Rețeta de salată boeuf cu parizer pentru cei care vor să încerce ceva nonconformist.
Salata boeuf reprezintă unul dintre preparatele vedetă la mesele de sărbători, dar normal, poate fi pregătită și atunci când aveți poftă, fără să fie vreo ocazie specială. Și dacă tot a venit vorba de pofte, carnea adăugată în salată poate fi de orice fel, porc, vită sau pui. Dar de ce să nu încercați și ceva nonconformist? Spre exemplu, salată boeuf cu parizer sau cu salam.
Ingrediente
- 6 cartofi mari
- 100 g de maioneză
- 100 g de salam sau parizer
- 10 castraveți murați în oțet, tari
- 2 morcovi medii
- 4 linguri de mazăre proaspătă sau la conservă
- 2 linguri de muștar
- sare și piper, după gust
Pentru maioneză
- 2 gălbenușuri fierte sau 1 gălbenuș fiert și unul crud
- 200 ml ulei
- un praf de sare
- o linguriță zeamă de lămâie
- o linguriță muștar
- apă rece
Mod de preparare
Ca și la salata boeuf clasică, mai întâi spălați legumele, puneți-le la fiert într-o oală suficient de mare cu puțină sare sau cu vegeta.
În timpul în care acestea sunt la fiert, tocați castraveții și gogoșarii și lăsați-i la scurs bine. Puteți opri din fiecare câte puțin și pentru ornat. Apoi, puteți prepara maioneza în cazul în care nu o aveți deja făcută sau nu folosiți una din supermarket.
Atunci când s-au fiert legumele, le puteți lăsa ceva timp la răcit și apoi să le tocați mărunt pentru salată. Amestecați-le, puneți și acritura, parizerul și adăugați maioneza. Presărați sare dacă mai este cazul.
Puneți salata într-un bol, ornați-o și serviți-o rece sau la temperatura camerei.
Cum se prepară maioneza pentru salata boeuf
Pentru prepararea maionezei de casă, pune gălbenușurile într-un bol și adaugă lingurița de muștar și lingurița de suc de lămâie. În cazul în care folosești gălbenuș fiert, amestecă până se sfărâmă și nu rămân cocoloașe.
Adaugă uleiul treptat la început, eventual câte o lingură, și amestecă până când îl încorporezi bine. E important să adaugi o altă lingură de ulei abia după ce lingura anterioară de ulei a fost încorporată. Odată ce maioneza începe să devină consistentă, poți să adaugi mai mult ulei.
La nevoie, dacă vreți mai multă maioneză, puteți pune mai mult ulei. Maioneza va crește în volum și se va deschide la culoare.
Amestecă până când maioneza devine cremoasă și adaugă sare după gust.
Dacă maioneza dă semne că se taie, stropiți-o cu apă foarte rece. Păstrați la îndemână un bol cu apă și gheață. La nevoie, puteți adăuga mai multă zeamă de lămâie sau mai mult muștar, în funcție de preferințe.
Dacă dorești o alternativă excelentă la maioneza clasică, iți recomandăm o rețetă de maioneză de post din cartofi.