă place. 

Salată de legume coapte

Dacă legumele proaspete pot avea un gust fad, atunci când sunt coapte, legumele eliberează o cantitate mare de zahăr și capătă cu totul altă savoare. De aceea, o salată de legume coapte sau o supă cremă de legume poate fi o alegere delicioasă și sănătoasă pentru o masă rapidă. Astăzi vă propunem o rețetă de salată de legume coapte, ușoară și rapidă. Puteți folosi orice fel de legume vă plac sau aveți prin frigider, doar să țineți cont cât de repede se gătesc. 

Vinegretă grecească pentru salate

Atunci când preparăm o salată, atenția la detalii este esențială. Dincolo de ingredientele pe care le punem în salată, dressingul are un rol foarte important. El trebuie să se potrivească cu ingredientele din salată, să le îmbrace într-o aromă subtilă și să dea gust și cremozitate salatei.  Astăzi vă propunem o rețetă de vinegretă grecească, pe care o puteți prepara și păstra la frigider pentru mai multe zile și folosi pentru aproape orice fel de salată. 

Pui marinat în stil grecesc

Un pui întreg, pregătit la grătar, la cuptor sau la rotisor, este o masă excelentă pentru întreaga familie, de la mic la mare. Dacă îi alăturăm o garnitură sau o salată preferată, obținem un fel de mâncare delicios, potrivit pentru orice ocazie.  Rețeta de pui marinat pe care v-o propunem astăzi este inspirată din bucătăria grecească. Carnea de pui este aromatizată cu ulei de măsline, lămâie, usturoi, oregano și poate fi pregătită la cuptor, pe grill sau pe grătar. 

Supă cremă de roșii cu ardei copți

Supele cremă sunt pline de vitamine și nutrienți, sunt ușor de făcut și reprezintă o alegere excelentă pentru un prânz delicios, sănătos și ușor de preparat. Pot fi introduse foarte ușor în alimentația copiilor și sunt o alegere delicioasă, mai ales dacă cei mici nu prea sunt fani ciorbe.  Astăzi vă propunem o rețetă simplă și delicioasă de supă cremă de roșii și ardei copți. Puteți folosi roșii la borcan, dacă nu este sezonul lor și nu aveți la îndemână roșii proaspete de grădină. De asemenea, puteți folosi ardei copți congelați.

Pizza împletită

Atunci când v-ați plictisit de pizza clasică, această variantă de pizza împletită este o alegere excelentă. Se face ușor, puteți pune orice ingrediente vă plac și este o idee nemaipomenită pentru o petrecere organizată acasă sau ca gustare.  Puteți folosi blat de pizza congelat, din comerț, sau blat făcut în casă. AICI găsiți o rețetă de blat pe care îl puteți face acasă. 

Chifteluțe italienești cu carne de vită și curcan

Există o mulțime de feluri de a face chifteluțe, fie că vorbim despre cele din carne sau cele vegetariene. Din carne de porc, vită, curcan, pui sau amestecate, secretul unor chifteluțe delicioase este să aibă procentul corect de grăsime, adică să nu fie nici prea grase, nici prea uscate, și să fie bine legate. Astăzi vă propunem o rețetă delicioasă de chifteluțe italienești, dintr-un amestec de carne de vită și curcan. Se fac în general pentru a fi servite cu sos de roșii și paste, dar le puteți savura cu orice garnitură vă place.

Pollo parmigiana - șnițel de pui cu sos de roșii și mozzarella

V-ați gândit vreodată că puteți transforma un banal șnițel de pui într-un preparat complet nou și original? Exact despre asta este vorba în rețeta pe care v-o propunem astăzi.  Pollo parmigiana sau pollo alla parmigiana este o rețetă tipic italiană, de piept de pui în sos de roșii, gratinat cu mozzarella la cuptor. Carnea de pui se gătește exact ca șnițelul, înainte de a fi dată la cuptor. De obicei se servește cu paste fierte, dar puteți alătura orice altă garnitură. 

Ciuperci gratinate cu blue cheese și mozzarella

Ciupercile, indiferent sub ce formă sunt gătite, sunt o idee excelentă pentru o garnitură delicioasă sau ca fel de mâncare în sine, dacă vreți ceva fără carne. Există o mulțime de tipuri de ciuperci și și mai multe rețete pe care le puteți prepara cu ele. Astăzi vă propunem o rețetă de ciuperci gratinate, la cuptor, simple și delicioase. Aveți nevoie doar de două tipuri de brânză și, în mai puțin de jumătate de oră, aveți o porție delicioasă de ciuperci gratinate. Asigurați-vă că folosiți ciuperci comestibile, dintr-o sursă sigură. 

Penne cu măsline și roșii cherry (de post)

Rețetele cu paste se numără printre cele mai simple mâncăruri pe care le puteți face. Sunt ideale dacă vreți să preparați o masă rapidă și delicioasă. În plus, dacă sunteți novice în bucătărie, puteți învăța să gătiți preparând paste.  Astăzi vă propunem o rețetă foarte simplă, de penne cu roșii și măsline, pe care o puteți prepara în varianta de post. Dacă nu țineți post, puteți adăuga parmezan ras, pentru un plus de savoare. 

Sos de roșii pentru paste - cea mai simplă rețetă

Sosul de roșii este baza pentru cea mai simplă rețetă de paste. O porție de paste cu un sos de roșii bine făcut și cu puțin parmezan ras este tot ce vă trebuie pentru a vă potoli foamea cu un minim efort și resurse.  Pornind de la un sos de roșii simplu, puteți adăuga carne tocată, legume, ardei iute sau orice vă place și să personalizați o nouă rețetă. Astăzi vorbim însă despre cea mai ușoară, sigură și la îndemână rețetă de sos de roșii pentru paste. 

Piept de pui umplut cu guacamole

Există atât de multe rețete cu piept de pui umplut, încât nu știi pe care să o încerci mai repede. Pieptul de pui poate fi scos din anonimat fie cu o umplutură delicioasă, fie cu un sos care să îl pună în valoare.  Astăzi vă propunem o rețetă foarte simplă, dar extrem de gustoasă cu piept de pui umplut cu guacamole. Se face ușor, este delicios alături de orice garnitură sau salată și este o idee nemaipomenită pentru un prânz sau o cină delicioasă și sănătoasă. 

Vinete caprese la cuptor

Încă mai găsim vinete de grădină în piețe, așa că astăzi vă propunem o rețetă simplă, fără carne, de vinete caprese. Așa cum probabil ați ghicit, este vorba despre vinete cu mozzarella și roșii, rumenite în cuptor sau pe grătar.  Le puteți savura ca atare sau pe post de garnitură. Sunt delicioase și, dacă alegeți să le faceți pe grătar, vor obține acea aromă deosebită de fum. 

Blat pentru pizza fără făină

Pizza este un preparat de care mulți care țin dietă se feresc, din cauza numărului mare de calorii. Blatul cu făină este problema, în cele mai multe cazuri, pentru cei care țin o dietă săracă în carbohidrați.  Astăzi vă propunem o rețetă de blat de pizza cu conopidă, cu puține calorii și ușor de făcut, să nu vă mai simțiți vinovați atunci când aveți poftă de pizza, dar nu vreți să afectați silueta. 

Omletă în stil grecesc

Omleta este o idee delicioasă și sățioasă pentru micul dejun și nu numai. Există o mulțime de rețete de omletă, de la cele mai simple, până la cele mai complicate, cu ingrediente deosebite. Astăzi vă propunem o omletă în stil grecesc, delicioasă și plină de proteine și vitamine. Omleta grecească este diferită de omleta pe care o știm noi prin faptul că ea conține ceapă, brânză feta și măsline kalamata, adică câteva ingrediente de la salata grecească. Practic, este o combinație între o omletă clasică și o salată în stil grecesc. 

Pizza margherita la tigaie

Pizza poate fi un preparat foarte simpul și deloc pretențios, dacă nu vă abateți de la rețeta clasică. O pizza bună este simplă, cu ingrediente puține și de calitate și se poate prepara în orice condiții, chiar și într-o tigaie, pe aragaz.  Ați auzit bine, nu e nevoie de cuptor neapărat pentru a face pizza. Tot ce vă trebuie este o tigaie de fontă sau de teflon și câteva ingrediente de calitate. Pornind de la această rețetă simplă, puteți adăuga și alte toppinguri care vă plac.  Pentru blat, găsiți instrucțiunile de preparare AICI.

Quiche cu zucchini

Atunci când auzi de un preparat inspirat din bucătăria franceză, te gândești la ceva foarte complex, nu-i așa? Ei bine, nu este deloc cazul acestei rețete de quiche. Dimpotrivă, este un preparat foarte simplu, pe care îl puteți face ca mic dejun sau brunch, pentru toată familia.   În plus, quiche-ul este un preparat foarte versatil, pentru că puteți adapta și personaliza rețeta în funcție de preferințe și de ce aveți poftă în momentul respectiv. Pornind de la rețeta simplă, cu aluat de tartă, ouă și mozzarella sau brânză, puteți adăuga orice legumă vă place: dovlecei, roșii, broccoli, ciuperci etc. Astăzi vă propunem o rețetă foarte simplă de quiche cu zucchini sau dovlecei, potrivită pentru orice masă și orice ocazie.

Spaghetti Puttanesca

Rețetele simple de paste, cu sos și legume, ne salvează de fiecare dată când vrem să preparăm o masă rapidă și sățioasă. Iar rețeta pe care v-o propunem astăzi se încadrează la fix în această categorie.  Rețeta de spaghete Puttanesca este una foarte simplă și poate fi făcută și în varianta de post, pentru perioadele de post din an sau pentru vegetarieni. Tot ce trebuie să schimbați este să renunțați la parmezan și anșoa. Vă asigurăm că veți obține o porție de paste la fel de gustoase. 

Gyros de pui cu tzatziki

Bucătăria grecească este extrem de ofertantă atunci când vine vorba de mâncăruri tradiționale și deserturi. Gyros-ul este un preparat clasic din bucătăria grecească, iar dacă ați fost vreodată în vacanță la malul Mediteranei, e imposibil să nu-l fi gustat. Cu carne de porc sau de pui, gyros-ul a devenit popular și la noi și îl găsiți la fast food-uri. Gustul poate fi reprodus și acasă, în propria bucătărie, foarte ușor și astfel veți obține varianta sănătoasă de gyros, în care știți exact ce puneți.  

Roșii deshidratate la borcan

Roșiile uscate sunt delicioase, aromate și pot fi incluse într-o mulțime de rețete. În plus, se pregătesc ușor și se pătrează foarte bine pe tot parcursul anului, la borcan.  Fructele și legumele deshidratete au o aromă mult mai puternică și sunt mult mai rezistente, putând fi păstrate sau conservate timp îndelungat. Astăzi vă propunem o metodă de uscare și păstrare a roșiilor deshidratate, simplă și cu rezultate optime. 

Cacik - salată turcească cu iaurt și castraveți

Cu toții am auzit de tzatziki și îl asociem în mod tradițional cu bucătăria grecească. Celebra salată cu castraveți și iaurt se regăsește însă și în bucătăria orientală, sub o formă ușor diferită și cu alte denumiri.  Când auzi de Cacik sau Geagik, te duci cu gândul la o salată fresh cu castraveți și iaurt și condimente, care se prepară în bucătăria turcească și în cea orientală în general. Are denumiri diverse, dar seamănă destul de mult cu tzatziki-ul grecesc. Nici nu e de mirare, având în vedere că Turcia și Grecia sunt învecinate și au împrumutat, de-a lungul timpului, o mulțime de rețete de mâncare una de la alta.  Cacik-ul (pronunțat ceacic) nu lipsește de pe mesele turcilor, mai ales vara. Și asta pentru că e un preparat fresh, care taie din greutatea altor mâncăruri cum ar fi cele cu carne de miel sau cele foarte condimentate.   

Melitzanes Papoutsakia - vinete umplute în stil grecesc

Combinația de carne tocată cu vinete este atât de populară, încât o regăsim în multe bucătării internaționale, cum ar fi cea turcească și cea grecească, de exemplu. Și pentru că găsiți oricând vinete proaspete, vă propunem să încercați o rețetă simplă și decicioasă de vinete umplute cu carne tocată, rumenite la cuptor.  Melitzanes Papoutsakia se referă la vinete umplute cu carne tocată, gratinate cu cașcaval la cuptor. Puteți folosi carne tocată de porc sau de vită și le puteți servi alături de un sos tzatziki, tot un preparat tipic grecesc.  

Pizza grecească

Indiferent de restaurantele cu pretenții, cea mai bună pizza rămâne cea făcută în casă. Aceea care conține doar ingredientele care vă plac și pe care o puteți personaliza și adapta la gusturile și nevoile din acel moment, de fiecare dată.  Astăzi vă propunem o rețetă de pizza inspirată din bucătăria mediteraneană. Nu degeaba se numește pizza grecească: conține, practic, ingredientele pe care le-ai pune în mod normal într-o salată grecească, dar pe un blat de pizza. O puteți face și cu tofu în loc de brânză feta, dacă doriți varianta vegetariană sau de post.  Instrucțiunile pentru prepararea blatului le găsiți AICI.

Cartofi la cuptor, în crustă de parmezan

Nimic nu se compară cu o porție de cartofi rumeniți în cuptor, condimentați și asezonați cu ce vă place. Îi puteți servi în orice combinație, ca garnitură sau ca fel de mâncare în sine. Cartofii sunt delicioși la orice oră și cu orice ocazie.  Unde mai pui că sunt atât de versatili și există atâtea rețete, încât nu ai cum să te plictisești vreodată de ei. Astăzi vă propunem o rețetă de cartofi cu crustă de parmezan și condimente. Un fel de mâncare delicios, simplu de făcut și care vă va cuceri garantat. 

Chips-uri din avocado cu parmezan

Atunci când ai poftă de o gustare sănătoasă, pe care să o savurezi în timp ce vezi un film, chips-urile făcute în casă sunt alegerea ideală. Se pot face din orice legumă vă place, cu condimentele preferate. Avantajul este că știți exact ce puneți în ele și nu vor avea conservanți sau coloranți artificiali. Astăzi vă propunem o rețetă de chips-uri crocante și delicioase, făcute din avocado și parmezan. Combinația este delicioasă, sănătoasă și le puteți savura oricând, fără să vă simțiți vinovat pentru alegere. Se pot păstra mai multe zile, în pungi de hârtie, și sunt o gustare delicioasă și pentru copii.

Piept de pui umplut cu legume, în stil grecesc

Pieptul de pui poate fi gătit și savurat într-o mulțime de feluri. La cuptor, la grătar, prăjit, cu sau fără sosuri etc. Dar una dintre cele mai gustoase modalități de a găti pieptul de pui este să-l umpleți cu legume.  Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una de inspirație grecească, delicioasă, sănătoasă și ușor de făcut. Este vorba despre piept de pui umplut cu felii de legume și gratinat la cuptor. Datorită sucurilor din legume, pieptul va rămâne suculent și aromat, nu își va pierde gustul și nu se va usca în cuptor. 

Tartine cu ciuperci și cremă de brânză

Aperitivele cu ciuperci sunt delicioase, aromate și foarte simplu de făcut. Nu necesită preparare termică, iar o cremă cu ciuperci, pe felii de pâine prăjită, te poate scoate din încurcătură atunci când ai de pregătit un aperitiv.  Astăzi vă propunem o rețetă foarte simplă de tartine cu ciuperci, ușor de făcut și foarte gustoase. Le puteți pregăti pentru orice ocazie, ca aperitiv sau pe post de gustare rapidă, atunci când nu aveți mult timp sau dispoziție pentru gătit. 

Bărcuțe din dovlecei cu chifteluțe marinate și mozzarella

Atunci când nu mai știi ce să gătești, combinațiile inedite de alimente te salvează întotdeauna din încurcătură. De exemplu, v-ați gândit vreodată să combinați dovlecei sau zucchini cu chifteluțe și să gratinați totul la cuptor? Bărcuțele din dovlecei cu chifteluțe marinate pe care vi le propunem astăzi sunt o rețetă simplă și de efect, pe care o puteți prepara pentru o masă rapidă. O puteți face și dacă v-au rămas chifteluțe marinate din ziua precedentă, dar vreți să le dați o nouă interpretare. Puteți folosi dovlecei obișnuiți sau zucchini. De asemenea, chifteluțele le puteți face din carne de vită, porc sau curcan. 

Chifteluțe de conopidă și quinoa

Dacă vă plac chifteluțele din legume, trebuie să încercați această variantă cu conopidă și quinoa! Sunt delicioase, se fac foarte ușor și vă vor cuceri instantaneu! Chifteluțele sunt unele dintre cele mai versatile preparate din bucătărie. Și asta pentru că se pot face din orice fel de carne, din pește și chiar legume și le puteți combina cu orice sos sau garnitură. 

Pulpe de pui în stil mediteranean

O porție de friptură cu legume, aromată cu condimente, este întotdeauna o idee bună pentru o masă delicioasă, ușor de făcut și sănătoasă. Rețeta despre care vorbim astăzi este una cu influențe mediteranene, datorită mixului de arome. Se face ușor și nu aveți nevoie de cine știe ce talent la gătit ca să vă iasă perfect. Rețeta este cu cartofi, ardei și măsline, dar puteți pune orice alte legume vă plac și aveți prin frigider. În acest caz, veți micșora cantitatea de cartofi. 

Avocado umplut cu salată caprese

Atunci când ai poftă de ceva bun și sănătos, o salată simplă este întotdeauna o alegere potrivită. Dacă o combini și cu avocado, rezultatul nu are cum să fie altfel decât delicios! Rețeta pe care v-o propunem astăzi se face foarte repede și o puteți savura rece sau caldă. Este o idee excelentă ca gustare, cină ușoară și chiar ca aperitiv, atunci când aveți musafiri. 

Salată mediteraneană cu piept de pui

Vara, salatele sunt cele mai rapide și la îndemână alegeri pentru o cină ușoară sau un prânz servit pe fugă. Sunt sănătoase, le puteți prepara într-o mulțime de feluri și reprezintă o alegere nemaipomenită și pentru a fi luate la pachet, la birou. Secretul pentru a păstra salata fresh cât mai multe ore este să luați dressing-ul separat și să îl turnați peste celelalte ingrediente doar în momentul servirii. Astăzi vă propunem o salată mediteraneană, cu piept de pui, care vă va trimite cu gândul la o masă pe malul mării, în concediu. Puteți adăuga la această salată și alte ingrediente care vă plac, semințe sau alte legume. 

Salată italiană de paste, cu mozzarella și salam

Atunci când vrei să prepari o masă rapidă și consistentă, o salată sau o porție de paste este alegerea ideală. Dar cum ar fi dacă le-ai combina pe amândouă în aceeași farfurie? O salată de paste adică, un preparat tipic italian, cu care nu ai cum să dai greș. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este o alegere perfectă pentru cină și nu numai. Un fel de mâncare care combină pastele, o sursă importantă de carbohidrați, cu ingrediente fresh. Rezultatul: o salată delicioasă și sățioasă, care se servește rece.  

Mușchi de porc alla pizaiola

Atunci când te-ai plictisit de gustul clasic de friptură făcută pe grill, un sos care să o pună în evidență este exact ce trebuie. Mai ales dacă vorbim despre o carne banală, cum este mușchiul de porc, care are tendința să se usuce atunci când este gătit. Astăzi vă propunem o rețetă de inspirație napoletană, mușchi de porc alla pizaiola, dar pe care o puteți face la fel de bine și cu alt fel de carne, de vită sau de pui, de exemplu. Rețeta este una extrem de simplă, pentru că friptura o veți găti ca de obicei, dar o veți pune în evidență cu un sos.  Un sos al cărui nume pe cât de pompos sună, pe atât de simplu este de făcut. Sosul alla pizaiola poartă acest nume deoarece este inspirat din rețeta de sos de pizza. Pornind de la clasicul sos de pizza, dar cu câteva arome și ingrediente în plus, sosul de roșii se fierbe până când scade suficient, după care se combină cu carnea deja preparată.

Bruschete din piept de pui

Mâncărurile simple și rapide sunt ideale mai ales în sezonul cald, când nu avem chef de stat prea mult lângă aragaz sau cuptor. Iar o bucată de pește sau de carne de pui ne scoate cel mai repede din încurcătură, atunci când avem de preparat o cină rapidă, ușoară și delicioasă în același timp.

Bouyourdi - cea mai simplă mâncare grecească

În sezonul cald, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să petrecem mult timp în bucătărie, în fața aragazului sau a cuptorului. De aceea, rețetele rapide și ușoare, care nu necesită mai mult de o jumătate de oră și un minim efort sunt ideale. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una de inspirație grecească, foarte simplă, dar extraordinar de gustoasă. Aroma ei vă va duce cu gustul la o cină pe malul mării, pe o plajă de pe coasta Mediteranei.  Bouyourdi este o combinație armonioasă de brânză Feta, roșii și ardei, toate stropite generos cu ulei de măsline, puțin iute, datorită ardeiului jalapeno. O puteți savura ca garnitură sau ca fel de mâncare în sine, pentru că este foarte gustoasă și sățioasă. 

Cartofi aromatizați cu usturoi și oregano (în stil grecesc)

Nu e de mirare că leguma preferată a românilor este cartoful. E hrănitor, ieftin și foarte versatil. Se poate găti într-o mulțime de feluri și aveți întotdeauna o sursă de inspirație pentru un fel de mâncare ieftin și foarte gustos.  Astăzi vă propunem o rețetă de inspirație mediteraneană, o porție de cartofi aromatizați cu usturoi și oregano, la cuptor, pe care o puteți savura pe post de garnitură sau fel de mâncare în sine. 

Pui Marsala cu ciuperci și orez

Pieptul de pui este unul dintre cele mai versatile tipuri de carne. O puteți prepara în atât de multe feluri, încât nici nu știi la care să te oprești mai întâi. Șnițel, piept de pui la grătar, cordon bleu, rulada din piept de pui, frigărui și o mulțime de rețete cu sosuri, de inspirație exotică. Astăzi vă propunem o rețetă simplă de piept de pui în sos Marsala, care se potrivește perfect alături de o porție generoasă de orez. Rețeta se numește așa datorită vinului Marsala. Dacă nu aveți un astfel de vin, puteți folosi orice alt tip de vin. 

Pizzagna - combinația perfectă dintre pizza și lasagna

Vă place pizza? Dar lasagna? Cum ar fi să le combinați pe amândouă într-un singur preparat? Un fel de mâncare cu foi de lasagna în loc de blat de pizza și cu sos bechamel.  Astăzi vă propunem o rețetă delicioasă care le combină pe cele două, foarte potrivită atunci când nu mai știți ce să gătiți sau când aveți poftă și de pizza, și de lasagna, dar nu știți la care dintre ele să vă opriți. 

Chifteluțe de somon cu cartof dulce

Atunci când te gândești la chifteluțe, îți vine în minte gustul chiftelelor clasice, făcute din carne de porc, vită sau curcan. Dar ce spuneți de niște chifteluțe de somon cu cartof dulce, delicioase, sănătoase și extrem de simplu de făcut? Dacă aveți o bucată de somon și nu știți ce să faceți cu ea, această rețetă de chifteluțe cu cartof dulce este perfectă. Aveți nevoie doar de câteva ingrediente, pentru o masă rapidă, delicioasă, sănătoasă și potrivită și pentru cei mai mici membri ai familiei. Puteți folosi orice fel de pește în loc de somon, chiar și un pește alb, mai puțin gras. Asigurați-vă doar că file-ul nu are oase, înainte de a trece la prepararea propriu-zisă a chifteluțelor. 

Mini pizza - gustări rapide și delicioase

Dacă vă place pizza, veți adora această rețetă de mini pizza, apetisante și delicioase. Cu câteva ingrediente la dispoziție, puteți face o mulțime de combinații de arome și gusturi, care să fie pe placul întregii familii. Dacă în mod normal o pizza are aceleași ingrediente pe toată suprafața, aceste mini pizza le puteți face diferite, combinând câte 2-3 topping-uri. Sunt perfecte ca gustare într-o după-amiază în familie sau atunci când aveți musafiri. Ca să nu mai vorbim despre petrecerile pentru copii, unde îi veți cuceri pe cei mici cu pizza pe care o vor devora imediat.  Puteți folosi aluat pentru pizza cumpărat sau îl puteți face în casă. Aveți instrucțiunile AICI.

Clătite umplute cu piept de pui și ciuperci

Clătitele sunt un preparat foarte versatil, pentru că pot fi servite atât ca desert, cât și în varianta sărată, umplute cu carne, cu brânză sau cu ciuperci. Totul este să eliminați zahărul și esențele aromate din compoziția de clătite, și veți obține un ”ambalaj” foarte gustos pentru un fel de mâncare principal.

Cea mai simplă și gustoasă rețetă de PIZZA

Cea mai bună pizza e cea care are exact ingredientele care îți plac. Cu alte cuvinte, nu cu de toate, ci doar cu ce trebuie. Se spune că numărul de topping-uri de pe o pizza bună nu ar trebui să depășească patru, pentru a fi într-adevăr o pizza de calitate.  Dar astăzi vorbim despre ceva și mai simplu, o pizza cu adevărat simplă, dar delicioasă: margherita. Secretul constă în produsele care trebuie să fie de calitate, nu cât mai multe.  Așadar, pentru a face o pizza bună ai nevoie de câteva ingrediente și un pic de exercițiu.

Salată mediteraneană cu ton

O salată este întotdeauna o idee rapidă, sănătoasă și sățioasă pentru prânz sau cină. Puteți combina legumele, frunzele, semințele preferate într-o mulțime de feluri, cu brânzeturi, carne sau ouă, astfel încât să aveți un fel de mâncare echilibrat, care să vă aducă aportul de vitamine, proteine și grăsimi de care aveți nevoie. În salata pe care v-o propunem astăzi, tonul este vedeta. Sunt atât de multe rețete de salate cu ton, încât nici nu știi la care să te oprești. Aceasta este o combinație de salată grecească cu ton, o salată fresh și ușoară, a cărei aromă vă duce cu gândul la o cină ușoară pe malul Mediteranei.  Salata cu ton se face foarte ușor și puteți înlocui unele legume dacă nu vă plac sau puteți adăuga și altele, cum ar fi porumb dacă doriți. 

Cannelloni cu ricotta și spanac

Dacă v-ați plictisit de rețetele clasice de paste, astăzi vă propunem un alt fel de paste, umplute cu brânză și spanac. Cannelloni sunt un tip de paste foarte versatile, pot fi umplute cu orice, de la carne tocată, până la brânză și spanac sau chiar ciuperci, dacă vreți o rețetă de post.  Cannelloni cu brânză și spanac se fac foarte ușor și pot fi o cină rapidă, care să sature întreaga familie. Puteți folosi ricotta sau altfel de brânză cu mai puține grăsimi, dacă vă doriți o rețetă dietetică. 

Shakshouka - ouă în sos de roșii

Dacă nu ați încercat niciodată ouăle ochi în sos de roșii, trebuie să o faceți! Este una dintre cele mai gustoase combinații în care puteți savura ouăle, ușor de făcut, potrivite atât ca mic dejun, brunch, cât și pe post de cină rapidă, pentru că se prepară în mai puțin de 30 de minute.  Această rețetă cu ouă și sos de roșii este cunoscută peste tot în lume, e drept că sub denumiri diferite. Unii îi spun ”ouă în purgatoriu”, alții ”shakshuka”. Se pare că rețeta originală provine de undeva din Italia, iar denumirea ei - uova in purgatorio - are rezonanță biblică: așa cum ouăle albe sunt înconjurate de sos roșu ca de flăcări, așa și sufletele celor păcătoși încearcă să scape din flăcările iadului.  În funcție de rețeta pe care o urmați, există mai multe modalități de a face acest preparat. De asemenea, puteți adapta cantitățile în funcție de numărul de persoane pentru care pregătiți ouăle în sos de roșii.