Vinete parmigiana (parmigiana di melanzane) este o mâncare tradițională italiană care constă din felii subțiri de vinete, care sunt prăjite, apoi alternativ stratificate cu sos de roșii, parmezan și/sau mozzarella și coapte în cuptor.

Vinete parmigiana - rețeta tradițională italiană

Pregătirea vinetelor

Vinetele sunt unele dintre cele mai gustoase și versatile legume. Le poți prepara și savura în multe feluri și sunt extrem de gustoase ca fel de mâncare în sine, fără să fie nevoie să le combinați cu o carne.

Salată de vinete, vinete pane, vinete umplute, vinete cu legume la cuptor și lista poate continua. Astăzi însă vă propunem o rețetă de vinere cu sos de roșii, parmezan și mozarella, vinete parmigiana adică, foarte gustoase și sățioase.

Vinetele parmigiana sunt un fel de lasagna fără carne, dacă vreți. O rețetă de inspirație italiană, care vă duce cu gândul la bucătăria mediteraneană. Combinația de arome de vânătă coaptă și brânzeturi se potrivește perfect alături de busuioc proaspăt și un pahar de iaurt rece.

Multă lume se întreabă dacă înaintea de a începe prepararea acestui fel de mâncare este nevoie să decojească vinetele sau nu. Nu este nevoie să le decojiți, de fapt, au o mulțime de substanțe nutritive, dar poate fi un pic mai greu de digerat pentru unele persoane, așa că dacă o faceți sau nu depinde numai de dumneavoastră.

Sărarea vinetelor mai întâi, însă, este un pas pe care nu vă recomand să îl săriți! Prin sărarea ușoară a vinetelor mai întâi, acestea elimină excesul de umiditate, previnind astfel ca vinetele parmigiana să devină moi sau apoase în timpul coacerii.Urmați acest pas pentru rezultate foarte bune.

Cum să le gătiți pentru a fi mai sănătoase

Această rețetă vă va oferi un gust autentic italian de vinete parmigiana, dar o puteți face un pic mai ușoară prin coacerea vinetelor la grătar în loc să le dați prinî făină și să le prăjiți.

Are în continuare un gust delicios și este o modalitate excelentă de a face felul de mâncare un pic mai sănătos.

Rețeta de vinete parmigiana

Preparare 1 oră
Gătire 55 minute
Timp total 1 oră și 55 minute

Ingrediente

  • 2 vinete mari, aproximativ 700 g
  • 700 de grame de piure de roșii cu bucăți
  • 1 ceapă albă
  • Un buchet mic de busuioc
  • 250 grame de brânză mozzarella, tăiată în cuburi mici
  • 70 de grame de brânză parmezan, proaspăt rasă
  • 1/2 lingură de ulei de măsline
  • făină pentru presărare
  • 125 ml ulei de floarea-soarelui pentru prăjit
  • sare și piper pentru asezonare

Mod de preparare

Se taie vinetele în felii subțiri, se presară ușor cu sare și se pun deoparte timp de 1 oră. Astfel se scurge excesul de apă și ajută la prăjire.

Între timp, preparați sosul simplu de roșii. Tăiați mărunt 1 ceapă și sotați-o într-o tigaie cu ulei de măsline până când devine translucidă și moale, dar nu se rumenește.

Adăugați piureul de roșii și busuiocul tăiat bucați mici. Adăugați un vârf de cuțit de sare și piper, amestecați, apoi lăsați să fiarbă ușor timp de 10-15 minute. Dați deoparte.

Clătiți feliile de vinete sub jet de apă rece și uscați-le cu un prosop de bucătărie sau de hârtie. Presărați-le ușor cu făină, scuturându-le de exces, apoi prăjiți-le în ulei de floarea-soarelui câteva secunde pe fiecare parte, scurgeți-le pe un prosop de hârtie pentru a elimina excesul de ulei.

Preîncălziți cuptorul la 180 de grade. Eu am folosit un vas oval, dar un vas dreptunghiular sau pătrat de aceeași mărime va funcționa și el.

Puneți cu o lingură o cantitate mică de sos de roșii pe fundul vasului de copt și întindeți-l de jur împrejur, acest lucru va împiedica vinetele să se lipească.

Adăugați apoi un strat de vinete în vas, urmat de un strat de parmezan, cuburi de mozzarella, un praf de piper și câteva linguri de sos de roșii (păstrați 1/3 din sos pentru ultimul strat). Continuați cu următorul strat până când rămâne un strat superior.

Pentru stratul superior, puneți cu lingura sosul de roșii rămas și acoperiți cu parmezan și mozzarella. Acoperiți lejer cu folie de aluminiu și coaceți timp de 20 de minute.

Scoateți folia și coaceți încă 20 de minute până când este frumos și auriu și bolborosește deasupra. Se lasă să se odihnească timp de 5 minute înainte de a servi.

Sfaturi pentru a face cele mai bune vinete parmigiana

  • Sărați întotdeauna vinetele înainte de a prepara acest fel de mâncare
  • Rețeta tradițională de vinete parmigiana nu are pesmet, aveți nevoie doar de făina despre care am vorbit mai devreme
  • Tăiați vinetele cu o grosime de aproximativ 0,5 cm (nu vă faceți griji că trebuie să fie precise, doar să rămână tăiate subțire).
  • După ce ați pudrat o porție de vinete în făină, prăjiți-le imediat, altfel vinetele vor absorbi făina și pot deveni moi.
  • Folosiți piure de roșii de cea mai bună calitate pentru cele mai bune rezultate (roșiile de calitate inferioară pot strica întregul preparat)

Puteți pregăti acest întreg preparat în avans și îl puteți păstra în frigider până când sunteți gata să îl coaceți.

Resturile se vor păstra bine în frigider timp de 3-4 zile și pot fi reîncălzite în cuptor (dar nu uitați să le acoperiți înainte) până când sunt fierbinți.

De asemenea, puteți mânca resturile reci cu salată.