Învăță să prepari un gulaș de vită ardelenesc ca la carte! Urmărește rețeta noastră detaliată pentru un gust autentic. Perfect pentru mese în familie sau ocazii speciale.

Gulaș de vită ardelenesc

Dintre toate mâncărurile din bucătăria maghiară, gulașul a câștigat cel mai mult teren în bucătăria românească. Foarte popular în Ardeal, dar cunoscut în toată țara, gulașuș sau guyașul sau gulyașul, cum mai este numit, se poate prepara în mai multe feluri. De la bucătărie la bucătărie și de la gospodină la gospodină.

Rețeta de gulaș originală este una singură, iar astăzi îl vom prepara așa cum îl fac ardelenii. Atunci când spui gulaș, spui: carne de vită, cartofi și găluște. Sunt ingredientele principale și nu poți să faci un gulaș adevărat fără unul dintre ele.

În general, prepararea gulașului de vită ardelenesc începe cu tăierea cărnii de vită în bucăți mici și uniforme. Apoi, acestea sunt călite într-o oală cu ceapă și ulei până când își schimbă culoarea. Dupa ce carnea s-a înmuiat un pic, se adaugă legume ca ardei, roșii și cartofi. Condimentele sunt esențiale: paprika, boia de ardei, piper, sare și uneori chimen. Unele rețete pot include și vin roșu sau bere pentru a adăuga adâncime de gust. Totul se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea devine fragedă și aromele s-au combinat bine.

Gulașul e adesea însoțit de pâine proaspătă, mămăligă sau chiar paste. În România, e comun să găsești acest fel de mâncare la ocazii festive, în restaurante sau chiar ca o mâncare de zi cu zi la cei din regiunile unde e popular.

Rețeta de gulaș de vită ardelenesc

Ingrediente

  • 750 g carne de vită
  • 40 g ulei
  • 2 cepe roșii
  • 4-5 cartofi
  • 3 morcovi
  • 1/2 țelină
  • 2 roșii
  • 1 ardei gras roșu
  • 4 căței de usturoi
  • pătrunjel
  • sare
  • piper
  • paprika

Pentru găluște:

  • 2 ouă
  • 2 linguri apă
  • 150 g făină
  • sare

Mod de preparare

Tocați ceapa și puneți-o la călit în ulei. Tăiați carnea de vită cubulețe și puneți-o și pe ea la călit, împreună cu sare, piper și 2 linguri generoase de paprika.

Când carnea este călită pe toate părțile, puneți 2 căni de apă cât să o acopere și lăsați să fiarbă la foc mic, cu capacul pus, o oră și jumătate. Completați cu apă când se evaporă.

Cât timp se gătește carnea, curățați și tăiați cuburi și restul legumelor. Roșiile se opăresc și se decojesc, apoi se taie cubulețe, iar usturoiul se zdrobește.

Adăugați legumele, acoperiți cu apă și lăsați să mai fiarbă 30-40 de minute. În acest timp, preparați găluștele. Faceți un aluat din ingrediente și formați găluștele cu mâna, ajutându-vă de făină. Găluștele trebuie să fie de dimensiuni mici, nu cât găluștele de la supă.

Puneți găluștele și mai lăsați să fiarbă 15 minute. Opriți focul, presărați pătrunjel proaspăt și serviți.

Poftă bună!

Despre gulaș

Gulașul este considerat un fel tradițional maghiar. Numele vine de la cuvântul maghiar "gulyás," care înseamnă "cioban." În trecut, ciobanii maghiari își pregăteau această mâncare când erau pe câmpuri cu turmele lor de animale. Era o mâncare practică pentru ei pentru că puteau să o gătească într-o singură oală mare.

Inițial, gulașul era mai mult o supă și nu conținea cartofi sau legume precum versiunile moderne. În general, ingredientele de bază erau carne de vită, ceapă, apă și paprika. Paprika este un condiment esențial în bucătăria maghiară și dă culoarea și aroma distinctivă a gulașului. De-a lungul timpului, gulașul a evoluat și a fost adoptat de diverse culturi, fiecare adăugând propriile ingrediente și variații.

În secolul 19, gulașul a început să fie servit în restaurante și a devenit popular și în afara Ungariei. Astăzi, există multe variante ale acestui fel de mâncare, inclusiv versiuni cu diferite tipuri de carne, legume și condimente.