Rețeta tradițională de peltea de gutui sau jeleu de gutui, 100% naturală, fără conservanţi sau aditivi chimici. Încearcă acestă rețetă și o vei adora chiar de la prima linguriță.

Peltea (jeleu) de gutui. Rețeta tradițională

Gutuile sunt considerate printre cele mai ciudate fructe, evitate de mulți din pricina formei lor neregulate. Sunt foarte aromate, însă nu pot fi consumate crude, fără să fie preparate termic și combinate cu puțin zahăr.

Dar cum se pregătește pelteua de gutui, rețeta tradițională? Există o mulțime de variante ale acestui desert, adaptate și modificate de fiecare regiune în care a început să fie preparat. Unele au ingrediente în plus, altele au înlocuit unele etape.

Iată ce pași trebuie să urmezi pentru a prepara un jeleu de gutui de casă, conform rețetei tradiționale.

Cum se face peltea de gutui

Timp total 1 oră

Ingrediente

  • 1,6 kilograme de gutui spălate, tăiate în patru și cu miezul îndepărtat (coaja nu se curață)
  • 1,6 litri de apă
  • 1,6 kilograme de zahăr

Mod de preparare

Pelteaua de gutui trebuie preparată doar cu gutui coapte. Taie-le în sferturi și îndepărtează miezul, semințele și învelișul de puf, chiar dacă în mod normal își pierd acest strat când sunt coapte.

Pune sferturile de gutui într-o oală mare cu fund gros și adaugă apa. Dacă nu măsori cantitatea și o pui din ochi, ai grijă să fie suficient lichid cât să acopere bucățile de gutui și să le depășească cu aproape două degete.

Lasă pe foc până începe să fiarbă, apoi acoperă vasul cu un capac, scade intensitatea flăcării și mai lasă la gătit între 45 de minute și o oră, până când bucățile de fruct se înmoaie.

Folosind un zdrobitor de cartofi, pasează gutuile până obții consistența unui sos ușor lichid. Dacă este necesar, mai poți adăuga apă. Dacă piureul de gutui este prea gros, nu vei scoate suficient suc din el.

Pune o sită metalică peste o oală. Întinde două straturi de pânză peste strecurătoare, apoi pune în ea pulpa de fruct. S-ar putea să ai nevoie de două site pregătite în acest fel. Lasă pulpa la strecurat timp de trei sau chiar patru ore. Dacă la final nu ai suficient suc, mai poți pune apă în piure.

Se toarnă sucul de gutui strecurat într-o oală cu fund gros ce se pune pe aragaz și se aduce la fierbere. Adăugă zahăr în suc.

Așteaptă până ce amestecul începe să fiarbă, amestecând inițial constant, până când zahărul se dizolvă, astfel încât să nu se lipească pe fundul vasului. Opțional, poți folosi un termometru special pentru a monitoriza temperatura jeleului.

În timp ce pelteaua se prepară pe foc, îndepărtează spuma care iese la suprafață cu o lingură.

Pe măsură ce temperatura crește peste punctul de fierbere al apei (100°C), vei observa că consistența jeleului sau sucului începe să se schimbe. Când temperatura este cu aproximativ șase până la opt grade mai mare decât punctul de fierbere, jeleul este gata să fie turnat în borcane. (Gutuia are atât de multă pectină, încât se poate fixa mai devreme decât alte tipuri de jeleuri.)

Ține cont de faptul că termometrul pentru gemuri nu este cel mai potrivit indicator al faptului că jeleul este gata. O altă modalitate de a testa este să pui o jumătate de linguriță de jeleu pe o farfurie răcită înainte în congelator. Lasă jeleul să se răcească pentru câteva secunde, apoi împinge-l cu vârful degetului. Dacă se șifonează, este gata.

Folosește un polonic mare pentru a turna jeleul în borcane sterilizate și sigilează-le cu un capac. Când umpli recipientele, nu uita să lași un spațiu de cel puțin un centimetru între partea inferioară a capacului și partea superioară a preparatului.

Cum se mănâncă jeleu de gutui

Peltea de gutui

Românii obișnuiesc să mănânce jeleu de gutui așa cum este, gustându-l ca desert la sfârșitul mesei sau ca o gustare delicioasă. Cu toate acestea, în zilele noastre găsim jeleu de gutui și în alte asocieri speciale.

Unii îl consumă singur, ca gustare, alții îl consumă cu o felie de pâine, ca pe orice dulceață sau gem, deși nu este deloc ușor de întins.

De cele mai multe ori, este recomandat în asocieri gustoase cu brânzeturi maturate din lapte de vacă sau lapte de capră.

Proprietăți și beneficii nutriționale ale jeleului de gutui

Gutuile sunt cunoscute pentru proprietățile lor benefice în tratarea unor boli intestinale: în Evul Mediu și Renaștere, medicii sugerau bolnavilor să bea suc de gutui atunci când se confruntau cu unele tulburări enterice.

În formă crudă, gutuile sunt bogate în vitamina C, compus ce se pierde în timpul procesului de preparare a jeleului. Acest desert delicios este bogat în fibre, însă conține o cantitate mare de zahăr, ingredient esențial în rețeta de jeleu de gutui.

100 de grame de jeleu de gutui conțin aproximativ 200 de calorii: un aport destul de mare de calorii, dar care trebuie să fie raportat la cantitatea consumată în mod normal, adică doar câteva zeci de grame.

Istoria gutuilor, fascinantă și foarte veche

În general, cei mai mulți ar fi tentați să creadă că gutuile ar fi un hibrid, rezultatul încrucișării merelor cu perele, însă realitatea este cu totul alta.

Gutuiul are o istorie fascinantă și foarte veche. Acești pomi au fost cultivați de babilonieni și grecii antici, fiind printre printre primii pomi fructiferi cunoscuți. În cele din urmă, s-au răspândit în toată Asia Mică și Caucaz și au început să crească și în zona mediteraneană. Acum, Italia este țara în care sunt crescuți cu succes, acolo există chiar anumite zone în care aceștia apar spontan.

Familiile de țărani italieni aveau o utilizare inedită pentru gutui. Fructele erau folosite ca odorizant, fiind puse în dulapuri și sifoniere. Gospodinele s-au gândit să le gătească, adăugând zahăr pentru a le neutraliza gustul foarte acru. Așa a apărut pelteaua de gutui, un fel de dulceață cu o consistență fermă. Preparatul s-a născut în zona de nord a Italiei, devenind, cu timpul, o rețetă tradițională a regiunii.