Retete cu Cacao

Cozonac cu multă nucă și cacao

Rețeta tradițională românească de cozonac cu nucă și cacao, pufos și aromat. Cu o umplutură bogată de nucă și cacao, acest cozonac este o adevărată deliciu.

Terci de ovăz cu cacao și banane

Terciul de ovăz cu cacao și banane este o opțiune delicioasă și sănătoasă pentru micul dejun sau chiar gustarea de la mijlocul zilei.

Salam de biscuiți de post

Salamul de biscuiți este unul dintre deserturile care ne aduc aminte cel mai tare de copilărie. Îl făceau mamele și bunicile noastre și era un desert rapid și gustos, de care nu ne-am fi săturat niciodată.

Salam de biscuiți, rețeta simplă și rapidă a unui desert unic

Pentru acest salam de biscuiți nu ai nevoie decât de 6 ingrediente și 10 minute pentru a-l pregăti. Este un desert crocant, cu aroma bogată, pe care îl poți servi cu cafea.

Ciocolată de casă - prăjitura care îți amintește de gustul copilăriei

Această rețetă de ciocolată de casă cu siguranță iți aduce aminte de gustul copilăriei. Vezi cum se face ciocolata de casă cu lapte și ce ingrediente ai nevoie.

Prăjitură cu ciocolată - gata în 5 minute

Care este cel mai rapid desert pe care puteți să îl preparați atunci când aveți poftă de ceva dulce? Desertul pe care vi-l propunem astăzi bate recordul la cât de simplu și de repede se face. O prăjitură cu ciocolată, care este gata în 5 minute și pentru care aveți nevoie doar de câteva ingrediente și un cuptor cu microunde. 

Tartă de ciocolată cu zmeură

Nu există desert mai romantic decât cele cu ciocolată, așa că, dacă vrei să impresionezi pe cineva cu ceva dulce, tarta de ciocolată cu zmeură este cea mai bună idee. Se face ușor, o puteți prepara în formă clasică, de tartă, sau în mai multe forme mici. Folosiți ingrediente de calitate și rezultatul va fi garantat!

Chec pufos și economic

Checul este un desert foarte la îndemână, economic și potrivit pentru orice ocazie. Este genul acela de dulce transmis din generație în generație, de la bunicile la mamele noastre, care nu se va demoda niciodată. Și asta pentru că este un desert foarte practic, ieftin, care se poate face din ingrediente pe care oricine le are în casă.

Negresă cu gem și bezea

Negresa este o prăjitură foarte populară în bucătăriile internaționale și nu numai. Există o mulțime de variante de a o prepara: simplă, cu nuci, alune, dulceață sau cremă. Astăzi vă propunem o variantă de negresă mai altfel, cu gem și bezea, delicioasă, ușor de făcut și foarte apetisantă. Contrastul dintre blatul negru si bezeaua albă o face să arate foarte bine și să fie potrivită pentru aproape orice ocazie. 

Tiramisu cu fructe de pădure, la pahar

Tiramisu este un desert pe cât de gustos, pe atât de ușor de făcut. Alături de cheesecake, este unul dintre cele mai populare deserturi fără coacere pe care le puteți prepara pentru o ocazie specială, sau pur și simplu, când aveți poftă de ceva dulce.  În afară de varianta clasică, sub formă de tort, în tavă, tiramisu poate fi servit și la pahar, într-o mulțime de forme și combinații delicioase. Astăzi vă propunem o variantă de tiramisu la pahar cu fructe de pădure. Un desert spectaculos, în straturi, cu care veți impresiona și cei mai pretențioși musafiri. 

Prăjitură de ciocolată cu glazură

Nimic nu e mai bun decât o prăjitură cu ciocolată, simplă și rapidă, pe care să o puteți face cu orice ocazie și cu ingredientele pe care le aveți la îndemână. Fie că vreți să preparați ceva bun pentru cei dragi sau că aveți musafiri care s-au anunțat pe ultima sută de metri, această prăjitură simplă și delicioasă vă va scoate din impas de fiecare dată.

Mousse de ciocolată fără zahăr

Cum se numește un desert cu ciocolată și care nu îngrașă? Un desert ideal! Iar acest mousse de ciocolată îndeplinește exact aceste calități, pentru că nu conține nici zahăr, nici făină. Este ideal ca răsfăț în curele de slăbire sau dacă urmați un regim alimentar fără zahăr. Se poate servi cu fructe proaspete, cu fulgi de cocos sau de migdale. 

Trufe de ciocolată

Trufele de ciocolată sunt un desert pe cât de fin și delicat, pe atât de ușor de făcut. Trufele propriu-zise se fac din numai două ingrediente: ciocolată și smântână lichidă și sunt o variantă de dulce nemaipomenită.  Le puteți îmbrăca în orice crustă vă place, dar trufele clasice sunt învelite în cacao. În afară de cacao, puteți folosi alune sau fistic mărunțit pentru a face o crustă crocantă și delicioasă.

Negresă - rețetă simplă

Prăjiturile cu ciocolată sau pe bază de cacao sunt greu de refuzat, indiferent că vorbim despre o ocazie specială sau nu. Atunci când ai poftă de ceva dulce, o negresă clasică, făcut în casă este întotdeauna o idee excelentă. Există o mulțime de rețete de negrese, unele cu cacao, altele cu ciocolată. Dintre toate, rețeta la care ne-am oprit pentru astăzi este una dintre cele mai simple. Aveți nevoie de fix cinci ingrediente, pe care le puteți măsura cu o cană. 

Prăjitură "Better than sex"

Numele acestei prăjituri spune multe despre gustul ei: Better than sex. O prăjitură pe cât de gustoasă, pe atât de apetisantă și deloc greu de făcut. Este un desert pe blat de pandișpan, cu cremă de ciocolată, caramel și frișcă. Ce poate fi mai bun de atât? Exact asta spuneam și noi!

Cozonac simplu - rețeta pentru începători

Nu există masă de sărbătoare fără un cozonac, fie că este el cumpărat sau făcut în casă. Nimic nu se compară cu mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor, rumenit și parfumat. Iar dacă nu ați făcut cozonac în casă până acum, este momentul să încercați această rețetă. Cozonacul nu este deloc complicat de făcut, în ciuda faptului că multă lume se ferește de el. Dacă respectați cantitățile și lucrați la cald, reușita este sigură. În plus, dacă aveți un robot de bucătărie, puteți frământa cozonacul la robot și ați scăpat de jumătate din treabă. 

Prăjitură Nanaimo - fără coacere

Prăjitura Nanaimo este un desert tipic japonez, foarte bun și ușor de făcut. Este o prăjitură fără coacere, la rece, rapidă și foarte aspectuoasă. Atunci când este tăiată, veți avea trei straturi, adică trei culori în secțiune. Este un desert rapid pe care îl puteți prepara cu orice ocazie și nu necesită ingrediente sofisticate. 

Rețetă colivă

Coliva este un preparat românesc, tradițional, care se pregătește, în general, în scop comemorativ, pentru parastase. Explicația este dată de faptul că se prepară din grâu, care este considerat principala sursă de hrană a omului. Rețeta de colivă este una ușoară și se face foarte simplu. Trebuie să țineți cont de faptul că este nevoie să folosiți de trei ori și jumătate mai multă apă decât arpacaș, pentru că acesta o va absorbi în timpul fierberii. Folosiți nucă din belșug, zahăr vanilat, coajă de lămâie, esențe și orice alte arome vă mai plac pentru un gust deosebit. 

Tort de ciocolată cu cremă de mascarpone

Tortul de ciocolată este un desert irezistibil pentru orice ocazie, fie că vorbim despre o aniversare, atunci când aveți musafiri sau despre masa de sărbătoare. Un tort de ciocolată cu cremă catifelată și fructe proaspete este desertul perfect pentru întreaga familie, de la cei mai mici până la cei mai mari.  Astăzi vă prezentăm o rețetă simplă, dar sofisticată, în același timp, festivă, de tort de ciocolată cu cremă de mascarpone. Pe cât de ușor se face, pe atât de arătos și delicios este. 

Tiramisu - rețeta originală

Tiramisu este un desert tipic italian, care a devenit popular în toată lumea. Există mai multe modalități de a-l prepara, dar rețeta originală de tiramisu este una singură. Fără frișcă, doar cu cremă pe bază de ouă și mascarpone.  Tiramisu înseamnă, în limba italiană, ”ridică-mă” și este, așa cum sugerează și numele, o prăjitură irezistibilă. Astăzi vă prezentăm rețeta originală de tiramisu, așa cum o prepară italienii și cum o găsiți în restaurantele cu specific. 

Prăjitură semilună cu cacao și nucă

Prăjitura semilună este una foarte populară în bucătăria românească. Se face extrem de ușor, dar este foarte aspectuoasă, datorită formei în care este tăiată. De aici vine și numele ei, pentru că bucățelele de prăjitură sunt tăiate folosind marginea unui pahar, în formă de semilună. Baza pentru această prăjitură este un pandișpan simplu, la care se adaugă nucă măcinată. Astăzi însă vom face varianta cu cacao, care este un fel de negresă cu nucă deasupra. Puteți adăuga și praf de copt în compoziție, dar nu este obligatoriu. Prăjitura va crește oricum și fără. 

Clătite pufoase cu cacao - de post

Deserturile pot fi foarte ușor adaptate în perioada postului, pentru a ne bucura de aroma lor chiar dacă nu consumăm alimente de origine animală. Iar clătitele sunt unul dintre deserturile cel mai ușor de adaptat în această perioadă.

Bomboane suedeze cu nucă de cocos - de post

Atunci când ai poftă de ceva dulce, rapid, dar mai ales de post, o porție de bomboane (sau bombe, cum mai sunt numite) suedeze, tăvălite prin nucă de cocos, te poate scoate din impas. Se fac ușor, sunt potrivite pentru orice ocazie și puteți înlocui sau adăuga și alte ingrediente care vă plac. De exemplu, puteți înlocui fulgii de ovăz cu biscuiți pisați. Puteți renunța la zahăr și adăuga miere sau îndulcitori naturali, dacă vreți să le transformați într-un desert foarte potrivit și pentru copii.

Negresă simplă de post

Deserturile și dulciurile pot fi o adevărată provocare în perioada postului. Cei care țin post nu trebuie să renunțe complet la dulciuri, ci să găsească alternative care să se preteze acestei perioade.  Deși pare greu de crezut că o prăjitură poate fi gustoasă și fără ouă, lapte sau unt în compoziție, există o mulțime de dulciuri pe care le puteți prepara și savura dacă țineți post. Un exemplu foarte bun în acest sens este această negresă simplă, rapidă și delicioasă. 

Ciocolată caldă cu condimente

Ciocolata caldă este una dintre cele mai bune băuturi în sezonul rece. Dulce și catifelată, ciocolata caldă se poate obține acasă, la fel de bună cum este cea din restaurante, fără să folosiți ciocolată instant.  Secretul unei ciocolate calde ca la carte este să fie cremoasă și să nu aibă gustul acela prăfos, cum este cea la plic. Pentru a obține acest efect, trebuie să folosiți ciocolată adevărată, de calitate superioară. Iar rețeta pe care v-o propunem astăzi are un gust îndrăzneț, aparte, datorită combinației de condimente. 

Prăjitură Cartof

Prăjitura cartof este un desert clasic și foarte simplu de făcut din bucătăria românească. Este o prăjitură fără coacere, cu ingrediente accesibile și seamănă destul de mult ca mod de preparare cu salamul de biscuiți.  Multora dintre noi ne aduce aminte de copilărie, așa că putem să ne întoarcem la acele vremuri preparând acest desert. Pentru cei care nu o cunosc, numele prăjiturii vine de la aspectul său: forma și faptul că este pudrată cu cacao o face să arate ca un cartof abia scos din pământ. 

Negresă cu fructe de pădure

Fructele de pădure sunt o sursă excelentă de vitamine și antioxidanți și pot fi incluse într-o mulțime de deserturi, de la o simplă cremă cu iaurt și miere, până la prăjituri și torturi complexe.  Iar combinația de fructe de pădure cu ciocolată este întotdeauna savuroasă. Astăzi vă propunem o negresă cu fructe de pădure, pentru care puteți folosi doar un fel de fructe (mure, zmeură, afine) sau amestec, pentru un plus de gust. 

Ruladă tiramisu

Tiramisu este un desert foarte versatil și poate fi personalizat foarte ușor. Există o mulțime de rețete de tiramisu și și mai multe moduri de servire. Clasic, cu cafea, sau cu fructe. La tavă, sub formă de tort sau la pahar. Sau, de ce nu, sub formă de ruladă. O ruladă tiramisu vă propunem și noi să încercați. Modul de preparare nu diferă cu nimic de rețeta pe care o știe toată lumea, ci doar modul de prezentare și servire a prăjiturii. 

Tort de ciocolată - cea mai simplă rețetă

Nimeni nu poate rezista în fața unui tort de ciocolată apetisant și cremos. Și nu vorbim numai de torturile de ciocolată din cofetării, ci și despre cele făcute în casă. Chiar dacă pare un desert elaborat și care necesită multă îndemânare, nu este deloc așa. Sigur că există rețete și rețete, unele mai elaborate, altele foarte simple. O rețetă simplă de tort de ciocolată vă propunem și noi astăzi. Nu trebuie să fiți as în deserturi ca să obțineți un tort delicios. Cu puțină îndemânare, grijă și răbdare, vă poate ieși un tort delicios, din prima. Îl puteți pregăti pentru o aniversare, atunci când aveți musafiri sau pur și simplu, când aveți poftă de ceva dulce și bun.

Brownies cu Nutella și Ferrero

Un lucru e sigur: nimeni nu poate refuza o porție de brownies. Dar ce ai zice dacă ți-am spune că irezistibila prăjitură poate fi și mai dulce și mai apetisantă? Dacă o combini cu Nutella și bomboane Ferrero, atunci chiar nu ai cum să îi reziști! Nu crezi? Atunci te invităm să încerci, să te convingi singur de cât de bună este combinația. Ai nevoie de un borcan de Nutella, câteva bomboane Ferrero și câteva ingrediente pe care oricum le ai prin bucătărie. 

Ciocolată de casă cu alune de pădure

Nimic nu se compară cu un baton de ciocolată de casă, fin și cremos, cu alune crocante în interior. Unul dintre deserturile care ne aduc aminte de copilărie se face foarte simplu în propria bucătărie, este gata în 10 minute și tot ce mai aveți de făcut până să-l savurați este să așteptați să stea la rece câteva ore. 

Prăjitură Bețivană

Prăjitura Bețivană este un desert deosebit, cu care vă puteți impresiona musafirii. Așa cum probabil ați ghicit, numele prăjiturii vine de la faptul că blatul și siropul conțin alcool. O cantitate mică de alcool, dar suficientă cât să-i dea aromă.  Este vorba de vin roșu și, pentru un rezultat delicios, este recomandat să folosiți un vin de calitate. Va face diferența în ceea ce privește rezultatul final. 

Prăjitură Dinții Negrului

Prăjitura Dinții Negrului (sau Dinții Negresei, cum mai este numită) este un desert foarte simplu și delicios pe care îl puteți face. Practic, este vorba despre o negresă cu bezea și cu un strat subțire de gem și nucă la mijloc. Este delicioasă, potrivită pentru orice ocazie și puteți regla cât să fie de dulce, prin tipul de gem pe care îl folosiți.  Dacă nu vreți o prăjitură foarte dulce, alegeți un gem fără zahăr. Îl găsiți în comerț, dar îl puteți face și acasă. Aici, de exemplu, aveți o rețetă de gem de prune fără zahăr. 

Cremă de ciocolată cu alune (Nutella de casă)

Nutella este genul de dulce care se potrivește în orice combinație și pe care cu greu poți să îl refuzi. Dar ce ai zice dacă ți-am spune că poți să faci Nutella acasă și să știi exact ce pui în ea? Nutella de casă se face foarte ușor și este cel puțin la fel de gustoasă precum cea din comerț. Are câteva ingrediente-cheie: ciocolată de calitate, alune de pădure și dulce de leche. Dacă nu vreți să cumpărați dulce de leche din magazin, îl puteți face tot voi, acasă. Găsiți rețeta AICI.

Prăjitură cu prune răsturnată

Deserturile și prăjiturile cu fructe sunt printre cele mai gustoase și ușor de făcut. Dacă alegeți un fruct acrișor, gustul acestuia se va completa perfect cu dulceața prăjiturii, iar rezultatul final va fi unul delicios.  Astăzi vă propunem o prăjitură simplă, cu prune, inspirată de la celebrul Jamie Oliver. Se face ușor, este foarte aromată și o puteți transforma rapid într-un tort, îmbrăcând-o în frișcă. 

Trufe de ciocolată neagră cu avocado

Atunci când aveți poftă de ceva dulce și rapid, puteți prepara oricând acasă un desert pe bază de ciocolată. Trufe de ciocolată neagră cu avocado, tăvălite prin cacao sau nucă de cocos.  Oricât de ciudată ar părea combinația de avocado cu ciocolată, ea este delicioasă și foarte cremoasă. Să nu uităm că avocado este un fruct, așa că merge de minune integrat în deserturi și dulciuri. 

Bombe de ciocolată cu vișine

Bombele cu biscuiți și cacao, umplute cu vișine și tăvălite prin nucă de cocos sunt delicioase și potrivite pentru orice ocazie.

Prăjitura Boema - rețetă de cofetărie

Există deserturi care nu se vor demoda niciodată și care își vor păstra farmecul indiferent de epocă. Iar prăjiturile de cofetărie, pe care le mâncam când eram mici, fac parte din această categorie. Astăzi vă propunem să ne aducem aminte de prăjitura Boema și să recreăm rețeta ei, acasă.  Prăjitara Boema este o clasică a cofetăriilor și era foarte populară în perioada comunistă. De fapt, ca rețetă și mod de preparare, nu este altceva decât un fel de amandină sub altă formă și cu alt nume, ornată cu frișcă. Dar este delicioasă și merită să o încercați!

Prăjitură cu cacao și morcov, la microunde

Prăjiturile care se fac rapid și ușor sunt preferatele oricui atunci când vine vorba despre deserturi. Nimic nu poate concura cu o prăjitură gata în câteva minute, nu-i așa? Și dacă îți mai spunem și că poate fi făcută în cuptorul cu microunde... Desertul pe care vi-l propunem astăzi este o prăjitură cu cacao și morcov, delicioasă, hrănitoare, și care nu conține mult zahăr. Morcovul dă consistență prăjiturii și dulceața lui naturală contribuie la gustul prăjiturii. 

Glazură de ciocolată pentru tort

Atunci când vine vorba despre deserturi, aspectul contează enorm și este primul care face o impresie. Cumperi o prăjitură sau un tort din care nu ai mai gustat dacă îți place cum arată și dacă îți plac ingredientele din care este făcut.  Torturile cu glazură de ciocolată rămân cele mai apetisante și cele mai apreciate. Indiferent ce fel de tort ai face, aproape toate felurile de tort pot fi îmbrăcate în glazură de ciocolată. Astăzi vă arătăm o modalitate simplă de a prepara glazura de ciocolată perfectă, lucioasă și apetisantă. 

Tartă de ciocolată (fără făină)

Deserturile cu ciocolată sunt irezistibile pentru majoritatea dintre noi. Iar dacă se fac repede și ușor, sunt binevenite în orice situație.  Rețeta pe care v-o propunem astăzi este o tartă de ciocolată care nu conține deloc făină. Este simplu de făcut, delicioasă și vă veți impresiona familia sau musafirii cu ea. Secretul care îi permite acestei prăjituri să se coacă fără făină constă în faptul că ouăle sunt amestecate cu zahărul, întregi, fără să fie nevoie să bateți albușurile spumă, ca în cazul altor prăjituri sau torturi. 

Bomboane de ciocolată și unt de arahide (fără zahăr)

Atunci când ți se face poftă de un desert, dar ești la dietă și nu vrei să te abați, aceste bomboane cu ciocolată și unt de arahide sunt excelente. Nu conțin zahăr, nici gluten, se fac în 10 minute, sunt o sursă excelentă de energie și proteine și nu vă vor face să vă simțiți vinovați după ce le savurați. Pentru a imita cât mai mult cantitatea de carbohidrați din ele, puteți folosi ciocolată amăruie, cu 80% cacao, care nu conține zahăr. 

Pandișpan zebră

Pandișpanul, unul dintre cele mai simple și comune deserturi, poate fi pregătit într-o mulțime de feluri, care mai de care mai apetisante și mai spectaculoase.  Astăzi vă propunem o rețetă de pandișpan zebră, foarte arătos și delicios. Se numește așa datorită aspectului șatirat. Atunci când este tăiat, pandișpanul are în secțiune linii subțiri albe și negre, exact ca o zebră. Efectul nu este greu de obținut, iar prăjitura este, pe cât de aspectuoasă, pe atât de gustoasă. 

Prăjitură ecler (fără coacere)

Deserturile fără coacere sunt ideale atunci când vrei să prepari ceva rapid, dar nu ai chef să stai lângă cuptor și să aștepți să fie gata. În plus, sunt ideale în sezonul cald, se fac repede și nu trebuie să ai prea multă experiență în bucătărie pentru ca reușita să fie sigură. Dacă nu ai încercat niciodată prăjitura ecler, este momentul să o încerci. Este gata repede, nu necesită coacere sau blaturi complicate. Tot ce trebuie să faci este să pui în comun câteva ingrediente banale, dar rezultatul final va fi unul deosebit. 

Prăjitură Regina Maria - rețetă din caietul bunicii

Dintre toate deserturile, prăjiturile făcute după rețete vechi, transmise din generație în generație, au un gust aparte. Este și cazul acestei prăjituri, Regina Maria, o prăjitură deosebită pe care o cunosc bunicile și chiar străbunicile noastre. Rețeta originală se găsește doar în cărți de bucate foarte vechi sau în caietele cu rețete ale bunicilor noastre. Variantele de rețete de pe internet sunt apropiate de rețeta originală și respectă modul de preparare și gustul atât de popular în urmă cu zeci de ani. 

Clătite cu cacao

Atunci când ai poftă de ceva dulce, preparat în casă, o porție de clătite este nemaipomenită. Se fac ușor, le poți umple cu orice topping îți place și pot fi un desert delicios pentru întreaga familie. Și dacă te-ai săturat de clătitele clasice, poți încerca varianta cu cacao. Aspectul este foarte de efect și gustul nu diferă cu mult, așa că merită să încercați această variantă de clătite măcar o dată.

Blat pentru ruladă cu cacao

Secretul unei rulade delicioase constă în reușita blatului. Un blat pufos, aerat și elastic, care se rulează ușor și se completează cu crema din interior este tot ce ne dorim de la o ruladă. Blatul pentru ruladă are câteva secrete. El trebuie să fie copt, dar nu uscat, trebuie lucrat rapid și rulat cât este încă fierbinte. Pentru o reușită sigură, folosiți un prosop de bucătărie subțire, de mari dimensiuni, umezit. Puteți lucra și cu hârtie de copt, dacă aveți deja exercițiu cu blatul de ruladă. 

Gogoși cu ciocolată la microunde

Cuptorul cu microunde ne scoate din încurcătură de fiecare dată când avem nevoie să încălzim rapid ceva. Dar el poate fi folosit și pentru a prepara anumite mâncăruri simple și rapide, cum ar fi omletă, mini-chec, paste sau chiar gogoși.  V-ați gândit vreodată că puteți face gogoși la microunde? E posibil, se fac foarte ușor și sunt gustoase, perfecte pentru atunci când aveți poftă de ceva bun și rapid. 

Negresă cu ciocolată și vișine

Piețele sunt pline de fructe proaspete, așa că o rețetă de prăjitură cu fructe este mai binevenită ca oricând. Dintre toate aceste prăjiturile, combinațiile de gust dulce cu gust acrișor sunt preferatele noastre.  Echilibrul de arome vă învăluie simțurile, iar această prăjitură cu ciocolată și vișine exact asta face. Este un desert nu foarte dulce, dar extraordinar de gustos, pe care îl puteți prepara pentru orice ocazie. 

Muffins cu cremă de caramel

Combinația de caramel și ciocolată este una irezistibilă pentru cei mai mulți dintre noi. Mai ales dacă vorbim despre niște muffins pufoase și rumenite în cuptor, răsfățate cu un sos cremos și dulce de caramel. Astăzi vă propunem un desert simplu și delicios, cu care vă veți da gata prietenii sau musafirii. Brioșe de ciocolată cu sos caramel, ușor de făcut și incredibil de gustoase.