Atunci când te gândești la brioșe, mintea îți zboară la un desert cu fructe sau cu ciocolată, o porție de brioșe pufoase, parfumate și dulci. Dar, la fel de bine, brioșele pot fi sărate și pot fi savurate ca aperitiv. Sunt spornice, ușor de făcut și nu necesită prea mare efort. Așadar, în mai puțin de o oră, aveți un mic dejun cald, un aperitiv pentru musafiri sau o gustare de care să se bucure toată familia.

Brioșe cu bacon și cașcaval

Astăzi vă propunem o rețetă foarte simplă, de brioșe cu bacon și cașcaval. Pe cât de bine sună și arată, pe atât de apetisante sunt. Veți avea nevoie de o formă pentru brioșe, clasică. Puteți folosi o tavă sau forme individuale, din aluminiu sau silicon, de care aveți acasă.

Timp total 45 minute

Ingrediente

  • 100 g unt
  • 275 g făină
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • un praf de sare
  • 150 ml lapte
  • 50 ml ulei
  • 1 ou
  • 150 g cașcaval
  • 100 g bacon

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 180 de grade. Pregătiți o tavă pentru brioșe și ungeți fiecare formă cu puțin unt.

Tăiați mărunt baconul și puneți-l într-o tigaie pe foc. Lăsați 5 minute sau până când a devenit cât de crocant vă place. Lăsați să se răcească, pe un prosop de hârtie, pentru a absorbi excesul de ulei.

Într-un bol, amestecați făina, praful de copt, untul și un praf de sare. Amestecați cu degetele, până când aluatul devine sfărâmicios. Separat, amestecați laptele, uleiul și oul până când se omogenizează. Adăugați baconul și cașcavalul dat pe răzătoare în amestec. Turnați totul peste amestecul de făină și unt și frământați cât să se omogenizeze.

Turnați compoziția în forme, dar aveți grijă să nu le umpleți până sus. Brioșele vor mai crește și la cuptor. Dați tava la cuptor pentru 20-25 de minute sau până când brioșele sunt rumenite pe margine. Serviți brioșele calde.

Poftă bună!