Care e cea mai autentică mâncare românească pe care o știți? Fără îndoială, cei mai mulți ar răspunde că sarmalele, fără să stea pe gânduri. Chiar dacă au ajuns în bucătărie românească cu influențe din Orient, sarmalele rămân una dintre cele mai românești mâncăruri.
De-a lungul timpului, rețeta de sarmale a suferit modificări, până a ajuns la formula la care o cunoaștem astăzi. Prima rețetă de sarmale scrisă pe teritoriul României a fost publicată în urmă cu mai bine de 300 de ani. Cei de la Gastroart au făcut rost de ea și au publicat-o.
Prima rețetă de sarmale de la noi a fost publicată în 1695 în ”Cartea de bucate de la Cluj” și suna cam așa:
“Varză umplută. Se mărunțește frumos varza murată. Între timp, trebuie tăiate mărunt cu cuțitul de tocat carne și amestecate carnea crudă de vită și slănina, iar în amestec trebuie pus piper, ghimbir și sare, toate pisate. Când este făcut, se învelește câte o bucată din amestecul de carne în câte o frunză de varză, dar mai înainte se taie partea groasă, adică cotorul frunzei. Se pun în oală împreună cu varza mărunțită și se fierb bine. Când s-a făcut, se pune în ea puțin vin; va avea gust mai bun. Se așează pe masă în oală. Dacă se piperează, va avea gust mai bun”.
Da, ați citit bine, românii puneau ghimbir în sarmale la sfârșitul anilor 1600. Și dacă vă întrebați de unde aveau ghimbir pe vremea aceea, nu uitați că aceste rețete și cărți de bucate erau destinate boierilor, domnitorilor, celor înstăriți, nu oamenilor de rând.
