clatite de post cu dulceata de afine

Clătite de post fragede și pufoase, încât nici nu-țidai seama ca nu au lapte sau ouă.

În perioada posturilor este destul de dificil să găsim deserturi care pot fi mâncate atât de părinți cât și de copii. Tocmai de aceea, în timp, am învățat să adaptăm rețetele, astfel încât să le poată consuma și cei care țin post, dar și cei care „mănâncă de dulce”, așa cum se spune.

Unul dintre aceste deserturi delicioase, care devine soluția ideală în perioada posturilor, sunt clătitele de post. La fel de gustoase ca și cele tradiționale, se pregătesc foarte ușor, iar tehnica este cât de cât asemănătoare.

Mai mult decât atât, clătitele de post, din punct de vedere nutrițional, reprezintă una dintre cele mai bune opțiuni, mai ales pentru micul dejun.

Iar dacă alegem făină de grâu pentru aluat, vor fi cu atât mai sănătoase pentru dumneavoastră, dar și pentru copii. Și pentru că a venit vorba, pentru deliciul celor mici pot fi umplute cu gemuri diverse ori dulcețuri, dar și cu cremă de ciocolată de post, nuci, biscuiți zdrobiți și fructe.

Și ar mai fi important de spus că, pentru a prepara clătitele de post, nu trebuie neapărat să folosiți praf de copt, atât timp cât veți pune apă minerală și zahăr, ingrediente ce vor face clătitele să se umfle și să se rumenească.


1.

Clătite de post cu lapte de soia și fără gluten - rețetă vegană

Ingrediente

  • 250 g de făină
  • 530 ml lapte de soia
  • 2 linguri ulei de avocado
  • 2-4 linguri zahăr
  • 1 lingură vanilie
  • 1 linguriță scorțișoară - opțional, pentru a adăuga puțină savoare

2.

Clătite americane de post - rețeta vegană

Clătitele americane de post sunt ușoare, foarte pufoase și sunt făcute cu câteva ingrediente simple pe care, cel mai probabil, le aveți deja prin bucătărie!

Aluatul de clătite de post este ușor de făcut și este gata în doar 15 minute. Apoi, în alte 15 minute, veți avea clătite pufoase și aurii.

Singurul inconvenient este că va trebui să vă abțineți să vă înfruptați din ele măcar până adăugați siropul de arțar.


3.

Clătite de post cu apă minerală

clatite de post cu apa minerala

Ingrediente (pentru aproximativ 10 clătite)

  • 200 g faină
  • 500 ml apa plată sau apă minerală
  • 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 1/2 linguriță de sare
  • 1 lingură de zahăr
  • esență de rom sau orice alte arome vă plac
  • 6 linguri de ulei
  • puțin ulei
  • pentru umplutură: gem sau dulceață

Mod de preparare

Rețeta aceasta este foarte simplu de făcut, necesită doar puțină atenție. În primul rând, amestecăm într-un bol (castron mare) făina, sarea, bicarbonatul și zahărul.

Apoi, se adaugă apa treptat și se amestecă bine cu un tel pentru a nu se forma cocoloașe. După ce am realizat un amestec omogen, punem cele 6 linguri de ulei și amestecăm din nou.

Între timp, ungem o tigaie cu ulei și o punem la foc să se încingă. Cu un polonic, turnăm compoziție în tigaie și coacem clătita la foc mediu. Când marginile s-au rumenit puțin, o putem întoarce pe partea cealaltă.

La final, punem pe o farfurie plată sau pe un platou clătitele una peste cealaltă pentru a se păstra fragede.

Și normal, le umplem cu gemul sau cu dulceața pe care o preferăm.


4.

Clătite de post cu drojdie

Ingrediente

  • 200 g de făină
  • un praf de sare
  • 2 linguri de zahăr
  • 3 g de drojdie granule
  • 300 ml de apă minerală

Mod de preparare

Pentru început, se amestecă drojdia cu o linguriță de zahăr și puțină apă călduță. De știut este că apa poate fi și plată încălzită, dar și de la chiuvetă.

După aceea, făina se amestecă cu sarea și zahărul rămas, apoi cu apa minerală și maiaua dospită, până când se obține un aluat ca cel de iaurt, puțin mai moale decât smântâna.

Odată amestecată, compoziția devine omogenă și se lasă la dospit aproximativ o oră. Apoi, se amestecă din nou și dacă este cazul, se va mai adăuga puțină apă minerală.

Finalul este la fel de simplu. Se încinge o tigaie unsă cu ulei și se pune câte un polonic din acest aluat pentru fiecare clătită în parte. După ce se pregătesc la foc mediu, pot fi servite cu dulcețuri sau gem.


5.

Clătite americane de post

clatite americane de post

Ingrediente (pentru aproximativ 15 clătite)

  • 3 picături de esență de vanilie
  • un vârf de cuțit de scorțișoară măcinată
  • 15 g de praf de copt
  • 4.5 linguri de oțet
  • 450 g de făină
  • 3 căni de apă
  • praf de sare

Mod de preparare

Și în acest caz, se amestecă toate ingredientele până se omogenizează aluatul. Apoi se încinge o tigaie la foc mediu.

Cu o ceașcă sau cu un polonic se toarnă în tigaia întinsă. Avem și un pont pentru dumneavoastră: întoarceți clătitele atunci când încep să apară mici bule la suprafață.

Pentru un gust delicios, asezonați-le cu felii de banană și sirop de arțar.


6.

Clătite de post cu banane și apă minerală

Ingrediente

  • 1 banană bine coaptă
  • 200 ml de lapte vegetal
  • 200 ml de apă minerală
  • 3 linguri de zahăr pudră
  • 180g de făină
  • 3 linguri de ulei vegetal
  • esențe, după gust

Mod de preparare

Această rețetă se realizează cu puține ingrediente, dar va fi savuroasă dacă urmați pașii pe care vi-i prezentăm.

Așadar, trebuie să pasați banana cu o furculiță, iar apoi amestecați-o cu jumătate din cantitatea de lapte vegetal într-un bol mare și apoi cu zahărul pudră.

Cu ajutorul unui tel încercați să omogenizați totul, până se topește zahărul, apoi adăugați făina “în ploaie”, puțin câte puțin până o integrați complet.

Amestecați bine din nou, iar dacă vi se pare prea groasă compoziția mai turnați lapte vegetal, însă aveți grijă să nu se formeze cocoloașe!

Următorul pas este să puneți restul laptelui vegetal și apa minerală, 3 linguri de ulei și esențele pentru a aroma clătitele.

Aluatul trebuie din nou amestecat și, țineți minte, nu trebuie să fie foarte dens, exact cum procedați și în cazul clătitelor tradiționale.

Și, așa cum este normal, ungeți o tigaie antiaderentă cu ulei, turnați un strat potrivit din aluat și lăsați-le la făcut până se rumenesc.

Apoi întoarceți-le și când sunt gata făcute, puneți-le pe o farfurie una peste alta pentru a fi fragede. Cu dulceață vor fi ideale!


7.

Clătite de post pufoase

Ingrediente ( pentru aproximativ 15 bucăți)

  • 200 g de făină
  • 3 linguri de zahăr brun
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 1 lingură de ulei
  • 2 fiole de esență de vanilie
  • 375 ml de lapte de soia

Mod de preparare

Pentru a realiza aceste clătite pufoase, aveți nevoie de un tel sau de un mixer. Se amestecă într-un bol toate ingredientele, treptat, pentru a se omogeniza aluatul.

Ungeți o tigaie cu ulei, o puneți la foc mediu, apoi turnați cam 3 linguri de aluat pentru fiecare clătită în parte. O puteți întoarce după aproximativ 2 minute, în funcție de consistență.

Și serviți-le calde pentru că sunt delicioase!


8.

Clătite de post cu fructe

Ingrediente

  • 200 g de făină
  • 400 ml de lapte de soia
  • 2 mere
  • 1 plic de praf de copt
  • 1 plic de zahăr vanilat
  • 3 linguri de ulei
  • 1 lingurita zahăr pudră

Mod de preparare

Pentru a face aceste clătite, trebuie amestecate făina, praful de copt și laptele de soia, după aceea, puneți și sarea și zahărul vanilat.

Între timp, se curăță și fructele, se taie cubulețe și se călesc în puțin unt. Peste ele, se presară zahăr, apoi se lasă la foc până se caramelizează.

Se încinge o tigaie unsă cu ulei, se pune un polonic de aluat, cât pentru o porție și după ce se întărește puțin, se pune o lingură de fructe și se împachetează clătita, iar apoi se lasă la foc până se rumenește pe ambele părți.

Pentru a fi mai aromate, se pudrează cu zahăr și scorțișoară. Merită încercate!


9.

Clătite de post cu mere

clatite de post cu mere

Ingrediente

  • 250 ml de apă minerală carbogazoasă
  • 250 grame de făină
  • o lingură de zahăr tos
  • o lingură de zahăr vanilat
  • 50 ml de ulei
  • sare
  • 2 mere mai mari

Mod de preparare

Această rețetă de clătite de post cu mere este foarte ușor de realizat. În principal, trebuie să curățați cele două mere de coajă și să le dați printr-o răzătoare cu găuri mari.

Apoi, le puneți într-o strecurătoare sau în alt castron pentru a se scurge bine de zeamă. Și le puteți lăsa acolo până pregătiți aluatul pentru clătite.

Luați făina, apa, uleiul, sarea și cele două feluri de zahăr și le amestecați într-un bol.

Compoziția nu trebuie să fie nici prea groasă, nici prea subțire, iar dacă se întâmplă cumva asta, aveți posibilitatea să adăugați fie apă minerală, fie făină, în funcție de necesitate, până când aluatul seamănă cu cel de smântână.

Înainte de a le pune la foc, amestecați și merele și lăsați totul la rece pentru un sfert de oră.

Se încinge bine o tigaia unsă cu ulei, apoi se toarnă cu polonicul compoziția până se acoperă tot fundul și se lasă la foc mare.

Atunci când încep să se rumenească, se întorc de pe o parte pe cealaltă. Atenție, în tigaie se pune mai mult aluat decât în cazul celor tradiționale.


10.

Clătite de post cu dulceață de piersici

Ingrediente

  • 500 g de făină
  • 2 linguri de zahăr
  • 10 g de drojdie
  • coajă de lămâie
  • sare
  • apă
  • un borcan de dulceață sau gem de piersici

Mod de preparare

Pentru început, trebuie să puneți într-un bol făina, zahărul, sarea, drojdia, coaja de lămâie și se toarnă câte puțină apă.

Se amestecă aluatul cu un tel pentru a nu se forma cocoloașe. Se lasă la dospit în jur de 20 de minute, apoi se pun cu o ceșcuță în tigaie. Se întorc de pe o parte pe alta, până se rumenesc.

Ca și clătitele obișnuite, și acestea se umplu cu dulceață de piersici și se rulează. Sau ar mai fi o variantă, aceea ca dulceața să se pună în straturi și să aibă aspectul unui tort. Mai exact, o clătită, un strat de dulceață și tot așa.

Și dacă veți servi aceste clătite calde, vi se vor cere și a doua oară și a treia…


11.

Clătite de post cu dulceață de afine

clatite de post cu dulceata de afine

Ingrediente (pentru aproximativ 8 clătite)

  • 100 g de făină albă
  • 100 ml de apă minerală
  • 50 ml de ulei
  • 25 g de zahăr
  • sare
  • dulceață sau gem de afine
  • zahăr pudră (opțional)

Mod de preparare

Ca și în cazul celorlalte clătite de post, se pune făina într-un bol, apoi se toarnă ușor apa minerală și se amestecă pentru a nu se forma cocoloașe.

Zahărul, vârful de sare, uleiul se pun apoi în această compoziție și, din nou, se amestecă foarte bine. Iar dacă vi se pare prea consistentă, mai puneți puțină apă minerală pentru a avea densitatea iaurtului.

Într-o tigaie de teflon, unsă cu puțin ulei, puneți câte un polonic din aluat pentru fiecare clătită, astfel încât să acopere tot fundul. Se rumenește pe margini, apoi se întoarce pe partea cealaltă.

Și normal, când sunt gata făcute, le așezăm una peste alta, le ungem cu dulceața de afine și le rulăm sau le împachetăm ca pe servețele.

Dacă vă place gustul, presărați zahăr pudră și nici nu veți simți că mâncați un desert de post!


12.

Clătite de post cu bere

Ingrediente

  • 1 doză de bere fără alcool
  • 3 linguri de zahăr
  • 2 linguri de ulei
  • 400 g de făină integrală
  • 1 plic de praf de copt
  • 1 praf de scorţişoară
  • coajă rasă de lămâie sau portocală
  • esenţă de vanilie sau de migdale
  • sare

Mod de preparare

Într-un bol suficient de încăpător, se pun zahărul, uleiul și berea și se amestecă continuu până se omogenizează.

Se adaugă apoi esența pe care o preferați, praful de copt și făina. Se amestecă din nou cu telul pentru a nu se forma cocoloașe. Opțional, pentru a vă ușura munca, puteți folosi un blender.

Aluatul obținut se lasă 10 minute pentru a se liniști, iar spuma de bere să dispară pentru a nu ieși găurele (bule) în clătite.

Se pun la făcut într-o tigaie încinsă, tot cu un polonic.

Și puteți să le serviți cu gem sau cu o cremă de ciocolată de post!

Cum se păstrează clătitele de post

În caz ca v-au mai râmas, păstrați clătitele la frigider până la 3 zile. Așezați-le pe o farfurie și acoperiți-le cu un capac de silicon pentru a nu se usca.

Cât de sănătoase sunt clătitele de post

Clătitele au un conținut moderat de zahăr, cu doar 4 g fiecare. Dacă doriți să includeți mai mult zahăr natural în dieta zilnică, puteți opta pentru alegeri mai sănătoase în ceea ce privește umpluturile, folosind bucăți de fructe.

Deoarece prea mult colesterol poate crește riscul de boli de inimă, aportul recomandat este limitat la 300 mg pe zi.