Unul dintre cele mai spectaculoase deserturi, atât ca aspect, cât și ca gust, este tortul de ciocolată în trei culori. Trei straturi de mousse cremos, în degrade, cu care impresionezi și cei mai pretențioși musafiri.
Tortul cu mousse de ciocolată în trei culori nu este greu de făcut, în ciuda faptului că pare sofisticat. Este un desert fin și cremos, iar secretul pentru un rezultat impresionant îl reprezintă ingredientele de calitate. Nu folosiți ciocolată menaj, optați pentru ciocolată de calitate. Se va simți la rezultatul final.
Timp total 3 ore
Ingrediente
- Pentru bază:
- 100 ml apă
- 1 linguriță esență de vanilie
- 70 g zahăr
- 150 g unt
- 70 g zahăr brun
- 350 g ciocolată neagră
- 4 ouă
- Pentru straturile de mousse:
- 2 lingurițe gelatină
- 2 lingurițe apă rece
- 170 g ciocolată
- 170 g ciocolată albă
- 480 ml smântână lichidă (240 ml pentru primul strat și 240 pentru al doilea)
- Pentru ornat: 20 g ciocolată neagră
Mod de preparare
Preîncălziți cuptorul la 150 de grade.Ne vom ocupa mai întâi de baza tortului. Amestecați apa, zahărul alb și cel brun într-o oală și puneți pe foc până când zahărul s-a topit. Tăiați untul cubulețe și puneți-l peste siropul de zahăr, după ce ați oprit focul.
Rupeți ciocolata în bucăți și puneți în vas. Lăsați 5 minute să se topească, apoi amestecați până se omogenizează. Lăsați să se răcească puțin, timp în care bateți ouăle. Puneți ouăle peste amestecul de ciocolată și omogenizați bine.
Turnați compoziția într-o tavă rotundă tapetată cu hârtie de copt și puneți într-o tavă mai mare, umplută cu apă și dați totul la cuptor pentru 30 de minute.
După ce s-a răcit, puneți la frigider pentru câteva ore înainte de a continua.
Pentru stratul din mijloc, înmuiați gelatina în apa rece pentru 5 minute. Puneți smântâna pe foc și o aduceți la punctul de fierbere. Împărțiți smântâna în 2 cantități egale. Rupeți ciocolata neagră cubulețe și puneți-o în smântână. Procedați la fel și cu cea albă, pentru stratul de sus.
Amestecați jumătate din gelatină cu mousse-ul de ciocolată neagră și turnați peste baza tortului. Dați la frigider pentru o jumătate de oră, iar când s-a întărit, procedați la fel și cu mousse-ul de ciocolată albă.
Dați tortul la frigider cel puțin o oră înainte de a servi. Decorați cu cicolată amăruie topită sau rasă sau cu cacao.
Poftă bună!