Clătitele fără ouă și lapte sunt o variantă excelentă de desert pentru cei care țin post, pentru vegani, dar și pentru cei cărora pur și simplu le lipsesc cele două ingrediente din bucătărie, iar pofta de ceva dulce și bun este urgentă.

Clătite fără lapte și ouă

Aceste clătite fără lapte și ouă se fac extrem de ușor, din doar câteva ingrediente ieftine și la îndemâna oricui. Astfel, oricând ar apărea pofta de ceva dulce și bun, indiferent de oră, această rețetă ar putea fi varianta salvatoare.

La fel ca orice alte clătite, și acestea se pot servi cu umpluturile preferate, după masa de prânz sau cea de cină, dar și la micul dejun, pentru cei care preferă diminețile dulci, sau în orice moment al zilei, când apare nevoia de puțin răsfăț culinar.

Ingrediente

  • 3 sau 4 căni de apă
  • 3 sau 4 căni de făină
  • 125 de mililitri de ulei de Floarea-soarelui
  • O linguriță de praf de copt
  • Un praf de sare
  • Esență de rom, vanilie sau migdale, după preferință, opțional

Mod de preparare

Modul de preparare este cât se poate de simplu, la fel ca pentru orice altă rețetă de clătite. Pentru această variantă, fără lapte și ouă, se începe prin a se amesteca cele trei sau patru căni de apă cu aceeași cantitate de făină, într-un bol suficient de încăpător, cu ajutorul unui tel, astfel încât să nu se formeze cocoloașe.

După aceea, se adaugă cei 125 de mililitri de ulei de Floarea-soarelui, praful de sare, lingurița de praf de copt și esența, de orice aromă. Esența poate fi omisă, după preferință. Se amestecă bine timp de câteva minute, până când compoziția devine omogenă și fină.

Se încinge o tigaie antiaderentă și se pune puțin ulei în ea. Apoi, se ia un polonic din aluatul de clătite fără lapte și ouă și se toarnă în tigaie. Fiecare clătită se lasă câte două minute pe fiecare parte.

Cu ce se pot mânca clătitele fără lapte și ouă

În cele din urmă, clătitele fără lapte și ouă pot fi servite cu gemul sau dulceața preferată sau cu miere de albine și nuci ori cu sirop de arțar sau ciocolată neagră topită și fructe de pădure sau cum preferă fiecare.

Cei care nu țin post sau care nu sunt vegani pot savura și acest tip de clătite cu umpluturile preferate – ciocolată cu lapte, smântână și dulceață sau gem ori chiar brânză dulce cu stafide sau înghețată de vanilie, fructe ori ciocolată, după preferință.

Care este originea clătitelor

În ceea ce privește originea clătitelor, există mai multe variante. Unii specialiști susțin că acest desert era pregătit și de romani, care îl prăjeau pe pietre rotunde. Ingrediente precum făina, sarea și apa erau la îndemâna legiunilor, astfel că unii dintre cercetători susțin că aceste preparate s-au răspândit pe drumurile străbătute de acestea, de-a lungul Dunării, precum și în regiuni din Germania, Franţa şi Anglia.

Clătitele s-ar fi pregătit și în Grecia Antică, fiind numite „plakous”. Cronicarul Aethenaus a povestit că acestea se făceau din 500 de grame făină, 60 de mililitri de vin alb, aceeași cantitate de lapte şi puţină sare. Se serveau cu miere şi uneori cu brânză.

În plus, clătitele sunt populare și în Franța, unde sunt considerate o specialitate bretonă și sunt nimite „crepes” – cele dulci, și „galette” – cele sărate. Pe vremuri, acestea se serveau cu cidru, înainte de a apărea „crepes Suzette”, adică clătite flambate în lichior şi suc de portocale.