Descoperă o rețetă simplă și delicioasă de stufat de curcan, o mâncare perfectă pentru o masă sănătoasă și sățioasă. Perfect pentru mesele în familie, ușor și rapid de gătit.

Stufat de curcan delicios și ușor. Rețetă simplă și gustoasă

Stufatul este un fel de mâncare tradițional, preparat în principal din carne și legume care sunt gătite împreună la foc lent, pentru a se înmuia bine și a se îmbina aromele. Carnea folosită poate varia de la oaie, vită, pui, curcan, până la iepure sau chiar pește, în funcție de regiune și de tradițiile locale. Legumele cele mai des folosite în stufat includ morcovii, ceapa, cartofii, roșiile, ardeii și diverse ierburi aromatice pentru a îmbogăți gustul, cum ar fi cimbrul, frunzele de dafin sau pătrunjelul.

În România, de Paște, tradiția spune să facem stufat de miel. E o rețetă care merge mână în mână cu sărbătoarea și cu mesele bogate în familie.

Dar, dacă vrei să schimbi puțin lucrurile sau cauți o variantă mai light, stufatul de curcan e o alternativă bună. E mai ușor pentru stomac și vine cu mai puține grăsimi comparativ cu mielul. Plus că, e perfect pentru cineva care vrea să păstreze linia sau să mănânce ceva mai puțin greu, dar tot gustos.

Ingredientele principale pentru stufatul de curcan

Pentru stufatul de curcan ai nevoie de:

  • Carne de curcan - poți alege pulpe cu os pentru mai mult gust sau fără, după preferințe
  • Ulei de floarea-soarelui sau unt - pentru prăjire
  • Ceapă verde
  • Usturoi verde
  • Roșii din conservă - poți folosi și roșii proaspete tocate dacă ai
  • Pastă de tomate - o poți înlocui cu pastă de ardei pentru un gust diferit
  • Vin alb - opțional, pentru deglasare
  • Supă de pui sau de legume
  • Pătrunjel și mărar proaspăt
  • Condimente - frunze de dafin, cimbru, rozmarin, sare și piper, după gust

Rețeta de stufat de curcan

Ingrediente

  • 1 kg pulpe de curcan
  • 15 fire de ceapă verde
  • 15 fire de usturoi verde
  • 30 ml ulei de floarea-soarelui sau 30 grame de unt
  • 200 grame de roșii cubulețe din conservă (sau roși proaspete)
  • 1 lingură pastă de tomate
  • o legătură de mărar
  • o legătură de pătrunjel
  • 100 ml vin alb (opțional)
  • sare și piper, după gust
  • Condimente opționale: Frunze de dafin, cimbru, rozmarin (pentru mai multă aromă)

Mod de preparare

Curăță și taie ceapa și usturoiul verde în bucăți. Tocă mărunt mărarul și pătrunjelul. Dacă folosești roșii proaspete, toacă-le în cubulețe.

Dacă folosești pulpe de curcan dezosate, taie carnea în cuburi potrivite, nu prea mici, pentru a se menține suculența în timpul gătitului.

Încinge uleiul de floarea-soarelui sau topește untul într-o tigaie mare la foc mediu. Adaugă pulpele de curcan și prăjește-le până când devin aurii și bine făcute pe toate părțile.

Odată ce carnea este gătită, adaugă jumătate de pahar de vin alb și lasă-l să fiarbă până când alcoolul se evaporează complet. Scopul este de a păstra doar aroma de vin, care va adăuga o notă specială stufatului.

Adaugă ceapa verde și mărarul în tigaie, deoarece au un gust mai puternic. Lasă-le să se înmoaie puțin, apoi adaugă usturoiul verde și restul de verdeață. Acoperă tigaia cu un capac și lasă la foc mic până când toată verdeața este gătită. Dacă observi că amestecul devine prea uscat, poți adăuga câteva linguri de apă, dar nu mai mult.

Spre sfârșitul timpului de gătit, incorporează roșiile cubulețe și pasta de tomate, împreună cu sare și piper, după gust. Dacă dorești, acum este momentul să adaugi și condimentele opționale: o frunză de dafin, cimbru și rozmarin, pentru mai multă aromă. Lasă totul pe foc încă maxim 5 minute după ce adaugi pasta de tomate.

Verifică gustul și ajustează de sare și piper dacă este necesar. Servește stufatul fierbinte, alături de o garnitură simplă sau pur și simplu cu o pâine bună pentru a absorbi sosul delicios.

Trucuri pentru o rețetă de stufat de curcan reușită

  • Dacă vrei un stufat de curcan aromat, presară din belșug mărar și pătrunjel, înainte de servire.
  • Pentru un gust deosebit, carnea pentru stufat se poate căli puțin în untură.
  • Firele de ceapă și usturoi este bine să fie foarte fragede. În plus, cu cât mai multe verdețuri de primăvară vei folosi, stufatul de curcan va fi mai aromat, dar și mai bogat în vitamine și minerale.
  • Stufatul de curcan se servește, cel mai bine, cu mămăligă caldă.

Alte variante de stufat

Spre deosebire de tocănițe sau supe, stufatul are o consistență mai puțin lichidă și se concentrează pe frăgezirea cărnii și pe concentrarea aromelor. Este un fel de mâncare care se pretează perfect gătitului lent, fie într-o oală pe aragaz, fie într-un vas de lut în cuptor, ceea ce permite ingredientelor să elibereze treptat toate aromele și să creeze un sos bogat și delicios.

Există numeroase variante de stufat, fiecare cu specificul său.

  • Stufat de miel este specific bucătăriei mediteraneene și balcanice, fiind adesea asociat cu sărbătorile de Paște. Acesta se prepară cu carne de miel, roșii, ceapă, usturoi și ierburi aromatice specifice, cum ar fi oregano sau rozmarin.
  • Beef Stew, versiunea englezească sau americană a stufatului, folosește carne de vită și este bogat în legume ca morcovi, cartofi, ceapă și țelină, gătit încet într-un sos de vin roșu sau bere, îngroșat cu făină sau alte amidonuri.
  • Bourguignon este un tip de stufat franțuzesc care se face cu carne de vită marinată în vin roșu, cu bacon, ciuperci, morcovi și condimente.
  • Goulash, originar din Ungaria, este un alt tip de stufat care pune accent pe utilizarea generoasă de boia de ardei și a altor condimente, oferindu-i o culoare roșie distinctivă și un gust picant.