Rețete culinare
Dovlecei umpluți cu carne tocată, în stil arăbesc
Dovleceii sunt o legumă foarte versatilă și pot fi integrați într-o mulțime de rețete. Astăzi însă vă propunem o rețetă arăbească de dovlecei umpluți cu carne tocată, rumeniți la cuptor și serviți cu iaurt. Rețeta este una simplă, iar dacă știți să faceți ardei umpluți sau vinete umplute, cu siguranță vă va ieși perfect și această rețetă. Nu aveți nevoie decât de câteva condimente în plus, pentru a da o aromă orientală preparatului.
Cacik - salată turcească cu iaurt și castraveți
Cu toții am auzit de tzatziki și îl asociem în mod tradițional cu bucătăria grecească. Celebra salată cu castraveți și iaurt se regăsește însă și în bucătăria orientală, sub o formă ușor diferită și cu alte denumiri. Când auzi de Cacik sau Geagik, te duci cu gândul la o salată fresh cu castraveți și iaurt și condimente, care se prepară în bucătăria turcească și în cea orientală în general. Are denumiri diverse, dar seamănă destul de mult cu tzatziki-ul grecesc. Nici nu e de mirare, având în vedere că Turcia și Grecia sunt învecinate și au împrumutat, de-a lungul timpului, o mulțime de rețete de mâncare una de la alta. Cacik-ul (pronunțat ceacic) nu lipsește de pe mesele turcilor, mai ales vara. Și asta pentru că e un preparat fresh, care taie din greutatea altor mâncăruri cum ar fi cele cu carne de miel sau cele foarte condimentate.
Cheesecake cu Oreo
Dintre toate tipurile de desert, acelea fără coacere sunt cel mai simplu de făcut. Nu ai cum să dai greș, nu există riscul să coci prea mult sau prea puțin blatul și nu stai niciodată cu emoții că nu îți va ieși cum trebuie. Iar cheesecake-ul fără coacere face parte din acea categorie de prăjituri de care nu ai cum să te plictisești. Cu sau fără topping, cu sau fără arome, cu fructe, simplu sau cu ciocolată... Iată doar câteva sortimente de cheesecake pe care merită să le încercați. Astăzi vă propunem însă un cheesecake cu bază de Oreo, delicios, ușor de făcut și cu care vă veți impresiona garantat orice fel de musafiri.
Supă cremă de năut - cea mai ușoară rețetă
Supele cremă sunt cele mai rapide și ușoare variante din categoria ciorbelor. Se fac ușor, nu-ți trebuie cine știe ce calități sau pregătire culinară, nici nu trebuie să toci legumele foarte fin, pentru că oricum vor fi pasate ulterior. Rețeta pe care o propunem mai jos este o supă cremă delicioasă, sățioasă și rapidă, de năut. Dacă alegi năutul la conservă, supa va fi gata în mai puțin de o oră.
Bomboane de ciocolată și unt de arahide (fără zahăr)
Atunci când ți se face poftă de un desert, dar ești la dietă și nu vrei să te abați, aceste bomboane cu ciocolată și unt de arahide sunt excelente. Nu conțin zahăr, nici gluten, se fac în 10 minute, sunt o sursă excelentă de energie și proteine și nu vă vor face să vă simțiți vinovați după ce le savurați. Pentru a imita cât mai mult cantitatea de carbohidrați din ele, puteți folosi ciocolată amăruie, cu 80% cacao, care nu conține zahăr.
Salată marocană cu năut
Salatele sunt întotdeauna o idee bună, rapidă și sănătoasă pentru o masă. Chiar dacă noi obișnuim să le consumăm ca garnitură lângă o friptură, există salate atât de sățioase, încât nu mai ai nevoie de nimic altceva pe lângă. Astăzi vă propunem o rețetă ușoară și sănătoasă de salată marocană. Conține quinoa, morcov și alte ingrediente nemaipomenite pentru sănătate. De asemenea, puteți adăuga carne sau ouă fiarte, dacă doriți să o faceți mai consistentă.
Harissa - pastă de ardei iute
Bucătăria orientală este extrem de bogată în arome și condimente, iar harissa este doar un exemplu. Celebra pastă de ardei iute a devenit cunoscută în toată lumea și se folosește atât la preparate clasice, cât și la sosuri sau ca atare, atunci când vreți ceva foarte iute. Harissa se găsește în comerț, dar poate fi făcută și conservată foarte ușor și acasă. Aveți nevoie doar de câteva ingrediente și veți obține o pastă de ardei foarte iute și concentrată, pe care o puteți folosi tot timpul anului.
Langoși umpluți cu brânză și mărar
Langoșii sunt unul dintre preparatele delicioase pe care le-am împrumutat din bucătăria ungurească. Sunt delicioși, se fac ușor, foarte versatili și pot fi umpluți cu orice. Aici v-am prezentat varianta cea mai simplă de langoși, iar astăzi vă propunem să încercați versiunea cu brânză și mărar.
Melitzanes Papoutsakia - vinete umplute în stil grecesc
Combinația de carne tocată cu vinete este atât de populară, încât o regăsim în multe bucătării internaționale, cum ar fi cea turcească și cea grecească, de exemplu. Și pentru că găsiți oricând vinete proaspete, vă propunem să încercați o rețetă simplă și decicioasă de vinete umplute cu carne tocată, rumenite la cuptor. Melitzanes Papoutsakia se referă la vinete umplute cu carne tocată, gratinate cu cașcaval la cuptor. Puteți folosi carne tocată de porc sau de vită și le puteți servi alături de un sos tzatziki, tot un preparat tipic grecesc.
File de păstrăv prăjit în sos de unt, lămâie și usturoi
Un file de pește este întotdeauna o idee excelentă pentru o masă delicioasă, rapidă și sănătoasă. Este gata în mai puțin de jumătate de oră, este sănătos și sățios și vă scoate din încurcătură atunci când vreți să pregătiți o cină rapidă. Astăzi vă propunem o rețetă de file de păstrăv la tigaie, în sos de unt, aromat cu vin, usturoi și pătrunjel. Se face foarte repede și îl puteți servi cu orice fel de garnitură vă place. De asemenea, puteți folosi orice fel de file de pește în loc de păstrăv.
Dulce de leche - cea mai fină cremă caramel
Dacă iubiți deserturile, cu siguranță ați auzit măcar despre, dacă nu și gustat, dulce de leche. În traducere liberă ar fi dulceață de lapte, dar se referă la o cremă caramel făcută din lapte și zahăr, aromată cu vanilie, și care se folosește la multe deserturi. Dulce de leche se găsește în supermarketuri, la borcan sau la conservă, dar o puteți face la fel de bine și acasă. Este simplu de făcut, nu aveți nevoie decât de câteva ingrediente, iar rezultatul merită! În plus, este mai ieftină varianta făcută în casă decât cea cumpărată. Dulce de leche poate fi făcută în cantitate mai mare și păstrată la frigider până la o lună, în borcane închise ermetic.
Galette cu ouă și ciuperci
Galette este un preparat rustic, din bucătăria franceză, care a devenit popular și în alte zone ale lumii. Este delicios, poate fi umplut cu orice și servit pe post de mic dejun, gustare sau în orice alt moment al zilei. Galette este practic, un suport făcut din aluat de tartă, pe care îl puteți umple cu orice vreți. Astăzi vă prezentăm varianta cu brânză, ciuperci și ouă, delicioasă, sățioasă și foarte ușor de făcut.
Pandișpan zebră
Pandișpanul, unul dintre cele mai simple și comune deserturi, poate fi pregătit într-o mulțime de feluri, care mai de care mai apetisante și mai spectaculoase. Astăzi vă propunem o rețetă de pandișpan zebră, foarte arătos și delicios. Se numește așa datorită aspectului șatirat. Atunci când este tăiat, pandișpanul are în secțiune linii subțiri albe și negre, exact ca o zebră. Efectul nu este greu de obținut, iar prăjitura este, pe cât de aspectuoasă, pe atât de gustoasă.
Ketchup de casă românesc
O rețetă ketchup făcut în casă, cu o aromă subtilă de ardei copt. vezi ingredientele și pașii de preparare.
Batoane Twix făcute în casă
Atunci când vine vorba despre dulciuri, puțini sunt cei care pot refuza un baton cu ciocolată și caramel. Ce ai zice dacă ți-am spune că poți recrea acasă, în propria bucătărie, o parte dintre deserturile tale preferate? Din această categorie fac parte și batoanele Twix, ușor de făcut și foarte gustoase. Puteți face blatul din făină și unt, ca în rețetă, sau îl puteți face pe bază de biscuite, exact ca la cheesecake. În cazul în care alegeți a doua variantă, trebuie să știți că este posibil ca blatul să fie mai sfărâmicios.
Pate de ciuperci cu ricotta
Ciupercile sunt una dintre cele mai apreciate legume. Sunt gustoase, sățioase, conțin o mulțime de substanțe nutritive, sunt o sursă excelentă de proteine vegetale și pot fi gătite în atât de multe feluri, încât nu ai cum să te plictisești de gustul lor. Unde mai pui că există o mare varietate de ciuperci, pentru toate gusturile și toate buzunarele: de la banalele champignon și ciupercile de pădure, până la cele mai sofisticate, cum ar fi trufele. Astăzi vă propunem să încercați un pate de ciuperci, simplu și delicios, cremos, datorită combinației cu ricotta. Se face ușor, poate fi păstrat în frigider câteva zile și îl puteți prepara din orice fel de ciuperci vă plac. Aveți grijă doar să fie ciuperci dintr-o sursă sigură, nu culese din pădure sau de pe marginea drumului, sau a căror proveniență nu o cunoașteți. Pot fi periculoase pentru sănătate și, în unele cazuri, chiar fatale.
Tartă cu brânză de capră și dovlecei
Tartele sărate sunt o idee nemaipomenită atunci când vreți să preparați ceva delicios, pe post de aperitiv sau masă în sine. Pornind de la un aluat sărat de tartă, puteți improviza și le puteți umple cu orice fel de legume, brânzeturi sau combinații dintre cele două. Astăzi vă propunem o rețetă de tartă cu brânză de capră și dovlecel (sau zucchini), ușor de făcut și mai ales de savurat în zilele de vară. Nu aveți nevoie de multe ingrediente, dar veți obține o tartă delicioasă, al cărei gust vă va cuceri.
Supă cremă de conopidă cu cheddar maturat
Supele de legume sunt fade uneori și au nevoie de ceva consistent pentru a le da gust. Este și cazul acestei supe cremă de conopidă, pe care o puteți servi cu brânză cheddar sau orice fel de brânză maturată. Combinația de arome și de texturi este nemaipomenită și o puteți aplica și pentru alte rețete de supă cremă, din alte legume. Supa cremă de conopidă se face foarte ușor, nu necesită cine știe ce pregătire sau experiență în bucătărie. Pentru un gust mai bogat, puteți înlocui supa (stock-ul) de legume cu supă de pui și jumătate din lapte cu smântână lichidă.
Kimchi - varză murată în stil coreean
Ați auzit vreodată de kimchi? Nu este altceva decât varză murată, în stil coreean. Preparatul a devenit foarte popular în toată lumea, iar americanii îl consumă frecvent, pe post de murături. Spre deosebire de varza murată clasică, pe care o știm cu toții, kimchi este mai degrabă o varză fermentată, lăsată la temperatura camerei, cu o mulțime de mirodenii și arome. Kimchi nu seamănă deloc la gust cu varza murată cu care suntem noi obișnuiți. E suficient să ne uităm la ingrediente ca să înțelegem cât de diferit este preparatul, dar, în același timp, cu un gust original și interesant.
Mousse de ciocolată în două culori
Ciocolata rămâne, fără îndoială, cel mai iubit și sofisticat desert. Vă puteți bucura de aroma și cremozitatea ei într-o mulțime de feluri, ca să nu mai vorbim despre faptul că este delicioasă și simplă. De aceea, deserturile pe bază de ciocolată vor fi întotdeauna bine-venite. Mai ales dacă se fac ușor și rapid și nu aveți nevoie de prea multă experiență sau îndemânare în bucătărie. Un astfel de desert vă propunem și noi astăzi: mousse de ciocolată în două culori, cremos, fin și aerat. Alegeți ciocolată de calitate și veți obține un desert care îi va da pe spate până și pe cei mai pretențioși și mai fini cunoscători ai ciocolatei.
Pizza grecească
Indiferent de restaurantele cu pretenții, cea mai bună pizza rămâne cea făcută în casă. Aceea care conține doar ingredientele care vă plac și pe care o puteți personaliza și adapta la gusturile și nevoile din acel moment, de fiecare dată. Astăzi vă propunem o rețetă de pizza inspirată din bucătăria mediteraneană. Nu degeaba se numește pizza grecească: conține, practic, ingredientele pe care le-ai pune în mod normal într-o salată grecească, dar pe un blat de pizza. O puteți face și cu tofu în loc de brânză feta, dacă doriți varianta vegetariană sau de post. Instrucțiunile pentru prepararea blatului le găsiți AICI.
Tartă cu mere în stil franțuzesc
Prăjiturile cu fructe sunt excelente, mai ales vara și toamna, când avem din belșug fructe proaspete și de sezon. De aceea vă propunem astăzi o tartă simplă, cu mere, un desert delicios și aromat, pe care îl puteți prepara pentru întreaga familie. Tarta cu mere este un desert fresh, nu foarte dulce, datorită faptului că mărul este un fruct ușor acrișor. Puteți folosi aluat pentru tartă gata făcut, sau îl puteți pregăti voi. Este foarte simplu și nu necesită prea mare efort.
Cartofi Duchess
Nici nu e de mirare că cea mai iubită legumă este cartoful. Există zeci de rețete pe bază de cartof, ca să nu mai punem la socoteală faptul că este o legumă ieftină și foarte la îndemână. Există atât de multe rețete cu cartofi, încât nu ai cum să te plictisești vreodată de ei. De la banalii cartofi prăjiți, până la rețete complexe, servite în restaurante cu pretenții. O rețetă mai aparte vă propunem și noi astăzi. Este vorba despre cartofi Duchess, un fel de mâncare de inspirație franțuzească, care pe cât de pretențios sună, pe atât este de simplu de făcut. Este vorba, practic, despre niște norișori de piure rumeniți în cuptor și serviți pe post de garnitură.
Rulouri cu somon afumat și cremă de brânză
Aperitivele simple și rapide, care sunt gata în câteva minute și pentru care nu ai nevoie de multe ingrediente, sunt ideale atunci când ai de pregătit o masă pentru musafiri sau prentru sărbători. În această categorie se încadrează și această rețetă de rulouri de somon cu pâine și cremă de brânză. Aveți nevoie de fix trei ingrediente plus mirodenii (pe care le puteți omite), pentru a obține niște aperitive delicioase și de efect, care îi vor cuceri pe cei care le vor gusta.
Prăjitură ecler (fără coacere)
Deserturile fără coacere sunt ideale atunci când vrei să prepari ceva rapid, dar nu ai chef să stai lângă cuptor și să aștepți să fie gata. În plus, sunt ideale în sezonul cald, se fac repede și nu trebuie să ai prea multă experiență în bucătărie pentru ca reușita să fie sigură. Dacă nu ai încercat niciodată prăjitura ecler, este momentul să o încerci. Este gata repede, nu necesită coacere sau blaturi complicate. Tot ce trebuie să faci este să pui în comun câteva ingrediente banale, dar rezultatul final va fi unul deosebit.
Patlicanli kebap - frigărui turcești cu carne tocată și vinete
Bucătăria turcească este extrem de ofertantă atunci când vine vorba despre mâncăruri pe bază de carne tocată. Numite generic kebap, kafta sau kofte, există zeci, poate chiar sute de rețete în bucătăria internațională, în special în cele orientale. O astfel de rețetă de kebap vă propunem și noi, astăzi. Este vorba despre un preparat cu carne tocată și vinete, tradițional turcesc, foarte simplu de făcut și delicios.
Ciorbă ardelenească de fasole verde (cu afumătură)
Dintre toate influențele din bucătăria românească, ciorbele ardelenești au un gust aparte. Și asta se datorează în general celor trei ingrediente-cheie: afumătura, tarhonul și boiaua de ardei. Sigur că puteți face ciorbe foarte gustoase și fără carne, dar gustul nu va mai fi același. Astăzi vă propunem o ciorbă ardelenească de fasole verde (sau galbenă, de care aveți la îndemână), aromată cu costiță afumată. Puteți renunța la costiță, dacă vreți să preparați varianta de post.
Bougatsa - plăcintă grecească cu lapte și lămâie
Bougatsa sau Lemon Bougatsa, așa cum mai este numită, este un desert tipic grecesc, delicios și aromat. Se face ușor, cu foi de plăcintă și cremă de lapte infuzată cu coajă de lămâie și vă va duce cu gândul la un desert savurat pe malul Mării Mediterane. Puteți servi Bougatsa cu înghețată de vanilie sau simplă, doar cu siropul de zahăr. Este delicioasă și vă garantăm că, odată ce o gustați, va deveni unul dintre deserturile voastre preferate.
Dovlecel pane în stil grecesc (Kolokythakia tiganita)
Rețetele cu dovlecel sunt printre cele mai fresh pe care le puteți prepara vara. Este o legumă deloc pretențioasă, care se gătește repede și care poate fi savurată într-o mulțime de feluri. Dacă aici am vorbit despre dovlecelul pane clasic, cu crustă de făină, ou și pesmet, astăzi vă propunem o variantă mult mai simplă, inspirată din bucătăria grecească, de dovlecei crocanți, tăvăliți doar prin făină. În rețeta originală, acești dovlecei se numesc Kolokythakia tiganita și sub această denumire îi puteți găsi în meniurile restaurantelor și tavernelor grecești.
Acıbadem Kurabiyesi - macarons în stil turcesc
Chiar dacă macarons este un desert tipic franțuzesc, a fost preluat și adaptat în multe bucătării internaționale. Un astfel de exemplu este bucătăria turcească, unde prăjiturelele pe bază de albuș și făină de migdale se numesc Acıbadem Kurabiyesi și se prepară ușor diferit de varianta originală. Pornind de la aceleași ingrediente, turcii fac macarons în stilul lor. Asta înseamnă că nu bat albușurile spumă, ci prepară macarons la cald, cu zahărul și albușurile topite pe foc. Și varianta de servire este diferită, pentru că turcii le preferă fără cremă, eventual lipite între ele, dar simple.
Prăjitură Regina Maria - rețetă din caietul bunicii
Dintre toate deserturile, prăjiturile făcute după rețete vechi, transmise din generație în generație, au un gust aparte. Este și cazul acestei prăjituri, Regina Maria, o prăjitură deosebită pe care o cunosc bunicile și chiar străbunicile noastre. Rețeta originală se găsește doar în cărți de bucate foarte vechi sau în caietele cu rețete ale bunicilor noastre. Variantele de rețete de pe internet sunt apropiate de rețeta originală și respectă modul de preparare și gustul atât de popular în urmă cu zeci de ani.
Sendvișuri cu ton și avocado
Atunci când vrei să pregătești ceva rapid de mâncare, un sendviș este alegerea ideală. Se face ușor, nu necesită multe ingrediente sau multă răbdare și poate fi pregătit și de un copil.
Clătite cu cacao
Atunci când ai poftă de ceva dulce, preparat în casă, o porție de clătite este nemaipomenită. Se fac ușor, le poți umple cu orice topping îți place și pot fi un desert delicios pentru întreaga familie. Și dacă te-ai săturat de clătitele clasice, poți încerca varianta cu cacao. Aspectul este foarte de efect și gustul nu diferă cu mult, așa că merită să încercați această variantă de clătite măcar o dată.
Piept de pui umplut cu brânză și spanac
Pieptul de pui este una dintre cele mai ofertante cărnuri. Îl poți include într-o mulțime de rețete și mâncăruri și te poți bucura de gustul lui indiferent de ocazie, de la cele mai simple preparate până la unele mai complexe. Astăzi vă propunem să încercați o rețetă de piept de pui umplut cu brânză cremoasă și spanac, un preparat delicios și sănătos, care se face la cuptor. Îi puteți da o notă fresh cu puțină zeamă de lămâie sau o salată de crudități și este o idee excelentă pentru prânz sau cină.
Yaprak Sarma - sărmăluțe în foi de viță în stil turcesc
Una dintre mâncărurile cunoscute ca fiind tradițional românească are, de fapt, origini turcești. Sarmalele au fost preluate în bucătăria românească din cea otomană, iar modul de preparare nu diferă foarte mult. Una dintre diferențe este că în Turcia sunt mult mai populare sarmalele în foi de viță, foarte subțiri și delicate, fierte în sos de roșii și servite cu iaurt. Dacă vă hotărâți să faceți o porție de sarmale turcești ca la carte, trebuie să vă înarmați cu multă răbdare. Rularea sarmalelor vi se va părea migăloasă, pentru că ele trebuie să fie foarte subțiri și delicate. Dar vă asigurăm că rezultatul final merită efortul!
Blat pentru ruladă cu cacao
Secretul unei rulade delicioase constă în reușita blatului. Un blat pufos, aerat și elastic, care se rulează ușor și se completează cu crema din interior este tot ce ne dorim de la o ruladă. Blatul pentru ruladă are câteva secrete. El trebuie să fie copt, dar nu uscat, trebuie lucrat rapid și rulat cât este încă fierbinte. Pentru o reușită sigură, folosiți un prosop de bucătărie subțire, de mari dimensiuni, umezit. Puteți lucra și cu hârtie de copt, dacă aveți deja exercițiu cu blatul de ruladă.
Gogoși cu ciocolată la microunde
Cuptorul cu microunde ne scoate din încurcătură de fiecare dată când avem nevoie să încălzim rapid ceva. Dar el poate fi folosit și pentru a prepara anumite mâncăruri simple și rapide, cum ar fi omletă, mini-chec, paste sau chiar gogoși. V-ați gândit vreodată că puteți face gogoși la microunde? E posibil, se fac foarte ușor și sunt gustoase, perfecte pentru atunci când aveți poftă de ceva bun și rapid.
Omletă în stil nemțesc
Omleta, poate cel mai versatil mod de a găti ouăle, este un mic dejun popular în toate colțurile lumii. Poate și pentru că poți personaliza destul de ușor rețeta și adăuga tot felul de ingrediente care îți plac în ea. Nici nu e de mirare că există aproape 200 de rețete de omletă pe internet, și cine știe câte nedescoperite încă. Cu bacon, cu legume, cu brânzeturi sau simplă, sub formă de clătită sau amestecată, omleta este o alegere delicioasă la orice oră. Astăzi vă propunem o rețetă de inspirație germană, de omletă rulată, cu bacon și chives. Omleta arată în farfurie exact ca o clătită umplută și rulată, se face ușor și este delicioasă!
Prăjitură semilună cu nucă
Prăjitura semilună este una foarte populară în bucătăria românească. Se face extrem de ușor, dar este foarte aspectuoasă, datorită formei în care este tăiată. De aici vine și numele ei, pentru că bucățelele de prăjitură sunt tăiate folosind marginea unui pahar, în formă de semilună. Baza pentru această prăjitură este un pandișpan simplu, la care se adaugă nucă măcinată. Puteți adăuga și praf de copt în compoziție, dacă nu sunteți siguri că albușurile sunt bătute suficient și că prăjitura va crește de la sine.
File de somon cu sos teriyaki
Sosul teriyaki este un sos extrem de popular în bucătăria asiatică. Se folosește pentru marinarea cărnii, de la pui până la porc, vită și chiar pește. Îl puteți cumpăra gata preparat, din supermarket, sau îl puteți face voi din câteva ingrediente simple și la îndemănă. Astăzi vă arătăm cum să gătiți un file de somon marinat în sos teriyaki. Este foarte simplu de făcut, extrem de gustos și vă duce cu gândul automat la un preparat tipic din bucătăria asiatică. Îl puteți servi cu orez sau simplu și, opțional, puteți decora cu semințe de susan.
Terbiyeli Köfte Çorbası - ciorbă de perișoare în stil turcesc
Ciorba de perișoare, atât de populară în bucătăria românească, este, de fapt, o ciorbă tradițională din bucătăria otomană. Varianta originală se numește Terbiyeli Köfte Çorbası și este ușor diferită de rețeta din bucătăria românească. Ciorba de perișoare turcească este una dreasă cu iaurt, așadar o combinație între ciorba clasică de perișoare și ciorba de perișoare a la grec. Se face ușor și trebuie să o încercați măcar o dată, dacă vă place ciorba de perișoare în general. Pentru această rețetă veți avea nevoie de carne tocată de miel sau vită pentru că, după cum știți, în cultura musulmană nu se consumă carne de porc.
Prăjitură cu cremă de lămâie și afine
Fructele de pădure sunt o sursă excelentă de vitamine și antioxidanți, iar acum este sezonul lor. Le puteți integra în deserturi, le puteți transforma în dulceață sau vă puteți bucura de aroma lor, simple. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este o prăjitură foarte arătoasă, datorită contrastului: blatul gălbui, crema albă și topping-ul de afine, violet, arată extrem de apetisant puse împreună. Este un desert deloc pretențios, nu foarte dulce, ideal pentru orice ocazie.
Pate de ton - simplu și delicios
Aperitivele ne scot întotdeauna din încurcătură, atunci când avem musafiri și vrem să pregătim ceva rapid. Un platou cu feliuțe de pâine decorate cu diverse pateuri, creme sau salate este o alegere simplă, dar de efect.
Saganaki - cel mai bun aperitiv grecesc
Unul dintre cele mai gustoase lucruri din bucătăria grecească îl reprezintă aperitivele. Măsline, brânză, salată, pita grecească, toate stropite din belșug cu ulei de măsline și cu zeamă de lămâie. Despre un astfel de aperitiv vorbim și noi astăzi. Saganaki, adică o felie de brânză prăjită în ulei de măsline și savurată cu puțină zeamă de lămâie. În unele restaurante grecești, saganaki se servește flambată, ceea ce o face să arate și mai spectaculos. Noi vă propunem o rețetă simplă, dar delicioasă, pe care o puteți face cu orice fel de brânză tipic grecească.
Ouă "norișori" - cel mai bun mic dejun
Ouăle sunt o alegere excelentă pentru micul dejun. Sunt o sursă importantă de proteine și pot fi consumate într-o mulțime de rețete și combinații. Fierte moale sau tare, ochiuri, poșate, omletă, ouă Benedict, coapte etc. Astăzi vă propunem o rețetă mai atipică, dar foarte gustoasă și ușor de făcut. Norișori de ouă rumenite în cuptor. Arată aproximativ ca ouăle ochiuri, numai că albușul este sub formă de spumă.
Pui Valdostana. Rețeta pas cu pas, ca la restaurantele de lux
Puiul Valdostana este o rețetă italiană delicioasă, făcută cu bucăți subțiri de piept de pui, șuncă presată, roșii și felii de cașcaval într-un sos ușor de vin alb.
Penne milaneze (cu bacon și ciuperci)
Atunci când vrei să prepari ceva simplu și rapid, pastele te scot întotdeauna din încurcătură. Astăzi vă propunem o rețete pe cât de simplă, pe atât de gustoasă și aromată: penne milaneze cu ciuperci, bacon și parmezan. Rețeta de penne milaneze combină câteva ingrediente care se regăsesc în mod obișnuit în rețetele de paste. Sigur că puteți face rețeta aceasta cu orice fel de paste vă plac sau aveți la îndemână în momentul respectiv, nu neapărat penne. Opțional, puteți înlocui parmezanul cu mozzarella și să gratinați la final pastele. Asta înseamnă că veți reduce timpul de fierbere, iar la final veți pune mozzarella peste paste și veți da la cuptor pentru 10 minute, cât să se topească.
Păstrăv la cuptor, umplut cu unt și mirodenii (Păstrăv a la Venitienne)
Păstrăvul la cuptor (a la venitienne) este pește umplut cu un amestec de unt și mirodenii și îmbrăcat într-o crustă generoasă de pesmet care-l va face crocant și delicios.
Crumble cu prune
Fructele de sezon sunt nemaipomenite pentru a fi integrate în diverse rețete de deserturi. Astăzi vă propunem o rețetă simplă de crumble cu prune, dar pe care o puteți face cu orice fel de fructe vă plac: piersici, nectarine etc. Se face ușor și este un desert nemaipomenit vara, atunci când avem la dispoziție fructe proaspete. Crumble-ul este un desert diferit de prăjitura cu aluat dat pe răzătoare, deși seamănă destul de mult ca aspect și ca mod de preparare. Aluatul pentru crumble trebuie să rămână sfărâmicios, pentru a putea fi presărat deasupra fructelor, de aceea va avea mai multe ingrediente uscate.
Plăcintă cu brânză dulce și stafide
Plăcinta cu brânză dulce și stafide este foarte gustoasă, nu e greu de făcut și este un desert tradițional și sănătos. Este unul dintre cele mai vechi deserturi din bucătăria românească.
Avgolemono - supă grecească de pui cu ouă
Fiecare bucătărie internațională are un fel original de a prepara supa de pui, mâncarea care nu lipsește de pe nicio masă în familie. Astăzi vorbim despre cea mai bună supă grecească de pui, o supă densă și cremoasă, dreasă cu ou și acrită cu zeamă de lămâie. Deși am fi tentați să credem că ciorba a la grec pe care o știm cu toții este supa tradițională grecească, nu este tocmai așa. Cea mai populară supă de pui din bucătăria grecească este Avgolemono, o supă care nu conține deloc smântână (spre deosebire de ciorba a la grec), ci doar un amestec de ouă și zeamă de lămâie.
Gogoși cu lingura, ușoare și pufoase. Rețeta originală, pas cu pas
Gogoși cu lingura, ușoare și pufoase, cu doar câteva îngrediente simple, pe care probabil le aveți în bucătărie chiar acum. Nu sunt sunt prea dulci și au o aroma fină de vanilie.