Prăjituri

Frișcă de cocos

Frișca naturală este cea mai bună atunci când aveți de preparat un desert, un tort sau o prăjitură. O puteți face din smântână lichidă, din lapte sau varianta vegetală, din lapte de cocos.  Frișca de cocos este foarte ușor de făcut, aromată, parfumată, cremoasă și mai ales vegetală. Poate fi savurată inclusiv în perioadele de post și de către vegetarieni.

Lapte prăjit - un desert foarte simplu

Oricât de ciudat sau imposibil ar suna acest desert, el se poate face și este unul foarte gustos, rapid și la îndemână. Ideea de lapte prăjit este, de fapt, un desert făcut din lapte și amidon, niște crochete delicioase, atât pe placul celor mari, cât mai ales potrivite pentru cei mici.

Prăjitură Marlenka

Prăjitura Marlenka este un desert fin, aromat și ușor de făcut. Este potrivit pentru orice ocazie, festivă sau nu, și poate fi făcută și pe post de tort, dacă alegeți o formă rotundă. Foile cu miere se vor înmuia în contact cu crema, iar desertul îi va cuceri pe cei care îl vor gusta.

Prăjitură Oreo - din 4 ingrediente

Deserturile simple, fără coacere, care se fac din câteva ingrediente, sunt perfecte atunci când nu aveți timp sau chef de preparat ceva complicat, dar aveți poftă de ceva dulce. Iar această prăjitură Oreo este perfectă pentru orice ocazie, pentru că se face doar din patru ingredinente, este rapidă, delicioasă și arată senzațional în farfurie.

Choux a la creme umplute cu frișcă

Choux a la creme, acest desert delicios care se găsește în orice cofetărie, se poate face foarte ușor și acasă. Gogoșile sunt foarte ușor de obținut și le puteți umple cu orice vă place. Rețeta clasică, inspirată din bucătăria franceză, este cu cremă de vanilie sau cu frișcă, dar puteți să vă folosiți imaginația și să le umpleți cu orice vă place. 

Prăjitură Mississippi

Prăjiturile fără coacere sunt rapide, prietenoase și se fac ușor, chiar și de către cei fără experiență în bucătărie. Iar acest desert, prăjitura Mississippi, îndeplinește toate aceste criterii. Este rapidă, simplă, delicioasă și foarte populară printre americani și nu numai. 

Negresă - rețetă simplă

Prăjiturile cu ciocolată sau pe bază de cacao sunt greu de refuzat, indiferent că vorbim despre o ocazie specială sau nu. Atunci când ai poftă de ceva dulce, o negresă clasică, făcut în casă este întotdeauna o idee excelentă. Există o mulțime de rețete de negrese, unele cu cacao, altele cu ciocolată. Dintre toate, rețeta la care ne-am oprit pentru astăzi este una dintre cele mai simple. Aveți nevoie de fix cinci ingrediente, pe care le puteți măsura cu o cană. 

Prăjitură "Better than sex"

Numele acestei prăjituri spune multe despre gustul ei: Better than sex. O prăjitură pe cât de gustoasă, pe atât de apetisantă și deloc greu de făcut. Este un desert pe blat de pandișpan, cu cremă de ciocolată, caramel și frișcă. Ce poate fi mai bun de atât? Exact asta spuneam și noi!

Salată de fructe cu mascarpone și frișcă

Salatele de fructe sunt un desert răcoritor, versatil, potrivit în orice sezon și pentru orice ocazie. Simple sau cu cremă sau frișcă, salatele făcute din fructele pe care le aveți prin frigider, fructe de sezon sau fructe conservate reprezintă o idee de dulce sănătos și mereu la îndemână.  Singura regulă atunci când alegeți fructele pentru o salată este: ce aveți prin frigider. Puteți combina fructe de sezon cu fructe din compot, congelate sau chiar fructe uscate - orice este permis atât timp cât combinația este pe gustul vostru.

Cheesecake cu creme brulee

Rețeta pe care v-o propunem astăzi este una de cheesecake cu coacere, cu o crustă crocantă de zahăr caramelizat deasupra. Se face ușor și este foarte potrivită pentru orice ocazie.

Cheesecake rețetă

Cheesecake-ul, acest desert delicios pe bază de cremă de brânză, a devenit popular în toată lumea. Se poate face sub o mulțime de forme și există mai multe rețete, cu sau fără coacere, cu fructe, cu ciocolată sau cu diverse topping-uri. Cel mai bun rămâne însă cheesecake-ul simplu, rumenit în cuptor, servit simplu sau cu topping. Crema de brânză cu aromă de vanilie, crocantă la exterior și cremoasă la interior este secretul unui cheesecake reușit. 

Rețeta de cozonac a lui Chef Cătălin Scărlătescu

Secretul cozonacilor ca la carte constă în răbdare și ingredientele de calitate. Dacă îi frământați suficient și aveți răbdare să îi lăsați să se dospească cât trebuie, reușita va fi una sigură. Astăzi vă prezentăm o rețetă celebră de cozonac, poate cea mai cunoscută și mai apreciată de pe internetul românesc: rețeta de cozonaci a lui Chef Cătălin Scărlătescu.  Pufoși, crescuți, aromați și umpluți cu cremă de ciocolată de calitate, acești cozonaci sunt perfecți pentru mesele de sărbătoare și nu numai. 

Cremă de șampanie pentru prăjituri

Cremele simple și rapide, cu textură de budincă, sunt perfecte atunci când aveți poftă de ceva dulce, dar le puteți folosi și pentru prăjituri, torturi sau deserturi improvizate pe loc. Crema pe care v-o propunem astăzi este una foarte simplă și parfumată. O puteți savura ca atare, cu fructe proaspete, cu waffles, pancakes sau o puteți folosi la prăjituri. Este, așadar, un desert foarte versatil și ușor de preparat.  

Cozonac simplu - rețeta pentru începători

Nu există masă de sărbătoare fără un cozonac, fie că este el cumpărat sau făcut în casă. Nimic nu se compară cu mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor, rumenit și parfumat. Iar dacă nu ați făcut cozonac în casă până acum, este momentul să încercați această rețetă. Cozonacul nu este deloc complicat de făcut, în ciuda faptului că multă lume se ferește de el. Dacă respectați cantitățile și lucrați la cald, reușita este sigură. În plus, dacă aveți un robot de bucătărie, puteți frământa cozonacul la robot și ați scăpat de jumătate din treabă. 

Prăjitură Nanaimo - fără coacere

Prăjitura Nanaimo este un desert tipic japonez, foarte bun și ușor de făcut. Este o prăjitură fără coacere, la rece, rapidă și foarte aspectuoasă. Atunci când este tăiată, veți avea trei straturi, adică trei culori în secțiune. Este un desert rapid pe care îl puteți prepara cu orice ocazie și nu necesită ingrediente sofisticate. 

Rețetă colivă

Coliva este un preparat românesc, tradițional, care se pregătește, în general, în scop comemorativ, pentru parastase. Explicația este dată de faptul că se prepară din grâu, care este considerat principala sursă de hrană a omului. Rețeta de colivă este una ușoară și se face foarte simplu. Trebuie să țineți cont de faptul că este nevoie să folosiți de trei ori și jumătate mai multă apă decât arpacaș, pentru că acesta o va absorbi în timpul fierberii. Folosiți nucă din belșug, zahăr vanilat, coajă de lămâie, esențe și orice alte arome vă mai plac pentru un gust deosebit. 

Prăjitură "Sex la tavă"

La ce te gândești atunci când auzi de o prăjitură cu numele ”Sex la tavă”? La un desert irezistibil, care îți învăluie papilele gustative în plăcere, nu-i așa? Ei bine, această prăjitură, pe cât de controversată este din cauza numelui, pe atât de gustoasă și ușor de făcut este.  Prăjitura ”Sex la tavă” este o combinație de blat simplu, crocant, cu nucă, budincă de ciocolată și vanilie și frișcă. Se face foarte ușor, pentru că blatul este unul simplu, iar cremele sunt instant. Trebuie doar să aveți răbdare ca prăjitura să stea la rece înainte de a o savura.

Tort de ciocolată cu cremă de mascarpone

Tortul de ciocolată este un desert irezistibil pentru orice ocazie, fie că vorbim despre o aniversare, atunci când aveți musafiri sau despre masa de sărbătoare. Un tort de ciocolată cu cremă catifelată și fructe proaspete este desertul perfect pentru întreaga familie, de la cei mai mici până la cei mai mari.  Astăzi vă prezentăm o rețetă simplă, dar sofisticată, în același timp, festivă, de tort de ciocolată cu cremă de mascarpone. Pe cât de ușor se face, pe atât de arătos și delicios este. 

Prăjitura Albă ca Zăpada - rețeta tradițională

Prăjitura Albă ca Zăpada este una dintre cele mai populare și iubite prăjituri din bucătăria românească. Poartă acest nume pentru că atât crema, cât și foile și decorul de deasupra sunt albe.

Brioșe - rețeta originală

Brioșele, sau muffins, sunt un desert foarte gustos, rapid și ușor de făcut, atunci când aveți poftă de ceva dulce sau vreți să pregătiți prăjituri rapide pentru musafiri.  Rețeta originală de brioșe este una foarte simplă și, pornind de la ea, puteți improviza și adăuga ce alte ingrediente vă plac, cum ar fi cacao, vanilie sau fulgi de cocos. Astăzi vă prezentăm cea mai simplă rețetă originală de brioșe, pe care le puteți prepara în mai puțin de o oră. 

Langoși cu gem de prune - de post

Plăcintele cu gem sau cu dulceață sunt un desert perfect pentru perioada postului. Se fac ușor și vă puteți bucura de gustul lor în orice perioadă a anului și cu orice ocazie, chiar dacă nu țineți post. Astăzi vă propunem o rețetă simplă de langoși umplute cu gem de prune sau cu orice gem sau dulceață vă place. Puteți folosi și gem de caise, de vișine sau de căpșuni, cu condiția să nu fie lichid, pentru că riscați să curgă în timpul coacerii. 

Tiramisu - rețeta originală

Tiramisu este un desert tipic italian, care a devenit popular în toată lumea. Există mai multe modalități de a-l prepara, dar rețeta originală de tiramisu este una singură. Fără frișcă, doar cu cremă pe bază de ouă și mascarpone.  Tiramisu înseamnă, în limba italiană, ”ridică-mă” și este, așa cum sugerează și numele, o prăjitură irezistibilă. Astăzi vă prezentăm rețeta originală de tiramisu, așa cum o prepară italienii și cum o găsiți în restaurantele cu specific. 

Cremă de cocos pentru prăjituri și torturi

Atunci când vine vorba despre deserturi, puteți urma rețete clasice, sau puteți improviza o prăjitură care să se potrivească propriilor gusturi și nevoi. Foile de prăjitură sau blatul clasic pot fi umplute cu orice cremă vă place și, astfel, să obțineți un desert personalizat.  Astăzi vă propunem o cremă de cocos simplă și delicioasă, care de potrivește atât la torturi, cât și la prăjituri. Se face ușor, din ingrediente la îndemână și o puteți folosi în orice combinație vă place. 

Prăjitură semilună cu cacao și nucă

Prăjitura semilună este una foarte populară în bucătăria românească. Se face extrem de ușor, dar este foarte aspectuoasă, datorită formei în care este tăiată. De aici vine și numele ei, pentru că bucățelele de prăjitură sunt tăiate folosind marginea unui pahar, în formă de semilună. Baza pentru această prăjitură este un pandișpan simplu, la care se adaugă nucă măcinată. Astăzi însă vom face varianta cu cacao, care este un fel de negresă cu nucă deasupra. Puteți adăuga și praf de copt în compoziție, dar nu este obligatoriu. Prăjitura va crește oricum și fără. 

Tartă de cocos cu fructe (de post)

Deserturile vegane sau de post pot fi o adevărată provocare pentru cei care nu sunt obișnuiți cu ele. Oricât ar părea de greu, laptele, ouăle, untul sau frișca naturală pot fi înlocuite foarte ușor cu ingrediente de origine vegetală, pentru a ne putea bucura în continuare de deserturile favorite și în perioada postului.  Astăzi vă propunem o tartă pe bază de cocos, vegetariană, de post, delicioasă și ușor de făcut. Aveți nevoie de câteva ingrediente plus fructe proaspete pentru decor. 

Cremșnit sau Cremes - rețeta clasică

Cremșnitul este un desert foarte popular în bucătăria românească, în ciuda faptului că este împrumutat, fiind, la origini, o prăjitură împrumutată din patiseria austro-ungară.  Se regăsește și în bucătăria franceză, dar cu denumirea de Millefeuille sau Tort Napoleon, a cărui rețetă v-am arătat-o AICI. Astăzi vom face împreună un cremșnit simplu și delicios, după rețeta originală. Cu cremă vanilată, făcută în casă, și aluat foietaj. 

Coșulețe cu fructe de pădure și frișcă

Deserturile simple și rapide sunt ideale în orice moment. Fie că aveți poftă de ceva dulce, rapid, sau vreți să preparați un desert la îndemână pentru musafiri, știm că nu vă doriți să pierdeți ore întregi în bucătărie.  Desertul pe care vi-l propunem astăzi se face foarte ușor, rapid și aveți nevoie doar de câteva ingrediente. Câteva foi de plăcintă subțiri, fructe de pădure (un singur fel sau amestec) și frișcă proapătă și veți obține un desert delicios. 

Ștrudel cu mere și sos de vanilie

Deserturile cu mere și scorțișoară sunt nemaipomenite în orice perioadă a anului, dar parcă în sezonul rece sunt mai bune ca niciodată. Rumenite în cuptor, parfumul lor se răspândește în toată casa și devin irezistibile. Astăzi vă propunem o rețetă de desert tipic bavarez: un ștrudel cu mere, servit cu sos de vanilie cremos și parfumat. Se face ușor și este un desert cu care vă veți impresiona familia sau prietenii. Puteți folosi aluat cumpărat, sau îl puteți face în casă.

Prăjitură cu foi de bulion

Prăjitură cu foi de bulion - o prăjitură de casă, gustoasă și simplă, care va deveni cu siguranță una dintre preferatele tale!

Panettone (cozonac italian)

Sărbătorile se apropie și nu există masă de sărbătoare fără cozonac. Fie că este cumpărat, făcut în casă, după o rețetă tradițională, veche de sute de ani, sau într-o variantă modernă, reinterpretat. Ideea de sărbători este asociată întotdeauna cu mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor.  Iar dacă vreți o alternativă la cozonacul românesc sau ceva mai altfel anul acesta, vă invităm să încercați cozonacul italian, adică panettone. Un cozonac pufos, aromat și foarte gustos, care a devenit popular în toată lumea. Este adevărat că necesită mai mult timp de preparare decât cozonacul clasic, iar acest lucru se datorează timpului îndelungat în care trebuie să stea la dospit. 

Mousse de ciocolată neagră cu afine și alune

Nimeni nu poate rezista în fața unui desert cu ciocolată, cremos, delicios și parfumat. Iar dacă se face ușor și nu vă dă prea multă bătaie de cap, cu atât mai bine. Desertul pe care vi-l propunem astăzi este foarte potrivit pentru a impresiona pe cineva, fără să pierdeți ore întregi în bucătărie. Nu necesită coacere, așadar nu aveți cum să dați greș. 

Bomboane suedeze cu nucă de cocos - de post

Atunci când ai poftă de ceva dulce, rapid, dar mai ales de post, o porție de bomboane (sau bombe, cum mai sunt numite) suedeze, tăvălite prin nucă de cocos, te poate scoate din impas. Se fac ușor, sunt potrivite pentru orice ocazie și puteți înlocui sau adăuga și alte ingrediente care vă plac. De exemplu, puteți înlocui fulgii de ovăz cu biscuiți pisați. Puteți renunța la zahăr și adăuga miere sau îndulcitori naturali, dacă vreți să le transformați într-un desert foarte potrivit și pentru copii.

Quesadilla dulce, cu Nutella și banane

Ce faci când ai poftă de clătite cu Nutella și banane, dar nu ai resurse sau chef să le prepari? Faci o quesadilla dulce, din lipii sau tortilla wraps, cu ciocolată, banane și alune. Acesta este unul dintre cele mai rapide și ușoare deserturi pe care le puteți face în casă. Atunci când aveți poftă de ceva dulce și bun, dar nu vreți să mâncați ciocolată simplă sau doar fructe, o astfel de quesadilla vă scoate din încurcătură. 

Budincă de croissante cu sos caramel

Ce faci când ai câteva croissante care s-au uscat și pe care nu le mai poți mânca? În niciun caz nu le arunci, ci le transformi într-un desert delicios: o budincă de croissante cu sos caramel. Acesta este unul dintre cele mai rapide și gustoase deserturi pe care le puteți face cu puțin efort și cu ingrediente puține și la îndemână. La final, puteți adăuga câteva lingurițe de Nutella deasupra, dacă vreți să fie și mai dulce. 

Chec cu Fanta de lămâie

Prăjiturile pe bază de băuturi răcoritoare sunt foarte populare și ușor de făcut. Checul cu suc de portocale, de post, este una dintre cele mai populare rețete de dulce, dar nu singura. Astăzi vă propunem o rețetă de chec cu Fanta de lămâie, simplu, delicios și cu un gust echilibrat perfect între dulce și acrișor. 

Mousse de ricotta cu mascarpone și frișcă

Deserturile simple și rapide, eventual fără coacere, sunt ideale atunci când aveți poftă de ceva dulce sau vreți să pregătiți ceva dulce rapid pentru musafiri. Și, cu cât sunt mai răcoritoare și se fac din ingrediente mai puține, cu atât sunt mai potrivite pentru orice ocazie. Astăzi vă propunem o cremă super simplă, din mascarpone, ricotta și frișcă, o spumă pe bază de brânzeturi, așadar. Decorată cu nuci caramelizate, crocante și aromate. Puteți înlocui siropul de arțar cu zahăr, pe care să îl caramelizați ușor. 

Negresă simplă de post

Deserturile și dulciurile pot fi o adevărată provocare în perioada postului. Cei care țin post nu trebuie să renunțe complet la dulciuri, ci să găsească alternative care să se preteze acestei perioade.  Deși pare greu de crezut că o prăjitură poate fi gustoasă și fără ouă, lapte sau unt în compoziție, există o mulțime de dulciuri pe care le puteți prepara și savura dacă țineți post. Un exemplu foarte bun în acest sens este această negresă simplă, rapidă și delicioasă. 

Desert "Pericol" din 4 ingrediente

Deserturile care se fac rapid, ușor și din ingrediente puține sunt pe placul tuturor. La fel de adevărat este că astfel de deserturi sunt și periculoase, pentru că ne vine să le preparăm tot timpul, mai ales că se fac atât de ușor și din ingrediente la îndemână.  Astăzi vă sugerăm un desert al cărui nume este foarte sugestiv: este un ”pericol” pentru siluetă, dar merită să ni-l asumăm, măcar în weekend. Este vorba despre un desert care seamănă cu celebrele batoane de ciocolată Twix, cu biscuite, caramel și ciocolată. 

Cheesecake cu dovleac, la pahar

Deserturile ”la minut”, fără coacere, sunt cele mai prietenoase și la îndemână. Se fac ușor, nu aveți cum să dați greș și vă scot din încurcătură atunci când aveți musafiri sau vreți să pregătiți ceva dulce rapid și delicios.  Și pentru că încă nu a trecut sezonul dovleacului, astăzi vă propunem un cheesecake la pahar, cu piure de dovleac. Puteți obține piureul din dovleac copt și pasat sau îl puteți găsi în supermarketuri, la conservă. 

Crumble cu mere - cea mai simplă rețetă

Unul dintre cele mai simple deserturi cu mere pe care le puteți face în perioada aceasta este crumble. O prăjitură de inspirație britanică, aromată și delicioasă.  Este vorba despre o prăjitură foarte simplă, cu un aluat sfărâmicios. Se regăsește sub o formă asemănătoare și în bucătăria românească, fiind vorba despre prăjitura cu aluat dat pe răzătoare. 

Prăjitură cu ciocolată și nuci, fără coacere

Deserturile ușoare și rapide, fără coacere, sunt o idee bună pentru orice ocazie. Se fac repede, nu necesită mult timp și multă răbdare și majoritatea rețetelor sunt ușoare. Îi puteți implica și pe copii în prepararea acestor deserturi care nu necesită coacere, pentru că vă pot da o mână de ajutor și se vor simți utili în procesul de pregătire a desertului.  Astăzi vă propunem o rețetă simplă și delicioasă de prăjitură cu ciocolată și nuci, fără coacere. Puteți folosi orice fel de oleaginoase în loc de nuci, sau chiar amestec. Rezultatul va fi delicios și cu nuci de Macadamia, fistic sau migdale. 

Prăjitură simplă cu ciocolată și alune

Prăjiturile cu ciocolată sunt întotdeauna irezistibile și, uneori, foarte ușor de făcut. Este și cazul desertului pe care vi-l propunem astăzi: o prăjitură cu ciocolată, fără făină, dar cu o textură fragedă și crocantă, datorită alunelor și migdalelor din compoziție.  O puteți servi simplă, cu zahăr pudră sau cu o cupă de înghețată de vanilie. Alegeți o ciocolată de calitate pentru rețetă și rezultatul va fi unul delicios!

Cea mai simplă rețetă de papanași

Cea mai simplă rețetă de papanași de papanași sau gogoși cu brânză de vaci, Nimic nu se compară cu o porție de papanași după rețeta bunicii.

Prăjitură Cartof

Prăjitura cartof este un desert clasic și foarte simplu de făcut din bucătăria românească. Este o prăjitură fără coacere, cu ingrediente accesibile și seamănă destul de mult ca mod de preparare cu salamul de biscuiți.  Multora dintre noi ne aduce aminte de copilărie, așa că putem să ne întoarcem la acele vremuri preparând acest desert. Pentru cei care nu o cunosc, numele prăjiturii vine de la aspectul său: forma și faptul că este pudrată cu cacao o face să arate ca un cartof abia scos din pământ. 

Ștrudele cu mere și nucă

Deserturile cu mere sunt delicioase, aromate și inundă casa de parfum, mai ales dacă puneți și un strop de scorțișoară. Astăzi vă propunem să încercați o rețetă simplă de ștrudele cu mere, pentru care nu aveți nevoie decât de câteva ingrediente.  Rețeta este atât de ușoară încât și un copil o poate face. Folosiți aluat foietaj cumpărat și scăpați de orice fel de bătaie de cap. Dacă vreți să faceți aceste ștrudele în varianta de post, renunțați la unt și la albușul din rețetă și asigurați-vă că alegeți un aluat foietaj de post. 

Negresă cu fructe de pădure

Fructele de pădure sunt o sursă excelentă de vitamine și antioxidanți și pot fi incluse într-o mulțime de deserturi, de la o simplă cremă cu iaurt și miere, până la prăjituri și torturi complexe.  Iar combinația de fructe de pădure cu ciocolată este întotdeauna savuroasă. Astăzi vă propunem o negresă cu fructe de pădure, pentru care puteți folosi doar un fel de fructe (mure, zmeură, afine) sau amestec, pentru un plus de gust. 

Chec cu sos de portocale

Nimic nu se compară, mai ales în sezonul rece, cu un desert proaspăt scos din cuptor, care să miroase a portocale sau a scorțișoară. Fără să vrei, un astfel de desert, alături de o cană de ceai sau ciocolată caldă, te duce cu gândul la atmosfera de sărbătoare specifică iernii. Astăzi vă propunem un desert perfect pentru toamnă și iarnă, dar nu numai. Un chec cu aromă de portocale și cu sos de portocale, de aroma căruia vă puteți bucura însă în orice perioadă și cu orice ocazie. 

Biscuiți cu banane și unt de arahide

Un desert perfect trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie gustos, să se prepare rapid, cu ingrediente la îndemână și să nu vă dea prea mari bătăi de cap. Iar acești biscuiți sunt ideali dacă aveți poftă de ceva bun și rapid. În plus, se pot încadra lejer la capitolul deserturi dietetice, pentru că au foarte puțin zahăr și făină. Îi puteți prepara inclusiv pentru copii și sunt ideali alături de un pahar de lapte cald. 

Ruladă tiramisu

Tiramisu este un desert foarte versatil și poate fi personalizat foarte ușor. Există o mulțime de rețete de tiramisu și și mai multe moduri de servire. Clasic, cu cafea, sau cu fructe. La tavă, sub formă de tort sau la pahar. Sau, de ce nu, sub formă de ruladă. O ruladă tiramisu vă propunem și noi să încercați. Modul de preparare nu diferă cu nimic de rețeta pe care o știe toată lumea, ci doar modul de prezentare și servire a prăjiturii. 

Mere coapte în foietaj

Merele sunt cele mai iubite și mai la îndemână fructe de sezon. Sunt ieftine, se găsesc peste tot, extrem de versatile și pot fi incluse într-o mulțime de rețete. Există atât de multe rețete de deserturi cu mere și scorțișoară, încât nu știi pe care să o prepari mai întâi. Astăzi vă propunem unul dintre cele mai simple deserturi cu măr, și delicioase în același timp. Mere umplute cu stafide și coapte în aluat foietaj, delicioase, parfumate și foarte ușor de făcut.