Tochitura ardelenească se pregătește foarte simplu, în doar o jumătate de oră, astfel că această rețetă este perfectă pentru orice zi, oricât de aglomerată ar fi.

Tochitură ardelenească, un preparat tradițional gustos și savuros

Tochitura ardelenească este gustoasă, hrănitoare și sățioasă, minunată în sezonul rece.

Fie în perioada sărbătorilor de iarnă, fie într-o zi obișnuită, când apare pofta de o cină gustoasă, copioasă și rapidă, sau într-un weekend în care se simte nevoia de o masă de prânz sau cină autentică, tochitura ardelenească reușește să ofere starea de bine pe care o caută toată lumea.

Cum în Ardeal nu prea se gătește fără afumătură, tochitura ardelenească nu duce lipsă de așa ceva. Lista de ingrediente include atât șunculiță afumată, cât și cârnați, pe lângă pulpă de porc, usturoi, vin alb și pastă de gogoșari.

Rețeta de tochitură ardelenească

Timp total 1 oră și 30 minute

Ingrediente

  • 600 de grame de pulpă de porc
  • 250 de grame de șunculiță afumată
  • 150 de grame de cârnați
  • Două căpățâni de usturoi
  • 100 de mililitri de vin alb
  • Două linguri de ulei de floarea-soarelui
  • Două linguri de pastă de gogoșari
  • Sare și piper, după gust
  • Ardei iute, opțional

Mod de preparare

Modul de preparare este simplu. Mai întâi, tăiați carnea de porc în cubulețe de mărimi aproximativ egale. Apoi, tăiați șunculița și cârnații în feliuțe.

Puneți uleiul la încins într-un wok, după care adăugați bucățile de carne, amestecând încontinuu, până când toată carnea își schimbă culoarea.

Adăugați sare și piper, după gust, apoi și feliile de șuncă și cârnați, precum și pasta de gogoșari. Amestecați ingredientele. Turnați vinul alb, pentru un gust deosebit, și puneți usturoiul. Dacă preferați gustul mai picant, puteți pune și câteva feliuțe de ardei iute.

Lăsați tochitura la fiert cu capacul pus. În cazul în care sosul scade prea mult, iar carnea nu este încă fiartă, mai adăugați câte o cană cu apă, până când bucățile de carne de porc fierb suficient.

Tochitura ardelenească se servește de obicei cu mămăligă aburindă sau cu un piure de cartofi cremos, pe care îl puteți prepara cu unt, smântână sau lapte, după cum preferați. Însă, lângă acest fel de mâncare mai merg de minune și castraveții murați, varza murată, gogonelele murate sau brânza de burduf și ouăle ochi.

Indiferent de modul de servire, acest fel de mâncare extrem de gustos și plin de savoare este foarte sățios și bogat în calorii, astfel că este bine să fie consumat cu moderație.

Alte tipuri de tochitură. Care e cea mai simplă variantă

Există și alte tipuri de tochitură, ușor diferite, în funcție de zona din țară în care se pregătesc cel mai des.

Iată alte variante ale acestui preparat:

Tochitura moldovenească și cea oltenească

Tochitura moldovenească se gătește de obicei cu bucățele de carne de porc, cârnăciori afumați, costiță și slănină afumată. Se servește la fel ca alte variante ale preparatului, cu mămăligă, ouă ochiuri și brânză de burduf ori cu piure de cartofi și murături, după preferință.

Tochitura oltenească se gătește din bucăți de pulpă de porc prăjite în untură. La final, se adaugă ceapă tocată mărunt, bulion de roșii și apă, apoi sare, piper, usturoi mărunțit, ardei iute pisat și vin alb.

Tochitura mocănească și cea țărănească

Tochitura mocănească se gătește atât din bucăți de pulpă de porc, cât și din cârnați și ficat. Se servește cu aceleași garnituri menționate mai sus, în funcție de pofta pe care o are fiecare.

Spre deosebire de toate celelalte variante, tochitura țărănească are un ingredient-cheie în plus. Mai exact, ciupercile. Aceasta se gătește din pulpă de porc, cârnăciori afumați, piept de pui, ficăței, ciuperci – de obicei hribi sau gălbiori, ceapă și usturoi, bulion de roșii, sare, piper și ardei iute. În final, se adaugă pătrunjel verde tocat deasupra.

Tochitura dobrogeană

Tochitura de porc dobrogeană este cea mai simplă dintre toate, deoarece se face doar cu carne macră de porc și ingrediente precum: untură, bulion și suc de roșii, vin alb, usturoi și foi de dafin.