Descoperă Jackfruit - Cum se mănâncă și ce beneficii are

Jackfruit, cunoscut și sub numele de jack sau jak, a devenit tot mai popular în ultimii ani, în special printre cei care caută alternative vegetale la carne. Cu o textură remarcabil de asemănătoare cu carnea de pui sau porc atunci când este gătit, jackfruit a câștigat o reputație formidabilă în rândul vegetarienilor și veganilor.

Ce este jackfruit și de unde provine

Copac de jackfruit
Copacul de jackfruit preferă climatul umed și tropical, dar se adaptează și la condiții mai puțin ideale. Rezistă în regiuni cu precipitații moderate până la cele cu ploaie abundentă. Poate produce fructe mari, care sunt cunoscute ca cele mai mari fructe comestibile care cresc pe un copac. Un singur jackfruit poate cântări între 10 și 50 de kilograme sau chiar mai mult.

Jackfruit este un fruct tropical mare care provine inițial din părțile de sud-vest ale Indiei, Bangladesh și Sri Lanka. Se cultivă acum în climat tropical în întreaga lume, inclusiv în sud-estul Asiei, Africa de Est, America de Sud și Caraibe.

Fructul provine de la un copac peren numit Artocarpus heterophyllus, parte a familiei Moraceae, care include de asemenea smochinul și dudul. Jackfruit este remarcabil pentru dimensiunea sa impresionantă; este cunoscut ca fiind cel mai mare fruct care crește pe un copac, atingând greutăți de până la 35 de kilograme și lungimi de până la 90 de centimetri.

Jackfruit are o coajă exterioară verde sau galbenă, în funcție de gradul de coacere, care este groasă, țepoasă și cauciucată. În interior, fructul este alcătuit din segmente cărnoase, numite "bulbi", care înconjoară semințele. Aceste segmente au o textură fibroasă și sunt comestibile atât în starea lor crudă, cât și când sunt gătite.

Deși inițial era cultivat în pădurile tropicale, în prezent jackfruit este crescut în scopuri comerciale. Este parte din dieta tradițională în regiunile de origine și este folosit în diverse preparate culinare dulci sau sărate.

Fructul necopt poate fi folosit în feluri de mâncare unde înlocuiește carnea datorită texturii sale fibroase și neutre, care imită textura cărnii atunci când este gătit. Când este copt și dulce, este consumat ca atare sau poate fi transformat în sucuri și deserturi.

Ce gust are

Gustul jackfruit depinde în mare măsură de gradul de coacere al fructului.

Când este copt, jackfruit are un gust dulce și poate avea note de gust care amintesc de o combinație de fructe, inclusiv ananas, banană și mango. Unii oameni descriu gustul ca fiind asemănător cu o combinație de fructe tropicale, cu o textură moale și ușor fibroasă. Este foarte aromat și poate avea o dulceață intensă.

Pe de altă parte, jackfruit necopt are un gust destul de neutru și o textură fibroasă. Datorită acestei texturi și a lipsei de gust distinct, jackfruit necopt este frecvent utilizat ca substitut pentru carne în diferite preparate culinare, absorbind bine aromele condimentelor și sosurilor cu care este gătit. În această formă, nu este dulce și are mai degrabă o subtilitate în gust, asemănătoare cu anumite tipuri de dovlecei.

În ambele forme, fie copt, fie necopt, pulpa jackfruit este ușor lipicioasă și poate lăsa o senzație ușor vâscoasă pe mâini sau pe cuțit atunci când este tăiat sau mânuțit, ceea ce este cauzat de latexul prezent în fruct.

Calorii și valori nutriționale

O porție de 165 de grame de jackfruit crud furnizează 157 de calorii, 2,8 grame de proteine, 38 grame de carbohidrați și un gram de grăsimi. Jackfruit este o sursă excelentă de vitamina C și potasiu.

  • Calorii: 157
  • Grăsimi: 1,1 g
  • Sodiu: 3,3 mg
  • Carbohidrați: 38.3 g
  • Fibre: 2.5 g
  • Zaharuri: 32 g
  • Proteine: 2.8 g
  • Vitamina C: 22.6 mg
  • Potasiu: 739 mg

Carbohidrați

Pentru că este un fruct, nu este surprinzător faptul că cele mai multe calorii din jackfruit provin din carbohidrați. O porție conține 38,3 grame de carbohidrați, din care 2,5 grame provin din fibre alimentare, iar 32 de grame provin din zahăr.

Jackfruit are un indice glicemic de 75 și o încărcătură glicemică medie. Indicele glicemic oferă o estimare a modului în care alimentele ar putea afecta nivelul de zahăr din sânge.

Alimentele cu un scor de 70 sau mai mare sunt considerate alimente cu indice glicemic ridicat, care cresc rapid nivelul de zahăr din sânge. Încărcătura glicemică ia în considerare mărimea porțiilor atunci când oferă o estimare a modului în care alimentele ar putea afecta glicemia.

Întrucât jackfruit este un aliment întreg, neprocesat, aceste zaharuri apar în mod natural în fructul crud. Cu toate acestea, este posibil să vrei să ai grijă la conținutul de zahăr adăugat în variantele conservate sau congelate de jackfruit.

Grăsimi

Jackfruit este extrem de sărac în grăsimi, cu doar aproximativ un gram per porție. Datorită conținutului său scăzut de grăsimi și a absenței grăsimilor saturate și a grăsimilor trans, jackfruit este considerat un aliment sănătos pentru inimă.

Proteine

În ciuda reputației sale ca înlocuitor al cărnii de porc sau de pui în multe feluri de mâncare principale, jackfruit nu poate concura cu aceste produse de origine animală în ceea ce privește proteinele.

O porție de jackfruit crud are mai puțin de 3 grame de proteine - departe de cele peste 20 de grame pe care le găsești într-o porție din majoritatea cărnurilor. Totuși, merită menționat că jackfruitul are mai multe proteine decât multe alte fructe.

Vitamine și minerale

Micronutrienții sunt punctul în care fructul jackfruit strălucește. Cei care caută un plus de potasiu vor fi încântați să afle că o porție de fruct servește 739 de miligrame din acest mineral - aproximativ 15,7% din valoarea zilnică.

În plus, aceeași porție de jackfruit crud conține o cantitate considerabilă de vitamina C (23 mg sau aproximativ 25% din valoarea zilnică), plus cantități respectabile de vitamina A, magneziu, mangan și cupru.

Beneficii pentru sănătate ale consumului de jackfruit

Jackfruit furnizează mulți nutrienți esențiali care ne ajută să ne menținem sănătoși. Încorporarea jackfruitului în planul tău alimentar îi oferă organismului tău elemente importante pentru a te simți bine și a îmbătrâni frumos.

Susține sănătatea inimii

Jackfruit nu conține grăsimi saturate și este bogat în fibre, ceea ce îl face să se încadreze bine în modelul alimentar recomandat de American Heart Association. Potrivit organizației, menținerea unei diete bogate în fibre poate ajuta la scăderea nivelului de colesterol cu până la 10%.

În cazul în care ai colesterolul ridicat, ia în considerare adăugarea fructelor de jackfruit pe lista de cumpărături. Potasiul din jackfruit reglează tensiunea arterială, reducând riscul unui atac de cord sau de accident vascular cerebral.

În plus, antioxidanții din fructe și legume au fost asociați cu un risc mai mic de boli de inimă. Mai exact, conținutul de vitamina C din jackfruit poate ajuta la prevenirea instabilității plăcii în ateroscleroză.

Îmbunătățește imunitatea

Vitamina C din fructul de jackfruit susține, de asemenea, sistemul imunitar, repară leziunile celulare și ajută organismul să absoarbă alți nutrienți esențiali, cum ar fi fierul.

Persoanele expuse la fumul de țigară, la exerciții fizice extreme sau la temperaturi scăzute beneficiază de un aport suplimentar de vitamina C.

La aceste persoane, s-a demonstrat că vitamina C reduce incidența răcelii comune cu până la 50%. Vitamina C este, de asemenea, un precursor al colagenului, care este esențial pentru vindecarea rănilor.

Semințele de jackfruit conțin, de asemenea, o proteină numită jacalin. Aceasta este o lectină care se leagă de anumiți carbohidrați.

Studiile au identificat mecanismele prin care jacalina protejează celulele CD4 (sistemul imunitar) de infecția cu HIV. Deși nu există în prezent un vaccin împotriva HIV, aceste cercetări arată că ar putea exista un viitor promițător în tratarea SIDA.

Poate îmbunătăți somnul

Adăugarea mai mult magneziu în planul de masă poate duce la o mai bună calitate a somnului și la o incidență redusă a insomniei, în special pentru adulții mai în vârstă, care prezintă un risc mai mare de a avea o deficiență de magneziu.

O porție de jackfruit conține aproximativ 48 mg de magneziu. Cantitatea totală de magneziu recomandată în alimentație variază între 300 mg și 350 mg. Deși o porție de jackfruit nu va îndeplini această recomandare de una singură, te poate ajuta să te apropii de obiectivul zilnic.

Întărește oasele

Manganul este un micronutrient esențial pentru formarea oaselor. Studiile efectuate pe femei aflate la postmenopauză au constatat că nivelurile serice mai ridicate de mangan sunt asociate pozitiv cu densitatea minerală osoasă și cu un risc mai scăzut de fracturi.

O porție de jackfruit conține 0,07 miligrame de mangan. Această cantitate poate părea mică, dar jackfruit este o sursă decentă în ceea ce privește acest mineral, având în vedere că aportul adecvat de mangan pentru adulți variază între doar 1,8 și 2,3 miligrame pe zi.

Reduce riscul de diabet de tip 2

Înlocuirea ocazională a cărnii cu jackfruit este o modalitate eficientă de a reduce caloriile și grăsimile saturate, având în același timp un aport mai semnificativ de fibre și micronutrienți benefici.

Combinația între mai puține grăsimi saturate și mai multe fibre în alimentație a fost asociată cu o mai bună sensibilitate la insulină. Această schimbare de alimentație are implicații pozitive în reducerea diabetului de tip 2.

Contraindicații

În ciuda tuturor acestor beneficii pe care consumul de jackfruit le poate avea pentru sănătatea organismului, există și unele contraindicații.

Alergii

Deși este puțin probabil să ai o alergie la fructele jackfruit, este totuși posibil să te confrunți cu așa ceva. Pentru unele persoane, în cazul în care au o alergie la alte fructe tropicale, la latex sau la mesteacăn, este mai probabil să aibă o alergie la jackfruit.

Alte efecte adverse

Unii experți cred că substanțele chimice din jackfruit ar putea interfera cu medicamentele folosite în timpul intervențiilor chirurgicale, dându-vă o stare de somnolență excesivă.

În cazul în care urmează să suferi o intervenție chirurgicală în curând, ar fi mai bine să stai departe de jackfruit sau să consulți un medic înainte de a-l consuma.

Cum să alegi cel mai bun jackfruit

Poți consuma jackfruit conservat sau congelat în orice moment al anului. În Statele Unite ale Americii, acesta se găsește de obicei preambalat în secțiunea frigorifică a supermarketului. Însă, în România, este mai degrabă accesibil la conservă sau ]n supermaketurile mari.

În funcție de soi, jackfruit proaspăt este în sezon între începutul verii (mai/ iunie) până în septembrie și octombrie. Pentru că fructele jackfruit coapte pot avea un miros neplăcut, este de fapt recomandat să mănânci jackfruit atunci când acesta este complet crescut, dar înainte de a fi copt.

Cum se prepară jackfruit

Jackfruit marinat cu sos barbeque și fulgi de chili
Jackfruit marinat cu sos barbeque și fulgi de chili

În mod obișnuit, conservele de jackfruit destinate gătitului sunt recoltate atunci când fructele sunt ceva mai puțin coapte, ceea ce înseamnă că au mai puțină aromă - și astfel pot prelua gustul oricăror condimente sau marinade pe care alegi să le folosești.

În ceea ce privește textura sa, jackfruit este adesea comparat cu inimile de anghinare din cauza naturii sale fibroase, care se desface în bucăți.

Creșterea numărului de mâncăruri savuroase ce folosesc jackfruit pentru a imita carnea mărunțită i-a făcut pe mulți să se întrebe: Cum poate un fruct să țină loc de carne? Adevărul este că nu este un înlocuitor perfect.

Cu toate acestea, cu condimentele și aromele potrivite, jackfruit poate arăta și chiar avea gustul de carne de porc sau de pui la grătar.

Nu există un mod greșit de a mânca jackfruit. Cu toate acestea, tăierea acestuia poate fi o sarcină dificilă. Pe lângă numeroasele preparate pentru jackfruit gătit, îl poți savura și crud.

Întrucât fructul eliberează o sevă lipicioasă, mulți bucătari recomandă să folosești un cuțit uns pentru a-l tăia. Feliază fructul pe lungime, așa cum ai face cu un ananas, apoi îndepărtează miezul, trăgând fructul de coajă. Jackfruitul crud își poate face loc în smoothie-uri sau în salate de fructe cu alte fructe tropicale, cum ar fi rambutan sau fructul dragonului.

În ceea ce privește gătitul jackfruitului, ideile de rețete sunt numeroase. Poți experimenta jackfruitul în aproape orice fel de mâncare ce în mod normal conține carne fâșii sau mărunțită.

În slow cooker, jackfruit funcționează bine ca o alternativă vegetariană la pulled pork pentru tacos. Pur și simplu înlocuiește carnea de porc cu o cantitate echivalentă de jackfruit din conserva scursă.

De reținut!

Deși jackfruit poate înlocui textura cărnii în multe feluri de mâncare, nu este un înlocuitor nutrițional direct. Carnea este o sursă bogată de proteine complete, care conțin toți aminoacizii esențiali, în timp ce jackfruit are un conținut mai scăzut de proteine.

Așadar, dacă folosești jackfruit ca substitut de carne, asigură-te că obții suficiente proteine din alte surse pentru a menține un regim alimentar echilibrat.

Concluzie

Dincolo de bucătărie și sănătate, jackfruit are o semnificație culturală profundă în multe părți ale lumii unde este cultivat, fiind adesea considerat "fructul național" în Bangladesh și Sri Lanka, și având o prezență puternică în festivalurile și tradițiile locale.

În concluzie, jackfruit este un fruct extrem de versatil, care poate îmbogăți orice plan alimentar, oferind beneficii semnificative pentru sănătate și o alternativă delicioasă la carne. Este ușor de găsit în magazinele de specialitate sau în secțiunile internaționale ale multor supermarketuri.

Experimentarea cu jackfruit în rețete poate deschide ușa spre noi gusturi și texturi, îmbunătățind în același timp diversitatea nutrițională a alimentației noastre.