Deserturile fără coacere sunt printre cele mai iubite dulciuri pe care le puteți prepara acasă. Sunt gata în timp record și nu necesită cine știe ce experiență culinară pentru un rezultat ca la carte. 

Și pentru că dovleacul este vedeta toamnei, astăzi vă propunem o rețetă de cheesecake cu piure de dovleac, delicios, aromat și simplu de făcut. Îl puteți prepara pentru orice ocazie, inclusiv pe post de tort. Aroma de dovleac copt se combină perfect cu mirodeniile și brânza cremoasă, iar rezultatul este un deliciu!

Cheesecake cu piure de dovleac
Timp total 45 minute

Ingrediente

  • Pentru bază:
  • 350 g biscuiți digestivi
  • 150 g unt
  • Pentru cremă:
  • 250 g cremă de brânză
  • 100 g zahăr
  • 350 g piure de dovleac
  • 1 linguriță esență de vanilie
  • 1 vârf de cuțit scorțișoară
  • 1 vârf de cuțit ghimbir
  • 200 g frișcă

Mod de preparare

Mărunțiți biscuiții și amestecați-i cu untul topit. Așezați amestecul într-o tavă rotundă și presați. Dați tava la frigider cât timp vă ocupați de restul ingredientelor.

Pentru a obține piureul de dovleac, coaceți dovleacul în cuptor, la 200 de grade. Pasați miezul cu ajutorul unui robot de bucătărie sau blender.

Bateți cu mixerul crema de brânză cu jumătate din cantitatea de zahăr, esența și mirodeniile. Încorporați piureul de dovleac peste amestec și dați la frigider.

Ultimul pas este să preparați frișca. Puneți frișca lichidă într-un bol și bateți cu mixerul cu zahărul rămas. Când frișca a căpătat volum, încorporați-o în amestecul de brânză și dovleac, cu ajutorul unei spatule, pentru a rămâne aerată.

Turnați amestecul peste baza de biscuite și nivelați bine. Dați cheesecake-ul la frigider pentru cel puțin două ore înainte de a-l savura.

Poftă bună!