Mâncare rapidă de post. Rețete delicioase gata în maxim 30 min

Când vine vorba de post, mulți se gândesc că nu au prea multe opțiuni și că mâncarea e complicată sau nu prea gustoasă. Dar, de fapt, există o mulțime de mâncăruri de post care sunt ușor de făcut și sunt și foarte bune. Nu trebuie să petreci ore în bucătărie ca să te bucuri de ele.

Ce poți să mănânci în post?

În post poți mânca multe lucruri bune și sănătoase, chiar dacă la început poate părea că ai opțiuni limitate. De fapt, ai la dispoziție o grămadă de legume, fructe, cereale cum ar fi orezul sau quinoa, fasole și alte leguminoase, plus nuci și semințe. Acestea sunt bune nu doar pentru sănătate, dar și pentru a face mâncăruri variate și gustoase.

Poți să încerci salate cu multe culori și arome, supe, sau chiar să faci smoothie-uri din fructe pentru un plus de energie. Fasolea, lintea sau năutul sunt perfecte când vrei ceva sățios și sunt ușor de gătit în feluri principale sau în salate. Iar dacă vrei ceva crocant, adaugă nuci sau semințe peste mâncare.

Și dacă obișnuiești să mănânci produse din lapte sau carne, poți încerca tofu sau laptele de soia, care sunt alternative de post și pot fi folosite în multe rețete. Deci, chiar și în post, ai multe opțiuni să te bucuri de mâncăruri diverse și gustoase, fără să fie nevoie de mult timp sau efort.

Iată câteva mâncăruri de post pe care le poți face rapid. Fie că ești pe fugă sau pur și simplu nu vrei să petreci mult timp în bucătărie, aceste idei sunt perfecte.

Toast cu avocado și roșii cherry

Durata: 5 minute

O rețetă bogată în fibre, proteine ​​și grăsimi sănătoase, fiind o opțiune nutritivă și sățioasă în timpul postului.

Ingrediente

  • 2 felii de pâine integrală
  • 1 avocado copt
  • Roșii cherry, tăiate în jumătate
  • Suc de lămâie
  • Sare, piper
  • Fulgi de chili (opțional)

Preparare

Prăjește pâinea până devine crocantă.

Zdrobește avocado și întinde-l pe fiecare felie de pâine prăjită.

Adaugă deasupra roșii cherry tăiate.

Stropește cu sucul de lămâie și condimentează cu sare, piper și fulgi de chili după gust.

Salată grecească rapidă

Durata: 10 minute

În doar 10 minute poți avea gata o salată grecească perfect[ pentru o mas[ de post. Tot ce trebuie să faci e să tai legumele, să le amesteci într-un bol și să le stropești cu puțin cu ulei de măsline și oțet. E o salată simplă, dar plină de savoare, perfectă pentru un prânz rapid sau ca parte dintr-o cină mai mare. Este ușoară, dar și sățioasă.

Ingrediente

  • Roșii cherry, tăiate în jumătate
  • Castraveți, tăiați felii
  • Ceapă roșie, tăiată julien
  • Măsline negre
  • Ulei de măsline extra virgin
  • Oțet balsamic
  • Sare, piper

Preparare

Într-un bol mare, combină roșiile, castraveții, ceapa roșie și măslinele.

Adaugă ulei de măsline și oțet balsamic după gust.

Condimentează cu sare și piper, apoi amestecă bine.

Paste cu ulei de măsline și usturoi

Durata: 15 minute

Pastele se fierb și se amestecă apoi cu un sos simplu din ulei de măsline și usturoi călit. Este o masă rapidă, ușoară, perfectă pentru zilele aglomerate.

Ingrediente

  • 200 grame paste (verificați să fie de post)
  • 3 căței de usturoi, tocați fin
  • 4 linguri ulei de măsline extra virgin
  • Fulgi de chili (opțional)
  • Pătrunjel proaspăt, tocat

Preparare

Fierbe pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

În timp ce pastele se gătesc, călește usturoiul în ulei de măsline până devine aromatic. Adaugă fulgi de chili dacă dorești.

Scurge pastele și adaugă-le în tigaie cu usturoiul. Amestecă bine.

Servește pastele presărate cu pătrunjel proaspăt.

Orez cu legume la tigaie

Durata: 15 minute

Dacă ai orez gătit și câteva legume, în 15 minute rezolvi o masă. E ușor de adaptat cu ce ai la îndemână.

Ingrediente

  • 1 cană orez gătit (ideal de la o masă anterioară)
  • Legume congelate sau proaspete după preferință (ardei, mazăre, morcov)
  • 2 linguri sos de soia
  • 1 lingură ulei de susan (sau alt ulei vegetal)
  • Usturoi pudră
  • Ghimbir pudră

Preparare

Încinge uleiul într-o tigaie mare la foc mediu.

Adaugă legumele și sotează-le până se înmoaie.

Adaugă orezul gătit și sosul de soia, amestecând bine.

Condimentează cu praf de usturoi și praf de ghimbir după gust și prăjește până când orezul este bine încins.

Durata: 20 minute

Cui nu-i plac ciupercile pane? Crocante la exterior, moi și aromate la interior, ele sunt o gustare sau o garnitură perfectă pentru orice masă. Și vestea bună este că le poți savura cu plăcere și în timpul postului!

Ssunt o opțiune bună când vrei să gătești ceva rapid și ușor. Sunt sănătoase, pline de proteine și vitamine, și au avantajul că se potrivesc în multe feluri de mâncare, de la aperitive până la feluri principale.

Durata: 30 minute

Chifteluțele din dovlecei sunt cele mai gustoase chifteluțe de post pe care le poți încerca și te asigur că o să îți placă atât de mult, încât vei vrea să le faci și când nu vei mai ține post.

Se fac foarte simplu și rapid și vor fi pe placul întregii familii. Și dacă vri să eviți prăjitul, le poți face în cuptor. În plus, sunt excelente alături de un sos de usturoi!

Durata: 20 minute

În ultima vreme, conopida a devenit tot mai populară, chiar și bucătarii cunoscuți o folosesc des. E bună că are puțini carbohidrați, poate înlocui cartofii sau orezul și e super pentru cei care nu mănâncă carne.

Tocăniță de legume

Durata: 20 minute

Este simplă, rapidă și foarte gustoasă, perfectă pentru o cină de post sau când ai nevoie de ceva sățios și sănătos în același timp.

Ingrediente

  • 1 ceapă, tocată
  • 2 căței de usturoi, zdrobiți
  • 1 ardei roșu, tăiat cuburi
  • 1 dovlecel, tăiat cuburi
  • 1 vanată, tăiată cuburi
  • 400 grame roșii cuburi din conservă
  • Sare, piper
  • Ulei de măsline
  • Ierburi aromatice după gust (rozmarin, oregano, busuioc)

Preparare

Încinge puțin ulei într-o tigaie mare și adaugă ceapa și usturoiul. Călește-le până când ceapa devine translucidă.

Adaugă ardeiul roșu, dovlecelul și vânata. Lasă-le să se gătească până încep să se înmoaie.

Pune roșiile cuburi din conservă peste legume, adaugă sare, piper și ierburile aromatice după gust.

Acoperă tigaia și lasă totul să fiarbă la foc mic pentru aproximativ 10-15 minute, până când legumele sunt bine gătite și sosul s-a îngroșat puțin.

Poți să servești tocănița fie căldă, fie la temperatura camerei, alături de o porție de orez sau pâine.

Chifteluțe de năut

Durata: 20-25 minute

Sunt ușor de făcut, sățioase și pline de proteine vegetale, perfecte pentru o masă de post sau când vrei ceva diferit.

Ingrediente

  • 1 conservă de năut (aproximativ 400 grame), scurs și clătit
  • 1 ceapă mică, tocată fin
  • 2 căței de usturoi, zdrobiți
  • 2 linguri făină (poți folosi și făină de năut pentru o variantă fără gluten)
  • 1 linguriță chimen măcinat
  • 1 linguriță coriandru măcinat
  • Sare și piper după gust
  • Ulei pentru prăjit

Preparare

Într-un blender de bucătărie, combină năutul, ceapa, usturoiul, condimentele, sarea și piperul. Pulsează până când compoziția este bine amestecată, dar încă mai are textură.

Transferă amestecul într-un bol și adaugă făina. Amestecă bine până când poți forma chifteluțe cu mâinile. Dacă amestecul e prea lipicios, adaugă puțin mai multă făină.

Încinge ulei într-o tigaie la foc mediu. Formează chifteluțele din amestecul de năut și prăjește-le pe ambele părți până devin aurii și crocante.

Poți să le servești fie ca atare, cu sos de roșii sau tzatziki vegan, fie ca parte dintr-o salată bogată.

Pilaf cu ciuperci

Durata: 30-35 de minute

Este o opțiune excelentă pentru o masă sățioasă, bogată în arome și se face destul de repede.

Ingrediente

  • 1 ceapă, tocată mărunt
  • 2 căței de usturoi, zdrobiți
  • 250 grame ciuperci, feliate
  • 200 grame orez, spălat și scurs
  • 2 căni de apă sau supă de legume (400 ml)
  • Sare și piper, după gust
  • Ulei de măsline
  • Pătrunjel proaspăt tocat, pentru servire

Preparare

Încinge uleiul într-o tigaie sau oală mare și călește ceapa și usturoiul până devin translucide.

Adaugă ciupercile feliate și lasă-le să se gătească până își reduc volumul și devin aurii.

Adaugă orezul spălat peste amestecul de ciuperci și ceapă, amestecând bine pentru a-l acoperi cu ulei.

Toarnă apa sau supa de legume, adaugă sare și piper după gust, apoi lasă la fiert.

upă ce a început să fiarbă, redu focul la minim, acoperă cu un capac și lasă să se gătească până orezul absoarbe tot lichidul și devine moale, aproximativ 15-20 de minute.

Oprește focul și lasă pilaful să stea acoperit încă 5 minute înainte de a servi. Amestecă cu pătrunjel proaspăt tocat pentru un plus de aromă.

Ce mănânci în post ca să nu te îngrași

În post, poate fi ușor să ajungi să consumi mai multe alimente care, chiar dacă sunt permise, pot duce la câteva kilograme în plus la final. Asta se întâmplă adesea din cauza mâncărurilor care au mulți carbohidrați. Dar, cu puțină atenție, poți evita acest lucru.

E bine să optezi, pe cât posibil, pentru legume și fructe proaspete. Ele nu doar că sunt pline de vitamine și minerale, dar te ajută să ții sub control caloriile consumate.

Proteinele sunt esențiale, așa că include în meniul tău zilnic alimente ca fasolea, mazărea, ciupercile și năutul. Sunt versatile și pot fi preparate în multe feluri: salate, supe, alături de paste sau orez.

Chiar și când mănânci sănătos, e important să ai grijă la cât de mult mănânci. Postul e și despre moderație, deci încearcă să limitezi cantitățile. Plus, gătește într-un mod sănătos, evitând să prăjești mâncarea sau să folosești prea mult ulei.

Alege alimente bogate în nutrienți

  • Legume și fructe proaspete: bogate în vitamine, minerale și fibre, oferă senzația de sațietate și au un aport caloric scăzut. Include în meniul tău legume diverse, precum broccoli, spanac, dovlecei, roșii, castraveți, mere, banane, portocale, etc.
  • Proteine vegetale: fasole, mazăre, ciuperci, năut, linte - alege surse diverse de proteine vegetale pentru a te menține energic și a evita senzația de foame.
  • Cereale integrale: orez brun, ovăz, quinoa - oferă energie pe termen lung și fibre esențiale pentru digestie.

Ferește-te de mâncărurile procesate. Chiar dacă sunt rapide și convenabile, pot conține mult zahăr și grăsimi care nu îți fac bine nici siluetei, nici sănătății.

Pentru a te ajuta să nu pui kilograme pe tine, nu uita să bei multă apă. Asta te va ajuta să te simți sătul și să mănânci mai puțin. De asemenea, mișcarea este cheia. Asigură-te că faci destulă activitate fizică pentru a arde caloriile în plus.