Rețeta este originară din regiunea Emilia-Romagna din Italia, fiind asociată în special cu Bologna. De fapt, atât Bologna, cât și Modena sunt consierate locurile în care a apărut acest preparat.
Carnea și brânza folosite în paste pot varia, umpluturile obișnuite fiind prosciutto și brânzeturile de tip parmezan sau ricotta. Tortelloni reprezintă o versiune mai mare a pastelor. Acestea sunt de obicei umplute cu brânză și verdețuri, cum ar fi spanac, și servite cu un sos de unt sau de carne.
Cum se prepară tortellini
Pastele Tortellini sunt făcute din făină de grâu dur, ouă, sare și ulei de măsline. Umplutura este alcătuită dintr-un amestec de carne (carne înăbușită, șuncă, cârnați, carne de porc sau de vită prăjită, mortadella, bacon etc.) cu puțin parmezan. Pastele sunt tăiate în forme pătrate ce sunt umplute și apoi închise cu ajutorul unei metode speciale.
Rețetele originale de tortellini le descriu ca fiind mici pachete de paste cu o umplutură pe bază de carne în interior. Prepararea acestor paste pare ușoară, dar de fapt urmează metode stricte și precise pentru ca acestea să fie gustoase și bine făcute.
Când sunt gata, tortellini sunt mici și galbene, netede și cu o formă frumoasă. Aceste paste trebuie să fie moi, iar pachețelele trebuie să fie închise corespunzător pentru ca umplutura să nu iasă în timpul fierberii. Atunci când rețeta este urmată corect, pot fi percepute toate aromele unice ale diferitelor tipuri de carne.
Cel mai bun mod de a servi tortellini
În mod tradițional, tortellini sunt serviți în supă de cocoș sau de găină și se mănâncă cu ajutorul unei linguri. În plus, o tradiție în toată Italia este aceea de a mânca „tortellini în bulion” de Crăciun. Aceasta este și una dintre cele mai răspândite mâncăruri italienești ce oferă senzația de confort.
Un alt mod minunat de a servi tortellini este împreună cu sos ragu, cum ar fi sosul tipic bolognez pe bază de carne, ce a devenit faimos în toată lumea, sau cu un sos pe bază de smântână și parmezan. Totuși, pastele tortellini sunt servite și în multe alte moduri.
Vinul ce se potrivește cel mai bine cu tortellini depinde de sosul sau de modul în care sunt serviți, dar, deoarece umplutura este în mare parte din carne, pastele tortellini se potrivesc cel mai bine cu vinuri roșii.
Cum se prepară tortellini acasă
Prepararea tortellini acasă poate fi o activitate amuzantă, dar poate fi și un pic mai dificilă decât prepararea altor tipuri de paste făinoase.
Ingrediente
Pentru paste:
- 400 de grame de făină tip 00
- 4 ouă
Pentru umplutură (varianta cu carne):
- 150 de grame de pulpă de porc
- 80 de grame de prosciutto
- 80 de grame de Mortadella
- 20 de grame de unt
- Un ou
- 150 de grame de Parmigiano
- Puțină nucșoară
- Sare și piper
Pentru umplutură (varianta vegetariană)
- 50 de grame de ricotta
- 25 de grame de fontina
- 25 de grame de Parmigiano
- Puțină nucșoară
- Câteva frunze de salvie
- Sare și piper
Pasul 1 - Pregătiți pastele
Pentru a pregăti pastele, mai întâi adunați făina într-o grămadă pe o suprafață de lucru curată. Formați o gaură în centrul grămezii cu mâinile și spargeți ouăle în ea.
Cu ajutorul unei furculițe, încorporați încet făina în ouă, pornind din interiorul adânciturii spre exterior. Când amestecul începe să se îngroașe, încorporați restul de făină cu mâinile.
Odată ce ați obținut o formă asemănătoare unei mingi, este timpul să frământați. Apăsați cu podul palmei în aluat, împingându-l departe de dumneavoastră. Aluatul se va rula într-o formă ademănătoare unei scoici. Întoarceți-l și presați-l cu degetele. Repetați procedura de aproximativ 10 ori, adăugând un strop de făină ori de câte ori aluatul devine lipicios.
Rulați aluatul înapoi într-o minge și repetați procesul de frământare timp de aproximativ 10-20 de minute. Puneți bila de aluat într-un bol și acoperiți-o cu un prosop de bucătărie curat și uscat. Lăsați aluatul să se odihnească timp de aproximativ o oră.
Pasul 2 - Pregătiți umplutura
Varianta cu carne
Tăiați friptura de porc în bucăți grosiere și prăjiți-o timp de aproximativ zece minute, astfel încât carnea să fie gătită, dar nu uscată.
Odată ce carnea de porc este gătită, adăugați-o într-un robot de bucătărie împreună cu prosciutto și mortadella, ambele trebuind să fie, de asemenea, tocate grosier.
Adăugați la amestec Parmigiano, puțină nucșoară și un ou și condimentați după gust. Amestecați până când obțineți o pastă omogenă.
Versiunea vegetariană
Pur și simplu combinați toate ingredientele într-un blender și amestecați bine.
Pasul 3 - Întindeți pastele în foi
Împărțiți aluatul de paste în sferturi. Lucrați cu câte o bucată pe rând și păstrați celelalte bucăți acoperite. Întindeți aluatul bine până când obțineți o foaie de paste subțire ca hârtia.
Pasul 4 - Formați tortellini
Dacă faceți paste tortellini rotunde
Tăiați foaia în rondele folosind un tăietor rotund de 8 centimetri, distanțând rondele cât mai aproape una de alta. Adunați resturile într-o minge și puneți-le împreună cu bucățile de aluat rămase pentru a le reînfășura mai târziu. Puneți o linguriță de umplutură în mijlocul fiecărei rondele de paste.
Înmuiați-vă degetul în bolul cu apă și treceți-l de-a lungul marginii rondelelor pentru a le umezi. Îndoiți aluatul pentru a forma o jumătate de lună, apoi apropiați cele două colțuri pentru a da o formă rotundă. Apăsați bine pentru a închide.
Amestecați pastele cu făină, lăsați-le deoparte pe o foaie de copt pe care ați presărat făină și acoperiți. Repetați procesul cu bucățile de aluat rămase.
Dacă faceți paste tortellini pătrate
Tăiați foaia de paste în pătrate de aproximativ 8 x 8 centimetri. Puneți o linguriță de umplutură în mijlocul fiecărui pătrat de paste. Înmuiați degetul în castron și treceți-l de-a lungul a două margini ale pătratului. Îndoiți pătratul într-un triunghi, apăsând partea de sus și apoi pe lateral.
Trageți împreună cele două colțuri inferioare ale triunghiului pentru a forma o batistă. Apăsați bine pentru a se lipi. Amestecați astele obținute cu făină, lăsați-le deoparte pe o foaie de copt pe care ați presărat făină și acoperiți-le. Repetați cu bucățile de aluat rămase.
Pasul 5 - Gătiți tortellini
Aduceți o oală mare de apă la fierbere și adăugați o lingură sau două de sare. Scufundați tortellini în apă, câțiva, la rând, cu o lingură cu găuri. Amestecați în oala din când în când pentru a preveni ca tortellini să se lipească. Gătiți timp de aproximativ 5 minute, până când toate pastele urcă la suprafața apei. Gustați una pentru a verifica dacă este gata.
Cum puteți păstra și congela pastele tortellini
Dacă nu gătiți pastele tortellini imediat, congelați-le pe o tavă, iar după ce devin solide, transferați-le într-un recipient rezistent la congelare. Tortellini se vor păstra astfel timp de aproximativ trei luni. Gătiți direct din congelator, dar măriți timpul de gătire cu un minut sau două.