Carnea tocată este unul dintre cele mai versatile ingrediente din bucătărie. Se poate folosi într-o mulțime de feluri și rețete și nu ai cum să te plictisești de ea. Să ne gândim numai la chiftele, perișoare, sarmale, ardei umpluți, lasagna, musaca, spaghete bolognese și câte și mai câte. 

Chifteluțele sunt un preparat foarte simplu de făcut, rapid, pot fi folosite la aperitiv sau ca fel principal. Să nu mai spunem că le puteți face un sos de roșii și aveți încă o masă diferită, pornind de la același preparat.

Astăzi vorbim despre chifteluțele din carne de curcan, mai ușoare pentru digestie decât cele de porc sau vită, cu mai puține calorii și mai puțină grăsime. 

Le puteți face prăjite sau la cuptor, cu sau fără garnitură, sunt spornice și vor fi pe placul tuturor din familie.
 

Chiftele de curcan la cuptor
Timp total 45 minute

Ingrediente

1 kg carne de curcan 2 linguri făină 1/2 legătură mărar proaspăt 1 cățel de usturoi sare piper 2 ouă 1 cartof 1 ceapă ulei pentru prăjit (opțional)

Mod de preparare

Tocați carnea de curcan, dacă nu este tocată deja. Dați prin mașina de tocat și cartoful și ceapa. Zdrobiți usturoiul și amestecați toate ingredientele.

Dacă vi se pare că este prea apoasă compoziția, mai puteți pune o lingură de făină.

Formați chifteluțele rotunde sau plate, cum vă place. Mai departe aveți opțiunea de a le prăji așa sau date prin făină. Făina ajută compoziția să stea legată, dar adaugă o crustă pe care mulți nu o agreează.

Prăjiți chifteluțele în baie de ulei sau puneți-le într-o tavă cu hârtie de copt și dați la cuptor până când se rumenesc frumos.

Poftă bună!