Dulceața de prune este densă, delicioasă și un gust dulce-acrișor. Cu o mulțime de bucăți de prune în ea, cu siguranță va deveni preferata familiei și prietenilor.

Dulceață de prune cu coajă de portocală

Dulce și cu un gust ușor acidulat, dar și cu o mulțime de bucăți de prune în ea, cu siguranță, dulceața de prune este preferata familiei și prietenilor.

Dulceața de prune are o textură densă, delicioasă și un gust dulce-acrișor. În cazul în care folosiți prune dulci sucul de la lămâie va balansa gustul dulceții.

Nu omiteți sucul de portocale. Atunci când gătiți prunele cu zahăr, sucul de portocale le va îmbunătăți cu adevărat aroma.

Cum se prepară dulceața de prune

Preparare 15 minute
Gătire 30 minute
Timp total 45 minute

Ingrediente

  • 1,5 kg de prune
  • 600 de grame de zahăr
  • 1 lămâie medie cu coajă
  • 1 portocală medie cu coajă
  • 120 suc de portocale proaspăt stors

Mod de preparare

Tăiați fiecare prună în sferturi și aruncați sâmburele. Puneți 1/3 din prune într-o cratiță. După aceea, se presară 200 de grame de zahăr. Repetați stratificarea până când se adaugă tot zahărul și toata cantitatea de prune. Puneți și coaja de lămâie și pe cea de portocală.

Se încălzește la foc mic până când zahărul începe să se dizolve, amestecând din când în când.

În paralel, stoarceți suficiente portocale pentru a obține 120 ml de suc. Apoi, se toarnă sucul peste prune și se aduce la fierbere. Micșorați flacăra și setați un cronometru pentru 30 de minute. În cele din urmă, lichidul va începe să se umfle și să dea pe aragaz dacă nu sunteți atent. Ei bine, atunci când observați că lichidul urcă până la vârful oalei, amestecați energic cu o lingură de lemn până când se retrage.

După ce se gătește totul timp de 30 de minute, dulceața ar trebui să atingă consistența gelatinoasă de care aveți nevoie. Iar când se întâmplă acest lucru, puneți compoziția în borcane sterilizate în prealabil. Apoi, asezați borcanele într-o oală, lăsând un spațiu de 1 cm între ele.

Lăsați borcanele într-o baie de apă clocotită timp de 15 minute, apoi scoateți-le cu grijă și puneți-le pe un prosop. Cel mai bine este să nu le atingeți timp de 24 de ore. După acest interval, încercați unul dintre borcane pentru a vă convinge că are capacul etanș, apăsând pe mijloc pentru a vă asigura că nu iese.

Trucuri pentru cea mai bună dulceață de prune

  • Când sunt conservate în mod corespunzător, borcanele de dulceață pot fi păstrate în siguranță (într-un loc răcoros și întunecat) până la un an.
  • Timpul real de gătire va varia în funcție de mulți factori, inclusiv dimensiunea oalei sau intensitatea flăcării.
  • Nu dublați niciodată rețeta - acest lucru va împiedica gelificarea corectă a conservelor.
  • Prunele se vor găti mai repede dacă le tăiați în bucăți mai mici.

Modalități de a servi dulceața de prune

Există nenumărate moduri de a savura dulceața de prune pe tot parcursul anului.

Încercați câteva dintre aceste idei:

  • Întindeți dulceața pe pâine prăjită (cu unt sau fără)
  • Acoperiți biscuiții cu orice fel de brânză cremoasă și o linguriță de dulceață
  • Adăugați dulceață de prune peste înghețată
  • Adăugați dulceață peste iaurt simplu pentru un răsfăț dulce
  • Ungeți pâinea cu dulceață înainte de a face sandvișuri cu brânză la grătar
  • Folosiți dulceața pe vafe (gofre) sau pe clătite
  • Utilizați dulceața de prune ca pe o glazură pentru orice fel de carne la grătar
  • Amestecați dulceață de prune cu ardei iute, apoi turnați peste crema de brânză și serviți cu biscuiți pentru un aperitiv dulce și picant.

Calorii si valori nutriționale

O porție de 60 de grame de dulceață de prune are 55 calorii.

  • Calorii

    55kcal

  • Carbohidrați

    15g

  • Zaharuri

    14g

Informațiile nutriționale sunt estimative și variază in funcție de metoda de gătit și de tipurile (mărcile) de ingrediente folosite.

Beneficiile prunelor pentru sănătate

Prunele au o mulțime de beneficii pentru organism. Ele conțin un amestec de vitamine și minerale care ajută la coagularea sângelui, gestionarea stresului, reducerea oboselii, dezvoltarea globulelor roșii sănătoase și susținerea generală a sistemului imunitar.