Rețete culinare
Vinete pane de post, la cuptor
Vinetele pot fi incluse într-o mulțime de rețete și feluri de mâncare, care mai de care mai gustoase. Astăzi vă propunem o rețetă simplă, rapidă, economică și de post de vinete pane. În plus, sunt făcute la cuptor, cu foarte puțin ulei, așa că nu trebuie să vă faceți griji pentru siluetă, ca în cazul prăjelilor. Le puteți servi cu salată, cu sosul preferat sau în orice combinație vă place.
Mousse în două culori, cu zmeură și ciocolată
Mousse-urile sau spumele sunt deserturi extrem de fine și de ușor de făcut. Sunt genul acela de dulce care pare sofisticat și cu care puteți impresiona pe oricine, dar în realitate se prepară foarte repede și simplu. Astăzi vă propunem o rețetă de mousse în două culori, cu ciocolată și zmeură, care arată spectaculos, mai ales dacă alegeți să îl serviți în cupe sau recipiente transparente.
Paste Ratatouille (de post)
Rețetele de paste de tip ”one pot”, adică cele care se prepară într-un singur vas, fără să fie nevoie să fierbeți pastele separat, sunt printre cele mai simple și mai la îndemână. Astăzi vă propunem o rețetă de paste cu legume, de post, potrivită pentru vegetarieni sau pentru acele momente când pur și simplu nu aveți poftă de carne.
Ficăței lionezi - rețeta franțuzească pentru un preparat rafinat
Descoperă rețeta clasică de ficăței lionezi, un preparat franțuzesc simplu, dar elegant, cu ficăței de pasăre fragezi și un sos delicios de ceapă caramelizată și vin.
Prăjitură cu ciocolată - gata în 5 minute
Care este cel mai rapid desert pe care puteți să îl preparați atunci când aveți poftă de ceva dulce? Desertul pe care vi-l propunem astăzi bate recordul la cât de simplu și de repede se face. O prăjitură cu ciocolată, care este gata în 5 minute și pentru care aveți nevoie doar de câteva ingrediente și un cuptor cu microunde.
Paste alla Gricia
Pastele sunt o alegere delicioasă și sățioasă atunci când vreți să pregătiți o masă rapidă, dar consistentă. O porție de paste vă asigură necesarul de carbohidrați de care aveți nevoie și, în funcție de alte ingrediente cu care le combinați, aveți o masă completă care să vă dea energie pentru câteva ore. Astăzi vă propunem o rețetă foarte simplă de paste, cu bacon și parmezan. Puteți folosi orice fel de paste, de la spaghetti până la penne, în funcție de ce aveți prin casă și de ce vă place.
Creme anglaise
Crema de vanilie cu ouă și lapte sau creme anglaise, așa cum este cunoscută în bucătăria și patiseria internațională, este o cremă foarte simplu de obținut, care se face din câteva ingrediente la îndemâna oricui, foarte versatilă și care poate fi servită ca atare sau inclusă in diverse deserturi și prăjituri.
Pilaf cu ciuperci și legume
Pilaful este una dintre cele mai populare mâncăruri cu orez din bucătăria românească. Îl puteți prepara simplu, cu legume, cu ciuperci etc. Este un fel de mâncare economic și potrivit pentru perioarele de post sau pentru cei care urmează un stil de viață vegetarian. Astăzi vă propunem o rețetă ușoară de pilaf cu ciuperci și legume. Se face ușor și îl puteți servi pe post de garnitură sau ca fel de mâncare în sine.
Muffins cu ouă și șuncă pentru micul dejun
Brioșele cu ouă, șuncă și legume sunt o idee nemaipomenită pentru micul dejun sau pentru a fi luate la pachet. Sunt delicioase atât calde, cât și reci, și pot fi servite imediat sau luate la pachet la școală sau la birou.
Trufe Oreo cu ciocolată albă
Deserturile simple, fără coacere, care se fac din câteva ingrediente sunt cele mai iubite și mai apreciate. Este și cazul bomboanelor pe care vi le propunem astăzi. O rețetă simplă și rapidă de bomboane cu Oreo, învelite în glazură de ciocolată albă. Pe cât de simplu se prepară, pe atât de gustoase sunt și vă veți impresiona musafirii cu ele.
Chifteluțe de pui cu dovlecel
Chifteluțele sunt o idee rapidă și delicioasă de mâncare, atunci când aveți la îndemână carne tocată. Puteți folosi orice fel de carne pentru a le prepara și chiar combina mai multe tipuri de carne cu legume. Astăzi vă propunem o rețetă de chifteluțe cu pui și dovlecel, pufoase și aerate, delicioase pentru orice masă și potrivite chiar și pentru un platou cu aperitive.
Clătite japoneze (pancakes)
Spre deosebire de clătitele americane (sau celebrele pancakes), clătitele japoneze sunt mult mai pufoase, crescute în volum și au o textură foarte aerată și afânată, datorită prafului de copt. Nu este ușor să obții acel volum de invidiat la o clătită japoneză, dar, cu puțin exercițiu, veți reuși. Pentru început, puteți adăuga puțin mai mult praf de copt decât este recomandat în rețetă, pentru a vă asigura reușita.
Ostropel din aripioare de pui
Ostropelul din aripioare de pui este un fel de mâncare tradițional, delicios și care ne aduce aminte de copilărie, de gustul mâncării pe care o preparau bunicile noastre.
Cheesecake cu cremă de lămâie (fără coacere)
Cheesecake-ul este unul dintre cele mai populare deserturi fără coacere. Se face repede, este potrivit pentru orice ocazie și poate fi combinat cu tot felul de arome, fructe etc. Astăzi vă propunem o rețetă fresh de cheesecake cu cremă de lămâie. Puteți cumpăra crema de lămâie gata făcută sau o puteți prepara după rețeta de AICI.
Tartă de ciocolată cu zmeură
Nu există desert mai romantic decât cele cu ciocolată, așa că, dacă vrei să impresionezi pe cineva cu ceva dulce, tarta de ciocolată cu zmeură este cea mai bună idee. Se face ușor, o puteți prepara în formă clasică, de tartă, sau în mai multe forme mici. Folosiți ingrediente de calitate și rezultatul va fi garantat!
Dulceață de ceapă roșie
Dulceața de ceapă roșie este un preparat inspirat din bucătăria franceză, fin și delicios, care poate fi inclus într-o mulțime de combinații alimentare.
Sos Mornay (sos de cașcaval)
Sosul Mornay este un sos foarte cremos, delicios și popular în bucătăria internațională. În mod original, se prepară având ca bază sosul Bechamel, la care se adaugă cașcaval sau brânză Gruyere. Puteți folosi și alt tip de cașcaval sau un amestec de brânzeturi date pe răzătoare, rezultatul va fi oricum delicios. Sosul Mornay se poate servi cu legume, paste, cu pește, fripturi sau ouă.
Cum să faci un risotto PERFECT
Se spune că la preparatele simple sunt cele mai mari șanse să greșești în bucătărie și asta pentru că tindem să nu le acordăm prea mare atenție. Să ne gândim la un banal piure sau o porție de risotto și cât de greu este să obținem acea combinație perfectă de textură și gust. Astăzi vă propunem o rețetă de risotto ca la mama ei, adică așa cum se prepară el în mod tradițional în bucătăria italiană. Pentru rezultate optime, folosiți ingrediente de calitate.
Budincă de orez cu vanilie și frișcă
Clasicul orez cu lapte poate fi reinterpretat foarte ușor, astfel încât să îi dăm o notă de originalitate și personalitate. O aromă subtilă de vanilie, puțină frișcă și câteva fructe proaspete pot face dintr-o porție banală de orez cu lapte, un desert deosebit care să ne aducă în continuare aminte de copilărie.
Supă cremă de mazăre galbenă
Chiar dacă mazărea verde este cea mai populară, trebuie să știți că și mazărea galbenă este foarte gustoasă, hrănitoare și merită să fie inclusă în alimentație. Spre deosebire de cea verde, mazărea galbenă se găsește mai degrabă în varianta uscată decât proapătă și nu trebuie să o confundăm cu lintea. Este ceva mai mare ca dimensiune și mai deschisă la culoare decât lintea. Astăzi vă propunem o rețetă de supă cremă de mazăre galbenă, ușoară și sănătoasă, pe care o puteți savura cu bacon prăjit sau simplă.
Aripioare de pui în stil marocan, cu sos de iaurt
Aripioarele de pui pot fi gătite într-o mulțime de feluri și sunt delicioase oricum, datorită cantității mari de grăsime pe care o conțin. Este drept că nu sunt tocmai prietenoase cu silueta, dar, dacă le combinăm cu salată sau cu un sos ușor, pot fi savurate fără probleme. Astăzi vă propunem o rețetă simplă de aripioare în stil marocan, condimentate și rumenite la cuptor. Le puteți face și pe grătar și, de asemenea, puteți renunța la anumite condimente dacă nu vă plac.
Pachețele de foietaj umplute cu banane
Deserturile cu fructe și aluat foietaj sunt printre cele mai ușoare și la îndemână, atunci când avem poftă de ceva dulce. Fie că alegem să le preparăm sub formă de plăcintă sau mini-pachețele umplute cu fructe, acestea reprezintă o idee rapidă și accesibilă de desert preparat în casă.
Unt de fistic
Unturile vegetale sunt delicioase și nemaipomenite pentru sănătate, atunci când sunt incluse în alimentație. Să ne gândim numai la untul de cocos, untul de cacao sau untul de arahide. Astăzi vă propunem o alternativă la clasicul unt de arahide. De data aceasta este vorba despre un unt de fistic, delicios, aromat și ușor de preparat. Este adevărat că fisticul are un preț mai piperat, dar merită să încercați această rețetă. Untul de fistic poate fi savurat cu pâine prăjită, cu biscuiți, croissante sau în orice combinație vă place.
Salată de legume coapte
Salată de legume coapte la cuptor, rețetă simplă și rapidă, explicată pas cu pas. Află exact ce legume îți trebuie, cât timp se coc legumele și cum faci dressingul perfect. Gata în 45 de minute.
Tort de biscuiți cu ganache de ciocolată - cel mai simplu tort
Un tort poate fi un desert provocator și intimidant pentru multe persoane, mai ales dacă sunteți începători într-ale bucătăriei. Cremele, blatul, glazura vă pot pune în dificultate dacă nu aveți experiență. Dar există și rețete de tort extrem de simple, pe care le puteți prepara chiar dacă nu ați mai făcut deserturi până acum. Un astfel de tort este și cel de biscuiți cu ganache de ciocolată. Nu necesită coacere, aveți nevoie doar de câteva ingrediente și puteți face o surpriză dulce cuiva drag, de ziua lui și nu numai.
Mâncare de varză cu ciuperci
Dacă nu ați încercat niciodată combinația de varză cu ciuperci, trebuie să preparați această mâncare simplă, rapidă și de post măcar o dată. Se poate face cu varză proaspătă sau varză murată, dar trebuie să aveți în vedere că cea murată poate fi prea acră și trebuie să stea în apă rece o perioadă. De asemenea, puteți folosi orice fel de ciuperci vă plac pentru această rețetă.
Salată taco cu pește și dressing de avocado
Salatele sunt întotdeauna alegeri ușoare, sănătoase și rapide pentru a prepara o cină sau un prânz delicios. Sunt hrănitoare, puteți combina orice ingrediente vă plac și se pot adapta la toate gusturile. O salată poate fi săracă în calorii sau, dimpotrivă, sățioasă, așa că nu se consumă doar când sunteți la dietă. Astăzi vă propunem o rețetă de salată taco, cu pește și dressing de avocado, perfectă atunci când vreți să preparați ceva raid sau când v-a rămas pește gătit de la masa precedentă și vreți să-l savurați în alt mod.
Tartă cu mere a la Jamie Oliver (tartă Tatin)
Tarta cu mere este unul dintre cele mai ușoare și populare deserturi. Există o mulțime de rețete și moduri de preparare, care mai de care mai simple sau mai complexe. Cu aluat făcut în casă sau cu aluat cumpărat, cu foietaj sau cu aluat de tartă, cu merele tăiate bucăți sau cu ele date pe răzătoare etc. Astăzi vă prezentăm o rețetă simplă de tartă cu mere Tatin, făcută celebră de Jamie Oliver. Se face foarte ușor, din câteva ingrediente, și trebuie să o încercați.
Chec pufos și economic
Checul este un desert foarte la îndemână, economic și potrivit pentru orice ocazie. Este genul acela de dulce transmis din generație în generație, de la bunicile la mamele noastre, care nu se va demoda niciodată. Și asta pentru că este un desert foarte practic, ieftin, care se poate face din ingrediente pe care oricine le are în casă.
Shaorma sănătoasă cu ton și avocado
Atunci când te gândești la shaorma, te gândești la o combinație nesănătoasă de carne, cartofi și sosuri grele. Dar ce ați spune dacă v-am propune o variantă sănătoasă de shaorma, cu ton și avocado? Combinate cu morcov proaspăt și frunze de salată.
Karythopita - prăjitură grecească cu nucă și condimente
Bucătăria grecească este una foarte ofertantă, atât în materie de feluri principale, cât și în ceea ce privește deserturile. Dacă vă plac prăjiturile spicy, în care se simt pregnant aromele și condimentele, trebuie să încercați această rețetă! Karythopita este o prăjitură foarte ușor de făcut, dar foarte aromată. Coniacul se combină cu aroma de portocale și cu cele mai înțepătoare, de scorțișoară și cuișoare și iese un desert atipic, ușor intrigant. Nu este pentru toate gusturile, ci mai degrabă o prăjitură din categoria ori îți place, ori nu îți place.
Porc Florentine - ruladă de porc în aluat foietaj
Mușchiul de porc este o carne foarte ofertantă, din punct de vedere al felurilor în care o puteți găti. De la o banală friptură la grătar, șnițel, friptură cu diverse sosuri și până la preparate mai complexe cum ar fi o ruladă. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una delicioasă de ruladă cu mușchi de porc, spanac și brânză, rumenită la cuptor. Seamănă cu rețeta de vită Wellington, doar că este preparată cu carne de porc și nu este la fel de pretențioasă.
Somon în crustă de semințe
Somon la cuptor în crustă de semințe cu semințe de susan alb și negru, semințe de in, semințe de floarea soarelui, semințe de mac și semințe de fenel.
Tăiței cu nucă și pesmet caramelizat - desertul copilăriei
Deserturile pe bază de paste și de orez sunt cele care ne aduc cel mai mult aminte de copilărie. Orez cu lapte, griș cu lapte, fidea cu lapte. Toți am crescut cu aceste deserturi și le savurăm cu plăcere și acum, de câte ori avem ocazia. Astăzi vă propunem o altă rețetă care ne aduce aminte de copilărie: tăiței cu nucă și pesmet caramelizat, un desert pe cât de simplu de făcut, pe atât de gustos. Puteți folosi tăiței din comerț sau îi puteți face în casă.
Cremă de caramel și mascarpone pentru prăjituri și torturi
Cremele pe bază de masrcarpone sunt ideale pentru prăjituri și torturi. Sunt pufoase, texturate, delicioase și foarte versatile. Puteți combina brânza mascarpone cu aproape orice alt ingredient, de la cafea, caramel și până la gemuri, dulcețuri sau creme pe bază de vanilie. Astăzi vă propunem o rețetă ușoară de cremă de caramel cu mascarpone, ușor de făcut și potrivită pentru a fi folosită pentru orice fel de tort sau prăjitură. Puteți prepara crema de caramel în casă, este ceea ce se numește dulce de leche și găsiți o rețetă AICI sau o puteți cumpăra din supermarket.
Păstăi de fasole verde pane
Păstăile de fasole verde pane sunt una dintre acele rețete care te scot rapid din încurcătură când nu știi ce să mai gătești. Se fac ușor, nu cer ingrediente speciale și ies bune de fiecare dată. Sunt crocante la exterior și moi la interior, exact cum trebuie.
Negresă cu gem și bezea
Negresa este o prăjitură foarte populară în bucătăriile internaționale și nu numai. Există o mulțime de variante de a o prepara: simplă, cu nuci, alune, dulceață sau cremă. Astăzi vă propunem o variantă de negresă mai altfel, cu gem și bezea, delicioasă, ușor de făcut și foarte apetisantă. Contrastul dintre blatul negru si bezeaua albă o face să arate foarte bine și să fie potrivită pentru aproape orice ocazie.
Taramosalata - salată de icre în stil grecesc
Aproape că nu există aperitiv grecesc fără salată de icre proaspătă. Iar rețeta pe care v-o propunem astăzi nu este altceva decât o salată de icre în stil grecesc, cu ulei de măsline și zeamă de lămâie din belșug. Puteți folosi orice fel de icre aveți la îndemână: cod, crap, știucă etc.
Frittata - omletă italienească pufoasă
Există atât de multe feluri de a face omletă, încât oricine are o rețetă preferată. Simplă sau cu legume, pufoasă sau crocantă, cu sau fără brânzeturi - fiecare bucătărie internațională are o rețetă consacrată de omletă. Astăzi vă prezentăm varianta cea mai populară în Italia, o omletă pufoasă, al cărei ingredient-cheie este smântâna lichidă. Puteți prepara varianta simplă sau puteți adăuga legume proaspete, bacon, cașcaval, orice vă place. Imaginația este limita.
Tiramisu cu fructe de pădure, la pahar
Tiramisu este un desert pe cât de gustos, pe atât de ușor de făcut. Alături de cheesecake, este unul dintre cele mai populare deserturi fără coacere pe care le puteți prepara pentru o ocazie specială, sau pur și simplu, când aveți poftă de ceva dulce. În afară de varianta clasică, sub formă de tort, în tavă, tiramisu poate fi servit și la pahar, într-o mulțime de forme și combinații delicioase. Astăzi vă propunem o variantă de tiramisu la pahar cu fructe de pădure. Un desert spectaculos, în straturi, cu care veți impresiona și cei mai pretențioși musafiri.
Pui Tikka Masala cu orez - rețeta originală indiană
Rețeta indiană și delicioasă de Pui Tikka Masala! Află cum să marinezi puiul, să prepari un sos cremos și să obții un fel de mâncare aromat, perfect pentru o masă acasă. Un pui Tikka Masala autentic și gustos, servit cu orez.
Paste cu sos de avocado
Pastele sunt un ingredient foarte versatil și la îndemână, atunci când vă doriți să preparați o masă rapidă și delicioasă. Orice fel de paste ați alege, le puteți prepara în orice combinație, cu sau fără carne, cu pește, cu diverse sosuri, rețete vegetariene sau de post, potrivite pentru toate gusturile. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una foarte simplă și de efect: paste cu sos cremos de avocado și busuioc, simplu de făcut și delicioase.
Pulpe de pui cu smântână și ciuperci
Nimic nu se compară cu un sos cremos și delicios de ciuperci cu smântână. O combinație de arome și texturi potrivită pentru aproape orice fel de carne, de la cea de pui până la vită și porc. Astăzi vă propunem o rețetă de pulpe de pui cu smântână și ciuperci, potrivită pentru o cină în familie sau un prânz delicios. Puteți servi preparatul simplu sau cu mămăligă, sau orice altă garnitură vă place.
Gogoși cu brânză de vaci
Gogoșile sunt un desert simplu, ieftin și la îndemână, atunci când aveți poftă de ceva dulce. Astăzi vă propunem o rețetă de gogoși nedospite, cu brânză de vaci, dintr-un aluat moale, pe care le veți pune în vas cu lingura. Unii le mai numesc ”gogoși cu lingura”, dar compoziția lor este asemănătoare cu cea de papanași, așa că le puteți servi și cu smântână și dulceață.
Popcorn cu caramel simplu și rapid
O porție de popcorn se potrivește perfect alături de un film, de un episod din serialul preferat sau la un meci de fotbal. Popcornul proaspăt se poate prepara foarte simplu acasă, în propria bucătărie, cu orice fel de arome vă plac. Astăzi vă propunem o rețetă de popcorn cu caramel, dacă vă place combinația dintre gustul dulce și cel sărat.
Salată bavareză cu cartofi și ouă
Salata bavareză este o combinație delicioasă de cartofi, ouă fierte și maioneză. Se face ușor, dar nu este o combinație ușoară și pentru digestie sau pentru siluetă. Salata bavareză are destul de multe calorii, așa că trebuie consumată cu moderație. Dacă vreți să preparați o variantă mai light a ei, puteți înlocui maioneza clasică cu o maioneză light sau chiar cu un iaurt slab în grăsimi.
Prăjitură de ciocolată cu glazură
Nimic nu e mai bun decât o prăjitură cu ciocolată, simplă și rapidă, pe care să o puteți face cu orice ocazie și cu ingredientele pe care le aveți la îndemână. Fie că vreți să preparați ceva bun pentru cei dragi sau că aveți musafiri care s-au anunțat pe ultima sută de metri, această prăjitură simplă și delicioasă vă va scoate din impas de fiecare dată.
Șnițel de pui în crustă de semințe
Dacă v-ați plictisit de șnițelul de pui clasic, în crustă de pesmet, astăzi vă propunem o rețetă puțin altfel. Șnițel de pui în crustă de semințe, crocantă, delicioasă și foarte aspectuoasă. Puteți folosi orice semințe vă plac sau chiar un mix de semințe pe care în găsiți în magazine, gata preparat.
Prăjitură Oreogasm
Deserturile fără coacere sunt cele mai la îndemână și mai simplu de făcut. În mai puțin de o jumătate de oră, puteți obține o prăjitură sau un desert delicios, potrivit pentru orice ocazie, fără prea multă bătaie de cap. Prăjitura pe care v-o propunem astăzi este o combinație de biscuiți Oreo cu fulgi de ovăz și bezele, simplă și rapidă. Nu vă ia mai mult de 15 minute să o preparați și 15 minute să stea la rece, înainte de a o servi.
Tocăniță de dovlecei simplă și rapidă
Tocănițele, aceste mâncăruri tradiționale, ieftine și ușor de preparat, sunt întotdeauna o alegere sănătoasă pentru un prânz sau o cină acasă. Puteți face tocăniță din (aproape) orice legumă sau combinații de legume, cu sau fără carne, în funcție de gustul și preferințele fiecăruia. Astăzi vă propunem o tocăniță de dovlecei, dar puteți folosi și zucchini.
Vinegretă grecească pentru salate
Atunci când preparăm o salată, atenția la detalii este esențială. Dincolo de ingredientele pe care le punem în salată, dressingul are un rol foarte important. El trebuie să se potrivească cu ingredientele din salată, să le îmbrace într-o aromă subtilă și să dea gust și cremozitate salatei. Astăzi vă propunem o rețetă de vinegretă grecească, pe care o puteți prepara și păstra la frigider pentru mai multe zile și folosi pentru aproape orice fel de salată.
Cheesecake cu avocado și lime
Chiar dacă este folosit în general la salate și sosuri, la bază, avocado este un fruct, așa că nu este de mirare integrarea lui în atât de multe deserturi delicioase. Textura grasă și gustul neutru îl fac extrem de versatil pentru prăjituri, cheesecake, budinci și chiar înghețată. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este un cheesecake delicios și cremos, un echilibru perfect între dulce și acrișor, pentru că el conține avocado și lime. Aromat, ușor de preparat și fără coacere, acest cheesecake este desertul perfect pentru orice ocazie.