Cremă de portocale de casă, fină și aromată, ideală pentru a umple tarte, torturi, prăjituri, clătite sau a da savoare altor deserturi. Rețetă simplă, explicată pas cu pas!

Cremă de portocale - rețeta perfectă pentru prăjituri și torturi

Crema de portocale este o cremă fină și aromată, perfectă pentru deserturi sau ca umplutură pentru prăjituri, tarte și torturi. Spre deosebire de crema de lămâie, aceasta are un gust mai dulce și delicat, fiind ideală pentru cei care preferă arome mai puțin acrișoare.

Se prepară din suc proaspăt de portocale, coajă rasă pentru un plus de aromă, zahăr, ouă și unt. Chiar dacă ingredientele sunt simple, rezultatul este o cremă bogată și cu o textură cremoasă. Aciditatea portocalelor, combinată cu untul, face ca crema să fie lucioasă și foarte plăcută la gust.

Această cremă poate fi folosită în multe feluri: ca umplutură pentru tarte, torturi sau chiar întinsă pe pâine prăjită. Dacă îți plac aromele mai intense, poți combina portocalele cu lămâi sau mandarine. De asemenea, pentru o textură mai bogată, poți înlocui o parte din unt cu smântână dulce.

Din ingredientele din rețetă vei obține aproximativ 300-350 grame de cremă de portocale. Crema se păstrează bine în frigider pentru câteva zile, dar dacă o conservi în borcane sterilizate, poate rezista mai mult timp. Este o alegere excelentă pentru deserturi pregătite în avans sau pentru momentele în care vrei să ai la îndemână ceva dulce și aromat.

Idei de utilizare pentru crema de portocale

Sunt multe moduri în care poți folosi crema de portocale, iar toate sunt la fel de gustoase și ușor de încercat.

  1. Umplutură pentru tarte – pune crema într-o crustă de tartă și adaugă fructe deasupra.
  2. Umplutură pentru torturi - combină crema de portocale cu blaturi pufoase de pandișpan sau blaturi de cacao pentru un tort delicios.
  3. Pentru rulade – întinde crema pe foaia de ruladă înainte să o rulezi.
  4. Topping pentru clătite sau wafe – pune deasupra clătitelor sau wafelor, ca alternativă la siropuri.
  5. Pe pâine prăjită sau biscuiți – simplu, ca o pastă tartinabilă.
  6. Amestecată cu iaurt – combină cu iaurt pentru un desert rapid și aromat.
  7. Glazură pentru prăjituri – întinde un strat de cremă de portocale peste o prăjitură simplă.
  8. Cu fructe proaspete – servește-o alături de fructe precum căpșuni sau banane.
  9. Umplutură pentru eclere, gogoși, choux – injectează crema în eclere, gogoși sau choux-uri.
  10. Topping pentru cheesecake – adaugă crema de portocale peste un cheesecake simplu.
  11. Pentru Pavlova – folosește-o ca umplutură sau topping pentru Pavlova.
  12. Înghețată – pune un pic de cremă de portocale peste înghețată pentru un plus de aromă.

Cea mai bună cremă de portocale

Preparare 15 minute
Gătire 15 minute
Timp total 10 minute

Ingrediente

  • Sucul proaspăt stors de la 2-3 portocale mari (aproximativ 150-200ml)
  • Coaja rasă fin de la 1 portocală (de preferat bio, netratată)
  • 100 grame zahăr
  • 2 ouă mari
  • 50 grame unt, tăiat cubulețe
  • 1 lingură amidon de porumb (pentru o consistență mai fermă)
  • Un praf de sare

Mod de preparare

Spală bine portocalele. Rade fin coaja de la o portocală, având grijă să nu razi și partea albă, amară. Stoarce sucul de la portocale.

Într-un vas termorezistent, amestecă sucul de portocale, coaja rasă de portocală, zahărul, ouăle și sarea. Dacă vrei o cremă mai fermă, poți adăuga și amidonul dizolvat în prealabil în 2 linguri de apă rece.

Așează vasul peste o cratiță cu apă care fierbe la foc mic (bain-marie), având grijă ca fundul vasului să nu atingă apa. Amestecă continuu cu un tel sau o spatulă rezistentă la căldură, până când crema începe să se îngroașe (aproximativ 8-10 minute). Temperatura cremei ar trebui să atingă aproximativ 80-82 grade Celcius. Dacă ai un termometru de bucătărie, te poți ghida după el. Crema este gata când acoperă spatele unei linguri și, dacă tragi o linie cu degetul pe lingură, linia își păstrează forma.

Ia vasul de pe foc și încorporează treptat cubulețele de unt, amestecând până când se topesc complet și obții o cremă omogenă și lucioasă.

Dacă vrei o cremă perfect fină, fără bucățele de coajă de portocală sau ou coagulat, poți strecura crema printr-o sită deasă.

Toarnă crema de portocale într-un borcan curat sau într-un vas termorezistent. Acoperă crema direct cu folie alimentară, pentru a preveni formarea unei cruste la suprafață. Las-o să se răcească complet la temperatura camerei, apoi pune-o la frigider.

Sfaturi și sugestii

  • Folosește portocale zemoase și aromate pentru un gust intens. Portocalele bio sunt de preferat, mai ales că folosești și coaja.
  • Dacă vrei o cremă mai fluidă, omite amidonul. Dacă o vrei mai fermă, adaugă 1 lingură de amidon.
  • Strecurarea cremei este opțională, dar recomandată pentru o textură perfect netedă.
  • Crema de portocale se păstrează la frigider, într-un recipient închis ermetic, timp de până la o săptămână. Nu este recomandată congelarea, deoarece își schimbă textura după decongelare.

Cum să păstrezi crema de portocale pentru mai mult timp

Dacă vrei să o păstrezi mai mult timp, o poți conserva în borcane sterilizate, la fel ca gemurile. După ce crema este gata, toarn-o fierbinte în borcane curate și sterilizate, închide-le bine și lasă-le să se răcească la temperatura camerei.

Crema trebuie păstrată în cămară sau îtr-un loc mai răcoros, iar dacă observi modificări de gust sau aspect, nu o mai consuma.