Dacă ești în București weekend-ul acesta, nu ai voie să ratezi Bucharest Street Food Festival. Peste 60 de expozanți sunt de găsit la Romexpo, la cel mai mare festival din Europa dedicat mâncării tip street food, în perioada 7-10 septembrie.

Ce e Street Food Festival?

Bucharest Street Food Festival este la a doua ediție în Bucucrești, dar s-a desfășurat în paralel și în alte orașe din țară (Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Bacău, Timișoara). Timp de patru zile, bucureștenii au putut gusta din tot felul de bucătării internaționale, pe ritmuri de muzică rock, indie și influențe etno, cântată live pe scena de festival.

Cum să alegi ce mănânci

Dacă ai ajuns la Romexpo, cea mai mare dilemă va fi: ce mănânc? Sunt atâtea food trucks, încât e imposibil să te hotărăști la un singur fel de mâncare pe care să-l încerci.

Expozanții sunt organizați pe zone: burgeri, pește și fructe de mare, preparate pe bază de carne de porc, friptură de vită, pizza, preparate tradiționale românești, bucătărie japoneză/ indiană/ americană/ mexicană/ taiwaneză etc, deserturi, băuturi.

Ar fi ideal să ai o idee despre ce categorie de mâncare vrei să încerci și apoi să faci un tur de ”recunoaștere”, pe la toate truck-urile și să nu te oprești la primul care îți iese în cale.

Sunt mari șanse să mai mergi câțiva pași și să îți facă altceva cu ochiul. Unele preparate te vor atrage datorită aspectului, la altele mirosul te va face să cumperi, iar la cele la care e tot timpul aglomerat ai garanția că într-adevăr merită.

3 preparate pe care le-am încercat și ne-au plăcut

Așa cum spuneam, e imposibil să le încerci pe toate. Dacă știi clar că vrei să mănânci burger, de exemplu, va fi mult mai ușor, pentru că ai limitat deja lista la câteva opțiuni. Orice ai alege, sunt șanse foarte mici să fii dezamăgit. Ce ne-a plăcut nouă și îți recomandăm?

Burger de la Meat Busters

Un burger puțin atipic, dar incredibil de bun. Carnea de porc nu este banala chiftea din carne, pe care o găsești de obicei în burger. Este carne de porc slow cooked și afumată cu arome de whiskey, coniac și rom.

Aroma de fum nu te lasă să treci fără să te oprești să guști și crede-ne pe cuvânt că nu vei regreta! Sau nu ne crede, mai bine mergi și convinge-te. Unul dintre băieții care gătesc la food truck ne-a povestit cum carnea este gătită la foc mic, timp de multe ore, apoi este tocată și afumată cu lemn aromat.

După ce se ”odihnește” la fum, carnea este pusă într-o chiflă, alături de sos, salată coleslaw și castraveți murați.

Lângă Meat Busters găsești și Porchetteria by Meat Busters. Sandvișul porchetta nu este nici el de ratat. Chifla este mai tradițională, iar carnea de porc vine alături de ruccola și sos pesto. Ambele ”porcheterii” costă 25 de lei.

Pork'n'pita de la MEATic

Tot la capitolul porc, sandvișul pe care îl propune Adi Hădean este exact cum îi spune numele: piept de porc tocat mărunt și pus într-o chiflă făcută acolo și unsă cu sos de pătrunjel, ulei, usturoi și lămâie. Chiar dacă pieptul de porc e destul de gras, sosul e fresh, fix ce trebuie ca să balanseze aromele și să nu simți că ai mâncat ceva atât de ”greu”. Costă 25 de lei.

Pizza de la Camionetta

E genul de pizza care te duce cu gândul direct la Italia și probabil că nu e nevoie să spunem mai mult. Blatul este perfect, iar aroma aceea de copt pe vatră nu se compară cu nimic altceva. Nu au multe sortimente, dar orice ai alege vei fi încântat. Cea cu chorizzo și cea simplă, Margherita, doar cu sos de roșii, mozarella și busuioc proaspăt sunt cele pe care le-am încercat noi și amândouă ne-au plăcut. Costă 24 de lei orice fel de pizza.

Dacă ești fan vită, standul Cimbru nu poate fi trecut cu vederea. Băieții vin tocmai de la Cluj, iar sandvișul Angus Steak nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Pește & fructe de mare

Dacă ai venit pentru pește și fructe de mare, sigur vei ajunge ”după miros” la truck-ul Victorița Pescărița. La Marin Seafood găsești niște inele de calamar făcute perfect. Iar dacă ai ajuns la La Finca Alioli și ai trecut pe lângă paella uriașă fără să guști, ori nu ești om, ori nu îți plac fructele de mare.

Ceva mai exotic? Nori Yakitori, un truck cu mâncare japoneză este ceea ce cauți. Au multe variante de preparate și poți alege cât de picante vrei să fie.

Desert? Da, vă rog!

Oricât ai fi mâncat, nu se poate să nu mai găsești loc și pentru desert. Găsești câteva standuri cu tot felul de înghețată, de la cea clasică, până la înghețată artizanală, bio și - cea mai spectaculoasă - înghețata thailandeză.

Îți poți alege tu aromele, iar înghețata este preparată chiar în fața ta, pe o placă metalică foarte rece. Înghețata se servește sub formă de rulouri.

Clătitele cu dulceață, ciocolată și diverse combinații de fructe sunt și ele la mare căutare. Noi le-am încercat pe cele de la ”La nu știu cine” (chiar așa se numește). Combinația de ciocolată și dulceață de ardei iute este un ”must”. Costă între 12 și 15 lei.

În afară de asta, mai găsești truck-uri cu gaufre, wafers umplute cu fel de fel de topping-uri, iar aici deja intrăm în categoria bombe calorice.

Ce bem?

Poți începe cu un prosecco, iar mai departe ai o plajă largă de opțiuni. Bere la draught, Aperol Spritz, cocktail-uri, cafele, până la banalele ape și sucuri îmbuteliate.

Pe mijloc, în zona amenajată cu mese și fotolii, este un stand de unde poți lua limonadă. Interesant este că nu are un preț fix, ci este pe bază de donație: plătești cât dorești, iar banii strânși sunt pentru o cauză umanitară.

Tot acolo este și un mini-bar, unde poți învăța cum să faci cocktail-uri. Cei de acolo te învață, gratuit, să combini alcool cu sucuri, siropuri și să fii barman de ocazie la petreceri.

Cum plătești?

La toate truck-urile plata se face electronic. Sunt mai multe check point-uri Banca Transilvania, de unde poți lua un card pe care îl încarci cu ce sumă dorești. Atunci când cumperi ceva și plătești, pe ecran îți apare suma rămasă. Mai poți încărca pe parcurs cardul, iar dacă îți rămân bani pe el, îi poți recupera la final de la aceleași ghișee BT.

Trebuie să mai știi că intrarea costă 15 lei, iar în intervalul orar 12:00 - 15:00 intrarea este liberă. Bucharest Street Food Festival are porțile deschise până duminică, la ora 24:00.

Ce nu ne-a plăcut

Evident că nu putea fi totul perfect și că există și câteva aspecte negative. În primul rând, spațiul de stat la masă este prea mic pentru câți oameni vin în fiecare zi la festival. Da, conceptul de street food presupune să mănânci în picioare, pe stradă, eventual la o masă înaltă și să pleci.

Pe mijloc, de-a lungul zonei cu verdeață, există câteva mese și fotolii tip pară. Cei care au norocul să le ocupe uită să le mai elibereze, or politica unui astfel de concept tocmai aceasta este: mănânci și pleci mai departe.

Al doilea lucru ar fi caruselele. Seara se văd frumos, pentru că sunt luminate și duc totul într-o idee de ”fairytale”, dar ziua dau locului un aspect de bâlci.

Concluzii

Una peste alta, mai aveți timp să mergeți duminică la Street Food Festival, dacă vă tentează să încercați ceva. Dacă sunteți iubitori de mâncare, merită să ajungeți pentru că nu vă veți mai întâlni cu un festival de o asemenea amploare prea curând.

Mâncarea este pentru toate gusturile, dar nu și pentru toate buzunarele. Prețurile sunt puțin peste media obișnuită pentru conceptul de ”street food”. Un meniu pentru două persoane (un fel de mâncare + desert + băutură) sare lejer de 100 de lei. Dacă mai vreți să luați și la pachet, trebuie să mai scoateți ceva bani din buzunar.

Pont: mergeți cu mai mulți prieteni și luați-vă fiecare ceva diferit. În felul acesta puteți gusta câte puțin de la fiecare, fără să fie nevoie să cumpărați o porție întreagă.

Poftă bună! :)