Aproape că nu există copil căruia să nu îi placă cerealele cu lapte. Cea mai comună, dulce și gustoasă idee de mic poate câștiga detașat și titlul de cea mai nesănătoasă. Tu știi ce mănâncă, de fapt, copilul tău la micul dejun?
Ce conțin cerealele?
Majoritatea cerealelor de pe piață sunt făcute din grâu procesat la temperaturi înalte, la care se adaugă, în funcție de sortiment, zahăr, ciocolată și vitamine și minerale.
Te-ai întrebat vreodată de ce le plac atât de mult copiilor cerealele? Exact, pentru că sunt dulci. Nici nu e de mirare, având în vedere că unele conțin chiar și 50% zahăr. Pe majoritatea sortimentelor de cereale, zahărul este al doilea sau al treilea ingredient în ordinea cantităților.
O cantitate atât de mare de zahăr în alimentația unui copil, la cea mai importantă masă din zi, are efecte negative pe terme lung. Obezitate, risc de diabet, boli cardio-vasculare.
În plus, combinația de carbohidrați și zahăr are absorbție rapidă, deci nu e de mirare că după puțin timp apare din nou senzația de foame, iar micul dejun nu îi asigură copilului suficientă energie pentru următoarele ore.
Sunt atât de sănătoase pe cât se spune?
Promisiunile de pe ambalaj precum ”sursă de fibre, vitamine și minerale” sau ”cereale integrale” le iau ochii părinților, care pierd din vedere celelalte aspecte esențiale din lista de ingrediente.
Cantitatea de grâu neprocesat din cerealele pentru copii este mult prea mică, iar celelalte ingrediente aproape că îi anulează efectul benefic asupra dietei.
Dacă vrei cereale integrale, le găsești ca atare, fără zahăr adăugat. În plus, alimentele sănătoase nu au nevoie să sublinieze pe ambalaj cât de sănătoase sunt.
Reclama e sufletul comerțului
Faceți un mic exercițiu: mergeți în supermarket, la raftul cu cereale pentru copii. Așa e că nu știți ce să alegeți? Nici nu e de mirare, având în vedere că toate ambalajele sunt colorate puternic, majoritatea cu personaje animate, care mai de care mai îmbietoare.
Alegerea nu e întâmplătoare: toate sunt făcute să le ia ochii copiilor. Marketing-ul pentru astfel de produse este îndreptat către copii, fie că vorbim despre ambalaje sau reclame. Ați văzut vreodată un copil care să își îndrepte atenția către o pungă de fulgi de porumb sau de ovăz? Nu, iar asta spune multe.
Cum să alegi cerealele corect
Nu spune nimeni să eliminați complet cerealele cu lapte din alimentația copiilor, dar vă putem da câteva ponturi despre cum să le alegeți corect:
- Limitați cantitatea de zahăr. Alegeți un sortiment de cereale care are mai puțin de 5 grame de zahăr per porție. Înainte de a pune în coș, citiți eticheta.
- O cantitate mai mare de fibre. Cel puțin 3 grame de fibre per porție reprezintă alegerea corectă pentru o alimentație echilibrată.
- Atenție la porții. Cerealele sunt gustoase și crocante, iar cu cât le plac mai mult, cu atât copiii au tendința de a consuma cantități mai mari. Ghidați-vă după porțiile recomandate pe pachet și încercați să nu le depășiți.
- Citiți lista de ingrediente. Indiferent de ”promisiunile” de pe pachet, lista de ingrediente este singura care contează. Dacă zahărul apare în primele trei ingrediente și/ sau sub alte forme, îndreptați-vă atenția spre alt produs.
- Încercați o alternativă. O variantă sănătoasă și gustoasă în același timp sunt cerealele integrale, fără zahăr adăugat. Le puteți combina cu lapte sau iaurt, fructe proaspete sau confiate, nuci și miere, pentru a vă apropia de gustul dulce pe care îl caută copiii.
Cele mai NEfericite alegeri
Specialiștii au întocmit un top al celor mai nesănătoase tipuri de cereale. Chiar dacă multe dintre ele nu se găsesc pe piața din România, cantitatea de zahăr se găsește, sub o formă sau alta, în multe sortimente de cereale din magazinele de la noi.