Retete cu Zahar

Prăjitură Bețivană

Prăjitura Bețivană este un desert deosebit, cu care vă puteți impresiona musafirii. Așa cum probabil ați ghicit, numele prăjiturii vine de la faptul că blatul și siropul conțin alcool. O cantitate mică de alcool, dar suficientă cât să-i dea aromă.  Este vorba de vin roșu și, pentru un rezultat delicios, este recomandat să folosiți un vin de calitate. Va face diferența în ceea ce privește rezultatul final. 

Prăjitură Dinții Negrului

Prăjitura Dinții Negrului (sau Dinții Negresei, cum mai este numită) este un desert foarte simplu și delicios pe care îl puteți face. Practic, este vorba despre o negresă cu bezea și cu un strat subțire de gem și nucă la mijloc. Este delicioasă, potrivită pentru orice ocazie și puteți regla cât să fie de dulce, prin tipul de gem pe care îl folosiți.  Dacă nu vreți o prăjitură foarte dulce, alegeți un gem fără zahăr. Îl găsiți în comerț, dar îl puteți face și acasă. Aici, de exemplu, aveți o rețetă de gem de prune fără zahăr. 

Gem de mere pentru iarnă

O rețetă foarte ușoară și delicioasă de gem de mere. Vezi ingredientele si modul de preparare.

Churros cu scorțișoară

Churros sunt genul acela de batoane din aluat care se servesc cu zahăr sau cu diverse sosuri dulci. Le găsiți peste tot pe faleză, la mare, în acel ambalaj sub formă de pălărie de carton.  O rețetă simplă de churros vă propunem și noi astăzi. Sunt o gustare tipic mexicană, rapidă și ușoară, gata în câteva minute. Sunt versatile și le puteți servi atât cu sosuri dulci, cât și picante sau sărate. 

Compot de gutui pentru iarnă

Gutuile sunt unele dintre cele mai gustoase și parfumate fructe pe care toamna ni le pune la dispoziție, așa că e și păcat să nu ne bucurăm de aroma lor pe tot parcursul anului.  Și dacă v-am arătat deja cum să faceți peltea de gutui și dulceață de gutui, a venit momentul și pentru o rețetă de compot de gutui natural, fără conservanți. Fructele își vor păstra textura și savoarea și nu se vor înmuia în borcane, datorită faptului că nu sunt fierte. 

Dulceață de gogonele pentru iarnă

Toamna este sezonul în care pregătim conservele pentru iarnă. Fie că vorbim despre murături, gemuri, dulcețuri sau compot, avem la îndemână o mulțime de fructe și legume pe care le putem transforma în conserve delicioase.  Astăzi vă propunem o rețetă atipică de dulceață de gogonele. Dacă aici v-am prezentat o rețetă de gogonele murate, a venit timpul și pentru o rețetă mai îndrăzneață de a prepara gogonelele pentru iarnă. 

Gogoși bănățene (crofne)

Bucătăria românească este extrem de oferantă în ceea ce privește deserturile, iar la capitolul gogoși, avem câteva variante delicioase. Fie că vorbim despre gogoși simple, gogoși puse cu lingura, papanași sau crofne, trebuie să le încercați.  Astăzi vă propunem o rețetă ușoară de crofne (gogoși bănățene). Sunt delicioase, pufoase, parfumate și reprezintă un desert tradițional și delicios. 

Millefeuille (tort Napoleon)

Bucătăria franceză este una extrem de bogată și ofertantă în ceea ce privește deserturile. Cele mai fine și mai delicate dulciuri provin din patiseria franceză și nu e de mirare că unele rețete au fost incluse în patrimoniul Unesco.  Astăzi vă propunem un desert clasic francez: millefeuille sau tort Napoleon, așa cum mai este numit. Se face ușor, din foi de aluat foietaj și cremă de vanilie amestecată cu frișcă și o puteți prepara sub formă de tort sau porții individuale. 

Cremă de ciocolată cu alune (Nutella de casă)

Nutella este genul de dulce care se potrivește în orice combinație și pe care cu greu poți să îl refuzi. Dar ce ai zice dacă ți-am spune că poți să faci Nutella acasă și să știi exact ce pui în ea? Nutella de casă se face foarte ușor și este cel puțin la fel de gustoasă precum cea din comerț. Are câteva ingrediente-cheie: ciocolată de calitate, alune de pădure și dulce de leche. Dacă nu vreți să cumpărați dulce de leche din magazin, îl puteți face tot voi, acasă. Găsiți rețeta AICI.

Mere coapte, umplute cu nucă și scorțișoară

Merele sunt unele dintre cele mai populare și mai accesibile fructe de toamnă. Pot fi incluse într-o mulțime de deserturi, de la cele mai simple, până la unele mai complicate. Dacă ați încercat deja plăcinta cu mere sau tortul de mere și vreți un desert ușor de făcut și rapid, vă propunem o rețetă de mere coapte, umplute cu nucă și scorțișoară. 

Bezele simple ca la cofetărie

Bezelele sunt un desert pe cât de simplu ca și ingrediente, pe atât de pretențios ca mod de preparare. Nici nu e de mirare, având în vedere că este un desert tipic franțuzesc. Bezelele au fost preluate mai apoi în toate bucătăriile internaționale, unde sunt cunoscute sub diverse denumiri, cum ar fi meringues.  Există mai multe feluri de a face bezele, la rece sau la cald. Varianta cea mai simplă și sigură este la rece, adică fără să încălziți albușurile la bain marie. O astfel de rețetă vă propunem și noi astăzi. Și nu uitați: reușita depinde de cât de bine se bate spuma și de tipul cuptorului și modul de coacere. 

Dulceață de dovleac plăcintar

Toamna este sezonul dovleacului plăcintar, dar și al conservelor pentru iarnă, așa că este un moment numai bun să preparăm o dulceață fină și aromată de dovleac. Dacă nu ați încercat-o până acum, merită să o încercați și vă promitem că gustul nu vă va dezamăgi.  Rețeta de dulceață de dovleac plăcintar s-a născut la mânăstire. La fel ca multe feluri de mâncare tradiționale, și dulceața de dovleac a fost ideea unui stareț care s-a gândit să transforme dovlecii pe care îi avea în beci într-o dulceață aromată. 

Cremă de vanilie pentru prăjituri

Crema de vanilie este o cremă universală în bucătăria și patiseria internațională. Se potrivește la o mulțime de prăjituri și deserturi și este delicioasă și pentru a fi savurată ca atare. Astăzi vă propunem o rețetă simplă, rapidă și foarte versatilă de cremă de vanilie. O puteți folosi la orice prăjitură, pentru umplut eclere sau în orice rețetă de desert care conține cremă de vanilie, dar nu este specificată o rețetă anume. 

Cheesecake cu piure de dovleac

Deserturile fără coacere sunt printre cele mai iubite dulciuri pe care le puteți prepara acasă. Sunt gata în timp record și nu necesită cine știe ce experiență culinară pentru un rezultat ca la carte.  Și pentru că dovleacul este vedeta toamnei, astăzi vă propunem o rețetă de cheesecake cu piure de dovleac, delicios, aromat și simplu de făcut. Îl puteți prepara pentru orice ocazie, inclusiv pe post de tort. Aroma de dovleac copt se combină perfect cu mirodeniile și brânza cremoasă, iar rezultatul este un deliciu!

Bombe de ciocolată cu vișine

Bombele cu biscuiți și cacao, umplute cu vișine și tăvălite prin nucă de cocos sunt delicioase și potrivite pentru orice ocazie.

Șarlotă cu zmeură

Bucătăria franțuzească este extrem de ofertantă atunci când vine vorba despre deserturi. Nici nu e de mirare că rețelete franțuzești de patiserie se regăsesc în patrimoniul Unesco. Astăzi vă propunem o rețetă de desert care să vă ducă cu gândul la patiseria fină franceză. Sarlota este un desert extrem de popular și iubit, care a ajuns să fie savurat în toată lumea. Este, practic, o prăjitură cu blat și cremă de frișcă și fructe, cu o aromă subtilă de alcool. Pentru un rezultat ca la carte, folosiți un lichior de calitate, precum și ingrediente de calitate.

Curry de vinete cu roșii (de post)

Rețetele de inspirație orientală sunt nemaipomenite atunci când v-ați plictisit de gustul clasic al preparatelor românești. Cu sau fără carne, rețetele orientale au avantajul condimentelor din belșug, care le dau un gust și o aromă aparte.  Astăzi vă propunem o rețetă simplă, doar cu legume, potrivită și pentru vegetarieni, dar și în perioadele de post. Puteți profita cât timp mai găsiți vinete și roșii românești, proaspete, pentru a vă bucura de acest curry de legume delicios. 

Cheesecake Twix

Deserturile făcute în casă și inspirate din dulciuri care se găsesc în magazine au un farmec aparte. Să ne gândim numai la batoanele Bounty făcute în casă, prăjitura Kinder sau cheesecake-ul Oreo. Din aceeași categorie, astăzi vă prezentăm o rețetă de cheesecake inspirată de la celebrul baton Twix.  Rețeta este una simplă și urmează ingredientele batonului: bază crocantă de biscuite, topping de caramel și topping de ciocolată. Numai că între bază și toppinguri este intercalat un strat cremos, fin și aerat de brânză. Puteți face prăjitura aceasta pentru orice ocazie, chiar și sub formă de tort pentru o zi de naștere. Vă promitem că efectul va fi unul wow!

Colțunași cu brânză dulce

Când vine vorba despre bucătăria din zona Moldovei, colțunașii sunt un preparat pe care nu aveți voie să îl ratați. Se prepară atât cu umplutură dulce, cât și sărată, sunt ușor de făcut și delicioși în orice combinație.  Colțunașii sunt un preparat de inspirație rusească, foarte popular și acum în bucătăria slavă. Astăzi vă propunem o rețetă de colțunași potrivită pentru desert, dar o puteți adapta la orice ocazie, schimbând doar umplutura. De exemplu, dacă vreți să îi serviți pe post de aperitiv, îi puteți umple cu brânză sărată. 

Salată picantă de ardei pentru iarnă

Rețetele de murături și conserve sunt vedeta toamnei, așa că întotdeauna este bine-venită o idee pentru iarnă. Astăzi vă propunem o rețetă de ardei picant, la borcan, care se va potrivi perfect alături de orice mâncare, la iarnă.  Aroma de ardei iute se combină perfect cu cea de usturoi și cu oțetul, astfel că veți obține o salată picantă care va arăta excelent pe rafturile din cămară, ca să nu mai vorbim de gustul deosebit!

Mousse de Nutella - simplu și rapid

Nu trebuie să fii expert în deserturi sau as în bucătărie, ca să-ți dai pe spate musafirii cu un desert delicios. Cele mai bune deserturi se fac rapid, ușor, nu necesită coacere și șansele de reușită sunt maxime, chiar dacă nu aveți prea multă experiență la gătit.  Mousse-ul pe care vi-l propunem astăzi se face foarte ușor, din câteva ingrediente, și îl puteți pregăti pentru orice ocazie. Este gata în 10 minute, așa că dacă aveți niște musafiri care s-au anunțat pe ultima sută de metri sau nu v-a ieșit cum trebuie desertul pe care l-ați plănuit, crema aceasta salvează situația. 

Fudge de ciocolată albă

Deserturile pe bază de ciocolată, fie că este albă, neagră, sau amăruie, sunt deosebite și irezistibile. Iar dacă se fac ușor și rapid, sunt întotdeauna bine-venite.  Astăzi vă propunem o rețetă de fudge de ciocolată albă, simplu, fără coacere, gata în câteva minute. Îl puteți savura sub formă de batoane sau bomboane, de orice dimensiune. De asemenea, poate fi păstrat câteva zile în frigider. 

Prăjitură cu mălai și lapte bătut

Prăjitura cu mălai și lapte bătut este un desert care multora le aduce aminte de copilărie, mai ales dacă au copilărit în zona Ardealului. Era cel mai la îndemână desert, pentru că este o prăjitură accesibilă, care se face cu ingrediente simple și ieftine, pe care toată lumea le are în casă.  Astăzi vă propunem o întoarcere în timp, în bucătăria bunicilor, cu acest desert minunat. Prăjitura cu mălai și lapte bătut poate fi și desertul preferat al copiilor voștri, astfel ca farmecul prăjiturilor după rețetele bunicii să nu se piardă. 

Beghrir - clătite marocane

Dacă nu ați încercat niciodată clătitele marocane, trebuie să le gustați! Beghrir sau clătitele cu 1000 de găuri, așa cum se mai numesc, se fac diferit față de clătitele pe care le știm noi, atât ca rețetă, cât și ca mod de preparare.  Clătitele sunt foarte pufoase și aerate, iar aluatul este poros, cu aspect de burete, datorită drojdiei din compoziție. Clătitele marocane sunt un desert deosebit și cu siguranță vă veți impresiona musafirii cu ele. 

Parfait de ciocolată albă și vanilie

Deserturile pe bază de cremă și fructe sunt simple și fresh, potrivite pentru orice ocazie. Nu necesită coacere, se pot face într-o mulțime de combinații de arome și sunt delicioase în orice moment. Desertul pe care vi-l propunem astăzi este un parfait de ciocolată albă cu vanilie și fructe de pădure. Este foarte ușor e făcut și garantăm că după ce îl veți gusta, îl veți mai prepara cu diverse ocazii. 

Melomakarona - biscuiți grecești cu miere și nuci

Deserturile grecești au o aromă aparte și au puterea de a ne duce cu gândul la o vacanță într-o insulă însorită, indiferent în ce perioadă a anului ne aflăm. Este și cazul acestor biscuiți dulci și însiropați, de a căror aromă vă puteți bucura inclusiv în perioadele de post.  Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una simplă, iar biscuiții pot fi păstrați și savurați mai multe zile. Siropul de miere și nucile îi fac irezistibili, așa că probabil nu va fi cazul să vă rămână de pe o zi pe alta, decât dacă preparați o cantitate mare. 

Gogoșari murați pentru iarnă

Este perioada aceea a anului, în care gospodinele pregătesc conservele pentru iarnă. Murături, gemuri și dulcețuri - este momentul lor, pentru că fructele și legumele s-au copt și sunt numai bune de pus la borcane pentru iarnă.  Astăzi vă prezentăm o rețetă ușoară de gogoșari în oțet, care se păstrează foarte bine pe parcursul iernii. Gogoșarii nu se vor înmuia, ci vor rămâne fermi și aromați. 

Zacuscă de pește (rețetă dobrogeană)

Astăzi vă propunem o altfel de rețetă de zacuscă, specifică mai degrabă zonei Dobrogei și localităților de pe lângă Dunăre. Zacusca de pește este delicioasă, se face ușor și merită să o încercați măcar o dată. Este adevărat că este mai costisitoare decât zacusca obișnuită, din cauza prețului peștelui, dar vă asigurăm că merită! Puteți folosi orice fel de pește vă place. Macroul este o alegere foarte bună, pentru că are un preț accesibil și un gust bun, deloc fad. 

Trifle cu căpșuni

Trifle este un desert englezesc, simplu de făcut și foarte versatil. Numele lui vine de la faptul că este compus din trei elemente: pișcoturi sau blat, fructe proaspete și cremă de mascarpone combinată cu frișcă.  Puteți face trifle într-o mulțime de combinații și puteți adapta rețeta propriilor gusturi. Rețeta originală recomandă să folosiți un blat alb, ca de tort pentru acest desert, dar dacă nu aveți, puteți folosi și pișcoturi, biscuiți sau orice vi se pare că se potrivește. Veți obține un desert rapid, răcoritor și delicios, pe placul tuturor. 

Prăjitură cu cacao și morcov, la microunde

Prăjiturile care se fac rapid și ușor sunt preferatele oricui atunci când vine vorba despre deserturi. Nimic nu poate concura cu o prăjitură gata în câteva minute, nu-i așa? Și dacă îți mai spunem și că poate fi făcută în cuptorul cu microunde... Desertul pe care vi-l propunem astăzi este o prăjitură cu cacao și morcov, delicioasă, hrănitoare, și care nu conține mult zahăr. Morcovul dă consistență prăjiturii și dulceața lui naturală contribuie la gustul prăjiturii. 

Cuiburi de viespi

Cuiburile de viespi sunt un desert bine cunoscut în bucătăria românească, delicios și ușor de făcut. Prăjitura reprezintă o altă variantă de prezentare pentru cozonac, fiind foarte asemănătoare ca și aspect cu cozonacul Rozenkrantz.  De fapt, rețeta de bază este tot cea de cozonac, doar că diferă modul de așezare în tavă și de prezentare. Dacă știți să faceți cozonac, nu are cum să nu vă iasă și această rețetă. 

Griș cu lapte și scorțișoară

Nu sunt multe mâncăruri și deserturi care ne aduc aminte de copilărie, dar unele gusturi și arome parcă rămân vii în memoria noastră toată viața. Printre acestea se numără și grișul cu lapte, unul dintre cele mai iubite deserturi din copilărie. Îl făceau mamele sau bunicile noastre, atunci când aveam poftă de ceva dulce și bun. Era unul dintre cele mai la îndemână deserturi făcute în casă și asta pentru că nu e deloc un preparat pretențios, nici ca ingrediente, nici ca mod de preparare. 

Pastă de ardei copți cu usturoi și muștar (pentru iarnă)

Pasta de ardei copt este o alegere delicioasă alături de o friptură sau pur și simplu, servită pe pâine. Se face foarte ușor și poate fi păstrată foarte bine peste iarnă, în borcane.  Dacă ați copt o cantitate mai mare de ardei pentru iarnă sau pentru zacuscă, păstrați și pentru această rețetă. Merită să o încercați și vă asigurăm că vă va cuceri de la prima gustare!  Pasta de ardei copt seamănă destul de mult cu un sos și poate fi servită în orice combinație. 

Savarină făcută în casă

Savarina este una dintre cele mai iubite și populare prăjituri de cofetărie. Cunoscută și prezentă în cofetării încă de pe vremea bunicilor noștri, savarina este un desert aparent simplu, care poate fi reprodus și acasă cu succes.  Practic, este vorba despre un aluat ca de gogoși, dar mai moale, un sirop de zahăr și frișcă (naturală, dacă le faceți acasă). Dacă v-ați hotărât să recreați una dintre cele mai populare rețete din cofetărie, iată ce pași trebuie să urmați. 

Papanași fierți (ardelenești)

Papanașii fierți sunt specifici zonei Ardealului, sunt delicioși și ușor de făcut. Chiar dacă sunt mai puțin populari decât cei clasici, prăjiți, papanașii fierți au farmecul lor și merită să îi încercați măcar o dată.

Compot de struguri

Piețele și supermarketurile sunt pline de struguri românești, copți și dulci, așa că este momentul perfect pentru a face compot și a ne bucura de aroma și parfumul strugurilor pentru tot restul anului.  Rețeta de compot pe care v-o propunem astăzi este una foarte simplă, care nu conține conservanți și care este o alegere foarte sănătoasă de a păstra strugurii sub formă de compot. 

Gogoșari în sos de roșii pentru iarnă

Este momentul perfect pentru a pregăti conservele pentru iarnă. Fie că vorbim despre fructe sau legume, mai toate s-au copt în această perioadă și sunt gata să fie transformate în compot, dulceață, gem, murături, sosuri sau zacuscă.  Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una simplă și delicioasă, de gogoșari în sos de roșii, la borcan. Se păstrează foarte bine pe tot parcursul iernii, iar gogoșarii nu se vor înmuia, ci vor avea o textură crudă. 

Glazură de ciocolată pentru tort

Atunci când vine vorba despre deserturi, aspectul contează enorm și este primul care face o impresie. Cumperi o prăjitură sau un tort din care nu ai mai gustat dacă îți place cum arată și dacă îți plac ingredientele din care este făcut.  Torturile cu glazură de ciocolată rămân cele mai apetisante și cele mai apreciate. Indiferent ce fel de tort ai face, aproape toate felurile de tort pot fi îmbrăcate în glazură de ciocolată. Astăzi vă arătăm o modalitate simplă de a prepara glazura de ciocolată perfectă, lucioasă și apetisantă. 

Sirop de afine pentru iarnă

Sirop de afine, dulce-acrișor, delicios pentru a fi savurat cu apă minerală sau pentru a fi pus la prăjituri și deserturi.

Frappe cu topping de caramel

Vara, un frappe rece, cu gheață sau cu o cupă de înghețată, eventual, este o metodă delicioasă de răsfăț. Dar frappe-ul nu este o băutură pe care să o savurați în mod exclusiv la terasă, ci poate fi făcut foarte simplu, acasă. Aveți nevoie doar de câteva ingrediente și un dispozitiv de amestec al cafelei.  Puteți servi frappe-ul simplu, doar cu gheață, dacă nu doriți să adăugați calorii în plus, sau cu frișcă, înghețată și topping-urile preferate. 

Loukoumades - gogoși grecești

Dacă ați fost în vacanță în Grecia, cu siguranță v-ați îndrăgostit de câteva dintre preparatele lor culinare. Unele dintre ele se fac foarte ușor și acasă, iar gogoșile tradiționale grecești fac parte din această categorie. Loukomadies sau loukoumades, așa cum se numesc, sunt asemănătoare ca mod de preparare cu gogoșile pe care le știm cu toții, doar că aluatul este mai moale în cazul acestora. Pot fi servite cu miere și scorțișoară, cu nucă, zahăr pudră sau cremă de ciocolată. 

Tartă de ciocolată (fără făină)

Deserturile cu ciocolată sunt irezistibile pentru majoritatea dintre noi. Iar dacă se fac repede și ușor, sunt binevenite în orice situație.  Rețeta pe care v-o propunem astăzi este o tartă de ciocolată care nu conține deloc făină. Este simplu de făcut, delicioasă și vă veți impresiona familia sau musafirii cu ea. Secretul care îi permite acestei prăjituri să se coacă fără făină constă în faptul că ouăle sunt amestecate cu zahărul, întregi, fără să fie nevoie să bateți albușurile spumă, ca în cazul altor prăjituri sau torturi. 

Cheesecake cu Oreo

Dintre toate tipurile de desert, acelea fără coacere sunt cel mai simplu de făcut. Nu ai cum să dai greș, nu există riscul să coci prea mult sau prea puțin blatul și nu stai niciodată cu emoții că nu îți va ieși cum trebuie. Iar cheesecake-ul fără coacere face parte din acea categorie de prăjituri de care nu ai cum să te plictisești. Cu sau fără topping, cu sau fără arome, cu fructe, simplu sau cu ciocolată... Iată doar câteva sortimente de cheesecake pe care merită să le încercați. Astăzi vă propunem însă un cheesecake cu bază de Oreo, delicios, ușor de făcut și cu care vă veți impresiona garantat orice fel de musafiri. 

Langoși umpluți cu brânză și mărar

Langoșii sunt unul dintre preparatele delicioase pe care le-am împrumutat din bucătăria ungurească. Sunt delicioși, se fac ușor, foarte versatili și pot fi umpluți cu orice. Aici v-am prezentat varianta cea mai simplă de langoși, iar astăzi vă propunem să încercați versiunea cu brânză și mărar.

Dulce de leche - cea mai fină cremă caramel

Dacă iubiți deserturile, cu siguranță ați auzit măcar despre, dacă nu și gustat, dulce de leche. În traducere liberă ar fi dulceață de lapte, dar se referă la o cremă caramel făcută din lapte și zahăr, aromată cu vanilie, și care se folosește la multe deserturi.  Dulce de leche se găsește în supermarketuri, la borcan sau la conservă, dar o puteți face la fel de bine și acasă. Este simplu de făcut, nu aveți nevoie decât de câteva ingrediente, iar rezultatul merită! În plus, este mai ieftină varianta făcută în casă decât cea cumpărată.  Dulce de leche poate fi făcută în cantitate mai mare și păstrată la frigider până la o lună, în borcane închise ermetic.

Pandișpan zebră

Pandișpanul, unul dintre cele mai simple și comune deserturi, poate fi pregătit într-o mulțime de feluri, care mai de care mai apetisante și mai spectaculoase.  Astăzi vă propunem o rețetă de pandișpan zebră, foarte arătos și delicios. Se numește așa datorită aspectului șatirat. Atunci când este tăiat, pandișpanul are în secțiune linii subțiri albe și negre, exact ca o zebră. Efectul nu este greu de obținut, iar prăjitura este, pe cât de aspectuoasă, pe atât de gustoasă. 

Ketchup de casă românesc

O rețetă ketchup făcut în casă, cu o aromă subtilă de ardei copt. vezi ingredientele și pașii de preparare.

Batoane Twix făcute în casă

Atunci când vine vorba despre dulciuri, puțini sunt cei care pot refuza un baton cu ciocolată și caramel. Ce ai zice dacă ți-am spune că poți recrea acasă, în propria bucătărie, o parte dintre deserturile tale preferate?  Din această categorie fac parte și batoanele Twix, ușor de făcut și foarte gustoase. Puteți face blatul din făină și unt, ca în rețetă, sau îl puteți face pe bază de biscuite, exact ca la cheesecake. În cazul în care alegeți a doua variantă, trebuie să știți că este posibil ca blatul să fie mai sfărâmicios. 

Kimchi - varză murată în stil coreean

Ați auzit vreodată de kimchi? Nu este altceva decât varză murată, în stil coreean. Preparatul a devenit foarte popular în toată lumea, iar americanii îl consumă frecvent, pe post de murături. Spre deosebire de varza murată clasică, pe care o știm cu toții, kimchi este mai degrabă o varză fermentată, lăsată la temperatura camerei, cu o mulțime de mirodenii și arome. Kimchi nu seamănă deloc la gust cu varza murată cu care suntem noi obișnuiți. E suficient să ne uităm la ingrediente ca să înțelegem cât de diferit este preparatul, dar, în același timp, cu un gust original și interesant. 

Mousse de ciocolată în două culori

Ciocolata rămâne, fără îndoială, cel mai iubit și sofisticat desert. Vă puteți bucura de aroma și cremozitatea ei într-o mulțime de feluri, ca să nu mai vorbim despre faptul că este delicioasă și simplă. De aceea, deserturile pe bază de ciocolată vor fi întotdeauna bine-venite. Mai ales dacă se fac ușor și rapid și nu aveți nevoie de prea multă experiență sau îndemânare în bucătărie. Un astfel de desert vă propunem și noi astăzi: mousse de ciocolată în două culori, cremos, fin și aerat. Alegeți ciocolată de calitate și veți obține un desert care îi va da pe spate până și pe cei mai pretențioși și mai fini cunoscători ai ciocolatei.