Retete cu Piper

Porumb copt cu cheddar și bacon

Vara, porumbul fiert sau copt este o gustare nemaipomenită, ieftină și ușor de făcut. A apărut deja porumbul de lapte, românesc, așa că este un moment perfect pentru o astfel de gustare. Astăzi vă propunem un fel puțin diferit de a savura porumbul copt, cu topping. Arată și miroase demențial, iar porumbul rumenit pe jar se combină perfect cu cașcavalul topit și cu baconul crocant. 

Borek - cea mai bună plăcintă turcească

Există o mulțime de feluri de a face plăcintă cu brânză, dar niciuna nu se compară cu borek, clasica plăcintă cunoscută din bucătăria orientală. Este vorba despre o plăcintă cu brânză sărată, în straturi, cu foi subțiri de plăcintă.  Puteți face borek și sub formă de batoane, cu brânza rulată subțire în foi de plăcintă, dar aceea necesită mai multă răbdare. De asemenea, puteți adăuga spanac, verdeață, sau orice alte condimente vă plac în plăcintă. Noi vă prezentăm astăzi rețeta cea mai simplă. 

Salată de paste cu ton

Salatele și pastele ne scot din încurcătură de fiecare dată când vrem să pregătim o masă rapidă și delicioasă. Iar când le combini în același preparat, rezultatul nu poate fi decât unul delicios.  Rețeta pe care v-o propunem astăzi exact asta face: este o combinație de salată cu paste, o salată de paste mai exact, pe care o puteți servi rece sau caldă. 

Piept de pui cu sos salsa verde

Carnea de pui este una foarte versatilă și permisivă, astfel că o puteți găti într-o mulțime de feluri, fără să vă plictisiți de gustul ei. Dacă nu vă place pieptul de pui simplu, îl puteți înnobila oricând cu un sos. Puteți prepara o mulțime de rețete pornind de la un banal piept de pui, de fiecare dată cu un gust diferit.  Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una simplă și delicioasă. O porție de piept de pui cu sos de brânză și salsa verde, numai bun pentru o cină rapidă sau un prânz delicios. Se face ușor și îi puteți da o notă fresh, cu lămâie și pătrunjel după gust. 

Garlic bread umplută cu cârnăciori

Atunci când ai poftă de ceva bun și rapid, o baghetă la cuptor, umplută cu cârnăciori și stropită cu unt și usturoi te scoate din încurcătură. Se face repede, aveți nevoie doar de câteva ingrediente și, în mai puțin de jumătate de oră, veți obține o gustare sau, de ce nu, o masă delicioasă și rapidă.  Pentru un plus de savoare (dar și de calorii), puteți înveli cârnăciorii în felii de cașcaval înainte de a-i băga în pâine. Garantăm că rezultatul nu are cum să vă dezamăgească. 

Supă cremă de dovlecei cu parmezan

Dintre toate ciorbele și supele, cele de legume, cremă, sunt cel mai ușor de făcut și cele mai versatile. Le puteți face din orice legume vă plac, pornind de la aceeași rețetă de bază.  Astăzi vă propunem o supă cremă de dovlecei, rapidă, delicioasă și ușoară, perfectă pentru vară. Se face ușor și este nemaipomenită pentru un prânz în familie. Este și pe placul copiilor și este un preparat la îndemână, pentru că dovleceii se găsesc peste tot în această perioadă. 

File de cod cu roșii cherry și usturoi

O rețetă cu pește este întotdeauna bine-venită, mai ales atunci când nu aveți prea mult timp de petrecut în bucătărie. Este sănătos, se face ușor și nu trebuie să depuneți prea mult efort, astfel că, în 30 de minute, aveți o masă delicioasă și sănătoasă, pentru întreaga familie.  Astăzi vă propunem o rețetă cu file de cod, foarte simplă și aromată. Puteți pune și alte condimente în afară de cele recomandate în rețetă. De asemenea, puteți adăuga și alte legume în tavă și, astfel, veți avea și o garnitură perfectă pentru pește. 

Iepure cu sos de muștar (Lapin a la moutarde)

Există o mulțime de modalități de a găti carnea de iepure, dar această rețetă de inspirație franțuzească, este de departe una dintre cele mai gustoase. Gătită corect, carnea de iepure este fragedă, aromată și suculentă.  Lapin a la moutarde este o rețetă extrem de populară în Franța, de aceea există și multe versiuni ale ei, mai simple sau mai complexe. Astăzi v-o prezentăm pe cea mai simplă, cu minimum de ingrediente, făcută celebră de bucătarul Richard Olney în cartea sa.  Pornind de la această rețetă de bază, puteți improviza și adăuga și alte ingrediente pe parcurs: condimente, vin, verdețuri, usturoi, smântână pentru gătit etc. Dar vă garantăm că rețeta este delicioasă și așa, în cea mai simplă formă a ei. Este important să folosiți carne fragedă de iepure și muștar original de Dijon. Preparatul nu va avea același gust dacă folosiți un muștar obișnuit. 

Piept de pui umplut cu legume, în stil grecesc

Pieptul de pui poate fi gătit și savurat într-o mulțime de feluri. La cuptor, la grătar, prăjit, cu sau fără sosuri etc. Dar una dintre cele mai gustoase modalități de a găti pieptul de pui este să-l umpleți cu legume.  Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una de inspirație grecească, delicioasă, sănătoasă și ușor de făcut. Este vorba despre piept de pui umplut cu felii de legume și gratinat la cuptor. Datorită sucurilor din legume, pieptul va rămâne suculent și aromat, nu își va pierde gustul și nu se va usca în cuptor. 

Omletă cu brânză la cuptorul cu microunde

Dacă sunteți genul de persoană care adoră mâncărurile care sunt gata rapid, această rețetă vă va cuceri iremediabil. Este varianta ideală atunci când vă e foarte foame și nu vreți să petreceți mai mult de 5 minute cu totul pentru a prepara masa.  Omleta cu brânză, făcută la cuptorul cu microunde este de asemenea o variantă excelentă și pentru micul dejun, atunci când sunteți pe fugă, dar nu vreți să plecați de acasă fără a mânca ceva. 

Bărcuțe din dovlecei cu chifteluțe marinate și mozzarella

Atunci când nu mai știi ce să gătești, combinațiile inedite de alimente te salvează întotdeauna din încurcătură. De exemplu, v-ați gândit vreodată să combinați dovlecei sau zucchini cu chifteluțe și să gratinați totul la cuptor? Bărcuțele din dovlecei cu chifteluțe marinate pe care vi le propunem astăzi sunt o rețetă simplă și de efect, pe care o puteți prepara pentru o masă rapidă. O puteți face și dacă v-au rămas chifteluțe marinate din ziua precedentă, dar vreți să le dați o nouă interpretare. Puteți folosi dovlecei obișnuiți sau zucchini. De asemenea, chifteluțele le puteți face din carne de vită, porc sau curcan. 

Ciorbă de legume (de dietă)

Supele și ciorbele sunt recomandate întotdeauna în diete, pentru că au puține calorii, au un conținut mare de vitamine, datorită legumelor proaspete și vă țin de foame până la următoarea masă. Un bol de supă de legume, la prânz, este menaipomenit atât pentru sănătate, pentru sistemul digestiv, cât și pentru siluetă. Atât timp cât ciorba nu conține mult ulei, carne grasă sau paste/ orez din belșug, nu trebuie să vă faceți griji cu privire la siluetă. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una extrem de simplă. O ciorbă de legume delicioasă, ușor de făcut și pe care o puteți adapta la preferințele voastre. Puteți adăuga și alte legume care vă plac, plus condimentele preferate: cimbru, foi de dafin, boia etc. O puteți personaliza în funcție de gusturi și vă puteți bucura de ea chiar dacă țineți dietă sau nu.

Salată picantă de cartofi cu piept de pui

Cartoful, cea mai versatilă și ieftină legumă, poate fi integrat într-o mulțime de rețete. De la banalul piure și clasicii cartofi prăjiți, până la salate sau rețete mai complexe.  Rețeta pe care v-o prezentăm astăzi este una foarte simplă, dar delicioasă. O salată sățioasă, pe care o puteți servi caldă sau rece, cu sos iute și bucățele de brânză Gorgonzola. 

Somon cu sos de unt, în stil toscan

Somonul este o sursă excelentă de proteine, de Omega 3 și Omega 6, grăsimi sănătoase, precum și sodiu și potasiu. De aceea, este indicat să consumăm măcar o porție de somon pe săptămână.  Somonul este un pește versatil, deloc pretențios, care poate fi gătit într-o mulțime de feluri. La grătar, la cuptor, la abur, cu sau fără sosuri. Nu aveți cum să vă plictisiți de el și de gustul lui bogat și textura cremoasă.  Astăzi vă propunem o rețetă de inspirație italiană, de somon cu sos de unt, roșii cherry și spanac. Este delicios, se face ușor și, în jumătate de oră aveți pregătită cina pentru întreaga familie. 

Chifteluțe de conopidă și quinoa

Dacă vă plac chifteluțele din legume, trebuie să încercați această variantă cu conopidă și quinoa! Sunt delicioase, se fac foarte ușor și vă vor cuceri instantaneu! Chifteluțele sunt unele dintre cele mai versatile preparate din bucătărie. Și asta pentru că se pot face din orice fel de carne, din pește și chiar legume și le puteți combina cu orice sos sau garnitură. 

Ciorbă de ardei umpluți

Nimic nu se compară cu o porție delicioasă de ciorbă de ardei umpluți, cu o lingură de smântână și pâine proaspătă. Rețeta de ciorbă este foarte populară în Ardeal și are influențe ungurești, în timp ce în celelalte zone ale țării se gătește mai des ardeiul umplut, cu puțin sos. Singura diferență față de rețeta clasică de ardei umpluți este aceea că ardeii vor fierbe într-o ciorbă de roșii, foarte ușor de făcut. Veți avea nevoie de suc de roșii, dar nu pastă sau bulion, pentru că trebuie să fie cât mai subțire. Pentru umplerea ardeilor puteți folosi carne tocată de vită, porc sau amestec, cu cât mai multă grăsime. Dacă folosiți o carne slabă, ardeii vor ieși uscați și fazi. 

Salsa cu ananas și ardei

Atunci când spui ”salsa”, te gândești la o mulțime de combinații delicioase de sosuri pe care le poți savura în și mai multe feluri. Salsa este o denumire generală pentru un sos făcut din cubulețe de fructe, legume sau combinate. Denumirea este atât de permisivă, încât vă puteți juca cu aromele în orice combinație vă place. Dacă sunteți amatori de arome exotice, acest salsa sigur va fi pe placul vostru! O combinație de ananas cu ardei și ceapă, stropită cu zeamă de lămâie din belșug. Puteți savura acest sos salsa cu chips-uri, cu orez și friptură la grătar sau cu creveți.  Dacă însă nu vă place ideea de a combina fructe cu legume în aceeași rețetă, s-ar putea ca acest sos salsa să nu fie pe placul vostru. 

Pulpe de pui în stil mediteranean

O porție de friptură cu legume, aromată cu condimente, este întotdeauna o idee bună pentru o masă delicioasă, ușor de făcut și sănătoasă. Rețeta despre care vorbim astăzi este una cu influențe mediteranene, datorită mixului de arome. Se face ușor și nu aveți nevoie de cine știe ce talent la gătit ca să vă iasă perfect. Rețeta este cu cartofi, ardei și măsline, dar puteți pune orice alte legume vă plac și aveți prin frigider. În acest caz, veți micșora cantitatea de cartofi. 

Tortellini cu brânză de capră

O porție de paste cu sos te salvează întotdeauna când vrei să pregătești o masă contra-cronometru. Iar pastele proaspete sunt mereu o alegere delicioasă și rapidă pentru un prânz sau o cină gustoasă.  Tortellini sunt un fel de paste care se pot găti într-o mulțime de moduri. Dar cea mai populară modalitate de a-i găti și savura este cu sosuri de brânzeturi și, eventual, dați la cuptor cât să se rumenească. O astfel de rețetă vă propunem și noi astăzi, doar că fără coacere. Puteți folosi tortellini cumpărați sau făcuți în casă, iar brânza de capră o puteți înlocui cu brânză brie sau brânză cu mucegai. 

Chips-uri din zucchini cu parmezan

Chips-urile nu mai sunt demult acea gustare făcută exclusiv din cartofi, nesănătoasă și care îngrașă. Puteți face chips-uri delicioase și sănătoase din aproape orice legumă, iar avantajul este că, preparându-le în casă, veți ști exact ce puneți în ele și aveți o variantă de gustare sănătoasă.  Astăzi vă propunem o gustare pe cât de bună, pe atât de sănătoasă și simplu de făcut. Chips-uri din zucchini, cu o crustă crocantă de parmezan, pe care le puteți savura fără să vă simțiți vinovați și de care se pot bucura fără probleme și copiii.

Sandvișuri calde cu pui și sos Caesar

Atunci când te gândești la sandvișuri, te gândești la ceva rapid și ușor, pe care îl poate pregăti și un copil. Dar sandvișurile despre care vorbim astăzi sunt un pic mai elaborate și le puteți prepara pentru orice ocazie. Sunt potrivite pentru o cină rapidă, o petrecere pentru copii sau chiar și un garden party.  Sandvișurile Caesar sunt, practic, baghete umplute cu salată Caesar. Aromate, apetisante și ușor de făcut, sandvișurile Caesar sunt opțiunea ideală atunci când aveți o bucată de piept de pui și nu știți ce să gătiți din ea. 

Avocado umplut cu salată caprese

Atunci când ai poftă de ceva bun și sănătos, o salată simplă este întotdeauna o alegere potrivită. Dacă o combini și cu avocado, rezultatul nu are cum să fie altfel decât delicios! Rețeta pe care v-o propunem astăzi se face foarte repede și o puteți savura rece sau caldă. Este o idee excelentă ca gustare, cină ușoară și chiar ca aperitiv, atunci când aveți musafiri. 

Quiche lorraine - cea mai simplă rețetă

Atunci când auzi de un preparat inspirat din bucătăria franceză, te gândești la ceva foarte complex, nu-i așa? Ei bine, nu este deloc cazul acestei rețete de quiche lorraine. Dimpotrivă, este un preparat foarte simplu, pe care îl puteți face ca mic dejun sau brunch, pentru toată familia.  Quiche lorraine nu este altceva decât omletă cu bacon și cașcaval, cu bază de aluat de tartă, rumenită în cuptor. Nu este greu de făcut, dar necesită ceva răbdare, pentru că aluatul trebuie să stea odată singur la cuptor, și apoi împreună cu ouăle. 

Sparanghel în crustă de parmezan

Sparanghelul face parte din categoria legumelor cu super proprietăți nutritive. Are puține calorii, dar este o sursă importantă de calciu, vitaminele A, B și D și este excelent ca garnitură pentru o friptură. Cea mai comună modalitate de a găti sparanghelul este să-l blanșați, apoi să îl trageți puțin la tigaie. Astăzi vă propunem o rețetă originală cu sparanghel pane, în crustă de parmezan, pregătit la cuptor, rumenit și crocant. 

Salată mediteraneană cu piept de pui

Vara, salatele sunt cele mai rapide și la îndemână alegeri pentru o cină ușoară sau un prânz servit pe fugă. Sunt sănătoase, le puteți prepara într-o mulțime de feluri și reprezintă o alegere nemaipomenită și pentru a fi luate la pachet, la birou. Secretul pentru a păstra salata fresh cât mai multe ore este să luați dressing-ul separat și să îl turnați peste celelalte ingrediente doar în momentul servirii. Astăzi vă propunem o salată mediteraneană, cu piept de pui, care vă va trimite cu gândul la o masă pe malul mării, în concediu. Puteți adăuga la această salată și alte ingrediente care vă plac, semințe sau alte legume. 

Burger servit în roșie

Dacă vă plac burgerii, dar vă feriți de calorii, această variantă de burger în roșie este ideală. Eliminați, din start, pâinea, baconul și sosurile greoaie, adică mai mult de jumătate din numărul de calorii. În plus, roșiile umplute cu compoziție de burger arată foarte bine și pot fi o soluție la îndemână și atunci când aveți musafiri sau pentru o petrecere de vară, la grătar. 

Ouă Florentine - un mic dejun delicios

Ouă Florentine, un preparat care, pe cât de pretențios sună, pe atât de simplu se face. Sunt alegerea perfectă pentru mic dejun sau brunch sau pentru orice masă rapidă.

Cum să faci Pulled Pork perfect

Una dintre cele mai populare modalități de a găti carnea de porc în ultima vreme este pulled pork. Adică o carne de porc gătită timp îndelungat, la foc mic, până când devine atât de fragedă, încât se desprinde singură.  Pentru rețeta de pulled pork aveți nevoie, în primul rând, de un vas cu capac de tip slow cooker și multă răbdare. Pentru că preparatul trebuie să stea la cuptor, la foc domol, mai bine de două ore și jumătate. Dar vă garantăm că rezultatul merită așteptarea și nimic nu se compară cu o porție de pulled pork, alături de un pahar de bere rece. 

Salată italiană de paste, cu mozzarella și salam

Atunci când vrei să prepari o masă rapidă și consistentă, o salată sau o porție de paste este alegerea ideală. Dar cum ar fi dacă le-ai combina pe amândouă în aceeași farfurie? O salată de paste adică, un preparat tipic italian, cu care nu ai cum să dai greș. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este o alegere perfectă pentru cină și nu numai. Un fel de mâncare care combină pastele, o sursă importantă de carbohidrați, cu ingrediente fresh. Rezultatul: o salată delicioasă și sățioasă, care se servește rece.  

Piure de cartofi cu ierburi aromatice și usturoi, la cuptor

Piureul de cartofi este una dintre cele mai comune garnituri din bucătăria românească. Se potrivește într-o mulțime de combinații, fie că vorbim de un grătar, o friptură la cuptor, un șnițel sau chiar un pește.  Dar dacă v-ați plistisit de piureul de cartofi banal, îi puteți da o notă fresh, cu această rețetă. V-ați gândit până acum să preparați piureul de cartofi la cuptor, cu usturoi și ierburi aromatice?  Dacă răspunsul este nu, atunci trebuie să încercați această rețetă! Piureul capătă cu totul altă aromă, iar crusta crocantă care se formează deasupra și dedesubt este delicioasă!

Mușchi de porc alla pizaiola

Atunci când te-ai plictisit de gustul clasic de friptură făcută pe grill, un sos care să o pună în evidență este exact ce trebuie. Mai ales dacă vorbim despre o carne banală, cum este mușchiul de porc, care are tendința să se usuce atunci când este gătit. Astăzi vă propunem o rețetă de inspirație napoletană, mușchi de porc alla pizaiola, dar pe care o puteți face la fel de bine și cu alt fel de carne, de vită sau de pui, de exemplu. Rețeta este una extrem de simplă, pentru că friptura o veți găti ca de obicei, dar o veți pune în evidență cu un sos.  Un sos al cărui nume pe cât de pompos sună, pe atât de simplu este de făcut. Sosul alla pizaiola poartă acest nume deoarece este inspirat din rețeta de sos de pizza. Pornind de la clasicul sos de pizza, dar cu câteva arome și ingrediente în plus, sosul de roșii se fierbe până când scade suficient, după care se combină cu carnea deja preparată.

Bruschete din piept de pui

Mâncărurile simple și rapide sunt ideale mai ales în sezonul cald, când nu avem chef de stat prea mult lângă aragaz sau cuptor. Iar o bucată de pește sau de carne de pui ne scoate cel mai repede din încurcătură, atunci când avem de preparat o cină rapidă, ușoară și delicioasă în același timp.

Somon în crustă de parmezan. Crocant, delicios și cu o savoare aparte

Încearcă o rețetă de somon în crustă de parmezan, crocantă, rumenită și delicioasă, care îi va da o savoare aparte. Se prepară ușor și se poate servi cu orice fel de garnitură.

Mac & cheese cu avocado

Avocado este un aliment aproape universal. Se potrivește la o mulțime de feluri de mâncare, de la aperitive, sosuri, până la paste și chiar deserturi. Textura grasă, cremoasă, și gustul neutru îl fac atât de ușor de integrat în rețete.  Dacă nu ați încercat până acum combinația de paste cu avocado și brânzeturi, trebuie să încercați această rețetă. Ideea de bază pornește de la clasicul mac & cheese, numai că gustul este îmbogățit cu avocado. Veți obține o porție de paste cu un gust bogat și cremos, de care vă veți îndrăgosti de la prima gustare. 

Supă cremă de țelină

Supele cremă sunt cel mai ușor de făcut, dintre toate ciorbele și supele. Nu necesită mult timp de gătire și nici o pregătire foarte amănunțită. Nici măcar nu trebuie să tăiați legumele fin, pentru că ele oricum vor ajunge în blender la final. Astăzi vă propunem o altă rețetă ușoară și rapidă de supă cremă, aromată, delicioasă și sănătoasă. Supa cremă de țelină este foarte ușor de făcut și, în jumătate de oră, aveți un prânz delicios. Se face din tulpinile de țelină, dar pentru un plus de aromă, puteți adăuga la final câteva frunze de țelină tocate fin deasupra. 

Salată cu pepene galben și prosciutto

Salata cu pepene galben și prosciutto este genul acela de preparat foarte simplu de făcut, dar care pare sofisticat și cu care impresionezi, tocmai datorită combinațiilor neașteptate. 

Bouyourdi - cea mai simplă mâncare grecească

În sezonul cald, ultimul lucru pe care ni-l dorim este să petrecem mult timp în bucătărie, în fața aragazului sau a cuptorului. De aceea, rețetele rapide și ușoare, care nu necesită mai mult de o jumătate de oră și un minim efort sunt ideale. Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una de inspirație grecească, foarte simplă, dar extraordinar de gustoasă. Aroma ei vă va duce cu gustul la o cină pe malul mării, pe o plajă de pe coasta Mediteranei.  Bouyourdi este o combinație armonioasă de brânză Feta, roșii și ardei, toate stropite generos cu ulei de măsline, puțin iute, datorită ardeiului jalapeno. O puteți savura ca garnitură sau ca fel de mâncare în sine, pentru că este foarte gustoasă și sățioasă. 

"Orez" de conopidă cu lămâie și usturoi

Dacă nu ați încercat niciodată ”orezul” de conopidă sau cus-cus-ul de conopidă, așa cum mai este numit, trebuie să o faceți! Este o rețetă foarte ușoară și delicioasă, vegetariană, pe care o puteți savura ca atare sau ca garnitură. Dacă v-ați plictisit de orez sau vreți să evitați carbohidrații, puteți face acest ”orez” de conopidă. Este asemănător la gust și textură, dar are o cantitate mai mică de carbohidrați și mai mare de fibre.

Chifteluțe hawaiene cu carne de porc

Dacă v-ați plictisit de rețeta clasică de chifteluțe de porc, vă propunem astăzi o rețetă originală, cu aromă exotică. O rețetă de chifteluțe în sos de ananas, dulce-acrișor, ca să dați o notă de originalitate mesei voastre. Dacă nu vă place combinația de mâncare cu sosuri dulci, pe bază de fructe, atunci această modalitate de a servi chifteluțele s-ar putea să nu fie pe placul vostru. În schimb, dacă sunteți adepții combinațiilor originale de gusturi, o să vă placă gustul de chifteluțe cu sos de ananas. 

Piept de curcan cu ierburi aromatice

Pieptul de curcan este una dintre cele mai sănătoase și sățioase cărnuri. Este ideal mai ales în curele de slăbire, pentru alimentația copiilor sau dacă vreți să mâncați sănătos.  Carnea de curcan are nevoie de mai mult timp de gătire, la foc mic, și răbdare, pentru a obține o friptură ca la carte. Astăzi vă propunem o rețetă de friptură de curcan la cuptor, cu vin și ierburi aromatice. Se face ușor și tot ce aveți de făcut este să pregătiți marinata și să o verificați din când în când, în timp ce este la cuptor.

Cartofi Boulangère

Cartoful este leguma preferată a românilor. Este accesibil ca preț, se găsește peste tot și este cea mai comună garnitură pentru o carne din bucătăria românească. Unde mai pui că este și foarte versatil. Dincolo de clasicii cartofi prăjiți sau piure, există o mulțime de alte feluri de a prepara cartofii. Astăzi vă propunem o rețetă de inspirație franțuzească, așa cum îi spune și numele, care, pe cât de pompos sună, pe atât de simplu este de făcut. Aveți nevoie doar de câteva ingrediente banale și la îndemână și veți obține o garnitură delicioasă, care se potrivește cu orice fel de carne.

Salată de ton cu porumb și maioneză

Știm că vă plac rețetele rapide și ușoare, care nu necesită prea mare efort sau ingrediente prea sofisticate. De aceea, astăzi vă propunem o salată ușoară cu ton și maioneză, cu un gust fresh și foarte simplu de făcut.

Dressing cu avocado și iaurt pentru salată

Principalul defect pe care îl au salatele este faptul că sunt fade și lipsite de gust. Atunci când pui la un loc doar frunze de salată, de diferite tipuri, este nevoie de un sos gustos și consistent pentru a pune salata în valoare. Din acest motiv, multora nu le place salata și spun că nu are gust.  Un dressing corect pentru salată se face separat, amestecând ingredientele și abia apoi turnând sosul peste salată. De cele mai multe ori, ne grăbim și adăugăm separat condimentele, uleiul, oțetul sau zeama de lămâie peste salată, fără să ținem cont de proporții. Aceasta este una dintre greșelile cele mai comune atunci când preparăm o banală salată.  Astăzi vă propunem un dressing sățios și foarte gustos, din iaurt și avocado, dens și cremos, care pune în valoare orice salată. Din cantitățile recomandate veți obține un dressing pe care îl puteți folosi de 2-3 ori și puteți să-l păstrați câteva zile la frigider. 

Supă cremă de porumb cu bacon

În piețe și supermarketuri a apărut deja porumbul de fiert, așa că rețeta pe care v-o propunem astăzi este una foarte simplă, dar gustoasă și sățioasă, de supă cremă de porumb. Se face foarte ușor și este delicioasă, deși nu se bucură de foarte multă popularitate, mai ales în bucătăria românească. Atunci când vrei să prepari o masă rapidă și sănătoasă, supele cremă te scot cel mai repede din încurcătură. Puteți face supa cremă de porumb cu porumb proaspăt sau cu porumb congelat, de anul trecut. Atenție, dacă folosiți porumb la conservă! Acela este dulce și, chiar dacă îl clătiți cu apă rece, e posibil ca dulceața să rămână și să se simtă în supă. 

Gnocchi cu creveți și sos de parmezan

Combinația de paste cu creveți și parmezan este întotdeauna una irezistibilă. Mai ales dacă vorbim despre gnocchi, acele paste dense și sățioase, care sunt delicioase indiferent cu ce le combini. Gnocchi sunt un fel aparte de paste, pentru că sunt făcute cu cartofi, ou și făina. De aceea, datorită celor două tipuri de amidon din compoziție, gnocchi au o textură ușor lipicioasă și al dente, indiferent cât i-am fierbe sau cum i-am găti.  Îi puteți prepara în casă sau îi găsiți la supermarket, doar la raftul cu paste proaspete. Astăzi vă propunem o rețetă de gnocchi cu sos de parmezan și vin și creveți trași în unt. Sună delicios, nu-i așa?

Supă cremă de sfeclă cu ghimbir

Supa cremă de sfeclă este una dintre cele mai de efect din punct de vedere al aspectului. Nu ai cum să treci cu vederea culoarea puternică, iar dacă o servești cu puțin iaurt deasupra, efectul este și mai intens. Supa cremă de sfeclă roșie cu ghimbir este foarte gustoasă și sănătoasă și se face foarte ușor. Este foarte potrivită pentru un prânz rapid și gustos. 

Somon în sos de smântână

Somonul este o sursă excelentă de proteine și de grăsimi sănătoase. Este foarte bogat în Omega 3 și 6 și reprezintă alegerea ideală pentru o masă rapidă și sănătoasă.  Somonul se gătește foarte ușor și este un pește destul de versatil. Puteți prepara o mulțime de rețete din el, este sățios și foarte gustos și nu are nevoie neapărat de o garnitură.  Astăzi vă propunem o rețetă de somon în sos alb, cu zeamă de lămâie și smântână, care se prepară rapid și ușor. 

Cartofi aromatizați cu usturoi și oregano (în stil grecesc)

Nu e de mirare că leguma preferată a românilor este cartoful. E hrănitor, ieftin și foarte versatil. Se poate găti într-o mulțime de feluri și aveți întotdeauna o sursă de inspirație pentru un fel de mâncare ieftin și foarte gustos.  Astăzi vă propunem o rețetă de inspirație mediteraneană, o porție de cartofi aromatizați cu usturoi și oregano, la cuptor, pe care o puteți savura pe post de garnitură sau fel de mâncare în sine. 

Piept de pui acordeon cu roșii și mozzarella

Pieptul de pui este o sursă inepuizabilă de inspirație. Puteți face atâtea feluri de mâncare pornind de la un banal piept de pui, încât nici nu știi la care să te oprești mai întâi. Astăzi vă propunem o rețetă de pui caprese, un piept de pui acordeon, umplut cu mozzarella, roșii și busuioc proaspăt, foarte aromat și ușor de făcut. Este un fel de mâncare fresh, foarte potrivit atunci când nu aveți chef de petrecut prea mult timp în bucătărie. 

Pate de linte roșie (de post)

Astăzi vă propunem o rețetă ușoară și rapidă, vegetală, de care vă veți îndrăgosti la prima degustare. Un pate de linte cremos, fin și sățios, pe care îl puteți savura în orice perioadă a anului, pentru că este de post.  Lintea roșie este una dintre cele mai sănătoase și hrănitoare legume. Este o sursă importantă de proteine vegetale și este foarte versatilă. Dacă v-ați plictisit de clasica supă cremă sau de mâncarea de linte, această pastă sau pate de linte este ideal. Nu se face greu și seamănă destul de mult cu hummusul.