Nimic nu se compară cu o porție de paste proaspete, făcute în casă. Dacă ați cumpărat măcar o dată de la supermarket paste proaspete, de la frigider, ați observat probabil diferența de gust față de pastele deshidratate, la pungă.

Aluatul pentru paste se face incredibil de ușor, din doar două ingrediente, și este valabil și pentru tăiței. Puteți găti apoi pastele imediat, sau puteți păstra aluatul în frigider (câteva zile) sau congelator (timp mai îndelungat).
 

Aluat pentru paste
Timp total 10 minute

Ingrediente

  • 2 ouă
  • făină

Mod de preparare

Puneți făina pe blatul de lucru și adăugați ouăle bătute în mijloc. Începeți să amestecați și să încorporați cele două ingrediente, până când obțineți un aluat tare, care nu se lipește de mâini.

Lăsați aluatul o jumătate de oră, acoperit cu un prosop. Pentru a face pastele, puteți tăia aluatul cu cuțitul sau puteți folosi un aparat special, dacă aveți așa ceva.

Întindeți foaia de aluat foarte subțire, cu un sucitor. Lucrați pe o suprafață tapetată cu făină din belșug. Tăiați pastele la forma și dimensiunea dorită sau puneți foaia de aluat în mașina de paste.

Pastele proaspete se fierb mai puțin decât cele uscate. Dacă pentru pastele deshidratate timpul de fierbere este de 8 minute (pentru al dente), la pastele proaspete timpul de gătire se reduce la jumătate.